Sanofi Pasteur va furniza vaccinul antirabic în spitalele din România
Sursa de Sănătate logo
Ştiri medicale

1568 vizite

16-12-2015

0 comentarii

Sanofi Pasteur va furniza vaccinul antirabic în spitalele din România

Producătorul Sanofi Pasteur a acceptat furnizarea pe plan local de vaccin antirabic Verorab, respectând condiţiile propuse de Ministerul Sănătăţii.

Potrivit Agerpres, documentaţia de preţ pentru vaccinurile Sanofi Pasteur a fost prezentată autorităţilor locale, în conformitate cu legislaţia şi reglementările actuale. „Sanofi Pasteur doreşte să reconfirme disponibilitatea stocurilor de vaccin Verorab necesare pentru a satisface cererile spitalelor din România”, informează un comunicat de presă al companiei.

Acest eveniment are loc în condiţiile în care, la finalul lunii noiembrie, Cătălin Apostolescu, purtătorul de cuvânt al Institutului „Matei Balş”, anunţa că stocurile de vaccin antirabic şi antitetanos de la această unitate medicală s-au epuizat. Institutul s-a aflat în criză de vaccinuri pentru că Ministerul Sănătăţii încă renegocia preţul cu producătorii de vaccin.

La Constanţa, situaţia a fost bună. Dr. Stela Halichidis, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, a declarat la acea perioadă că „în spitalul nostru nu sunt probleme deocamdată”.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, vaccinul antirabic previne infestarea cu rabie (turbare). Această boală este provocată de un virus ce aparţine genei Lyssavirus, se transmite de la animal, la om şi este prezentă pe toate continentele, cu excepţia Antarcticii. În ciuda eficienţei vaccinului, rabia provoacă anual aproape 60 de mii de victime.

Taguri articol: stiri medicale antitetanos vaccinuri tetanos spital

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661987 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

121166 vizite | 22603 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

528699 vizite | 2601 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432891 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1002923 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671754 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661987 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579654 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.