Reabilitarea medicală, foarte importantă după anumite intervenţii chirurgicale
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

682 vizite

23-11-2018

0 comentarii

Reabilitarea medicală, foarte importantă după anumite intervenţii chirurgicale

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Persoanele care au suferit diferite intervenţii chirurgicale care le afectează acum mişcarea trebuie să ştie că reabilitarea medicală este soluţia ideală pentru o recuperare cât mai rapidă.
Această reabilitare este extrem de importantă, mai ales în obţinerea independenţei fizice a persoanelor cu deficienţe fizice temporare sau permanente, rezultate în urma leziunilor traumatice sau a bolilor. Spre exemplu, un pacient operat poate să îşi recupereze stilul de viaţă (să se plimbe, să muncească) mult mai rapid dacă urmează proceduri de recuperare - reabilitare medicală sub supravegherea medicului specialist.


„O afecţiune musculo-scheletală este caracterizată prin durere şi pierderea funcţionalităţii, ceea ce limitează activităţile persoanei, restricţionând în consecinţă şi integrarea ei în societate. Programul de recuperare medicală iniţiat de către medic grăbeşte vindecarea, iar managementul durerii în timpul reabilitării este considerat deosebit de important. Acest lucru va permite pacientului să înceapă să mişte segmentele lezate cât mai repede. Genunchiul, de exemplu, prin poziţia sa intermediară, la nivelul membrului inferior şi fiind implicat în asigurarea mersului şi ortostatismului, cât şi slaba acoperire de ţesuturi moi, devine deosebit de predispus şi vulnerabil traumatismelor directe cât şi indirecte. Patologia traumatică de la nivelul genunchiului este frecvent întâlnită, iar în cele mai multe cazuri, doar cu ajutorul recuperării medicale acesta ajunge să îşi poată relua funcţiile. Ca urmare, hidrokinetoterapia este absolut necesară în majoritatea cazurilor, astfel mobilizarea în apă este mai puţin dureroasă datorită relaxării musculare, care se produce sub influenţa apei calde şi pierderii greutăţii corpului. Este de subliniat importanţa psihică a mişcării pasive. Pentru marea majoritatea pacienţilor, exerciţiile de hidrokinetoterapie pe care le fac în bazinul din spital sunt o adevărată plăcere”, a declarat dr. Oana Apostoiu, medic specialist recuperare şi reabilitare medicală. Specialistul a precizat că bazinul reprezintă un punct foarte important, unde, sub îndrumarea atentă a kinetoterapeutului, mişcările sunt corect executate.


Tot aici, pacienţii pot beneficia de duşul subacval, ca formă de hidroterapie, unde sunt obţinute efecte asemănătoare ale masajului clasic, acesta având şi rol sedativ şi vasomotor, atenuând astfel durerile şi îmbunătăţind circulaţia sângelui în corp.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662060 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

128415 vizite | 23886 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

530124 vizite | 2708 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432978 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003154 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671761 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662060 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579812 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.