SĂPTĂMÂNA 22 DE SARCINĂ
Sursa de Sănătate logo
Sarcina

3202 vizite

21-11-2015

0 comentarii

SĂPTĂMÂNA 22 DE SARCINĂ

Cum creşte copilul tau

Copilul tău măsoară acum aproape 30 de cm şi cântăreşte în jur de 430 de grame, fiind de mărimea unui dovlecel. Dacă ai putea să îl vezi acum, bebeluşul ar arăta ca un nou-născut în miniatură. Buzele, pleoapele şi sprâncenele sunt din ce în ce mai distincte, iar sub gingiile lui îşi fac apariţia muguri mici de dinți. Ochii i s-au format, dar irisul (partea colorată a ochiului) încă nu este pigmentat.

Corpul copilului este acoperit cu un păr fin numit lanugo. Pancreasul este în continuă dezvoltare.

Cum ţi se schimbă viaţa

În această perioadă este posibil ca medicul să stabilească un program regulat de vizite pentru a se asigura că dezvoltarea copilului este pe drumul cel bun. Puteți începe să observați vergeturi pe abdomen, deoarece piele se întinde odată cu creşterea în volum a abdomenului.

Cel puțin jumătate din femeile gravide dezvoltă vergeturi. Aceste dungi mici de piele diferite ca textură poate varia de la roz la maro închis (în funcţie de culoarea pielii). Deşi acestea apar cel mai frecvent pe burtica ta, vergeturi pot să-şi facă apariţia pe fese, coapse, şolduri sau sâni. Nu există nicio dovadă că loţiunile ajută la prevenirea vergeturilor, dar păstrând pielea hidratată poate fi mai elastic şi reduce senzaţia de mâncărime.

Corpul tău, într-o continuă transformare

V-ați așteptat să crească burta - și, probabil, sânii, dar următoarele modificări fizice s-ar putea să vă ia prin surprindere. Ca și în cazul multor altor schimbări din sarcină, hormonii joacă un rol important în economia modificărilor în aspectul tău.

Firul de păr gros şi lucios. Pierzi mai puţin păr decât înainte. În timpul sarcinii, căderea părului este mai lentă. Dacă părul mai gros este un avantaj pentru tine, bucură-te de situaţie. În cazul în care nu te împaci cu firele rebele şi greu de stăpânit, poţi trece pe la hair-stylist. Oricum, situaţia nu va mai dura mult. După naștere vei începe să pierzi păr în exces, uneori în smocuri.

Îţi creşte păr pe corp. Hormonii sexuali (androgeni) poate cauza creşterea de fire de păr în locuri mai puţin obişnuite pentru o femeie: bărbie, pe obraji, deasupra gurii, etc. Fire de păr rebele pot apărea şi pe piept, burtă, braţe sau picioare. Problema poate fi uşor rezolvată cu epilări cu ceară sau aparatul de epilat.

Unghiile cresc mult mai repede. Unghiile tale pot creşte mai repede decât de obicei şi pot suferi modificări de textură. În unele situaţii, unghiile devin mai moi, în alte devin foarte tari şi greu de tăiat. Ca sfat, ar trebui să purtaţi mănuşi de cauciuc atunci când spălaţi cu substanţe chimice şi să utilizaţi creme hidratante.

Schimbări ale pielii. Unele femei gravide se pot lăuda că pielea lor nu a arătat niciodată mai bine decât acum. Altele pot suferi forme mai uşoare sau mai severe de acnee. Oricum ar fi, trebuie să ştiţi că după naştere lucrurile vor reintra în normal. Din fericire sau din păcate.

Vergeturile. Cu cât pielea burţii se întinde mai mult odată cu creşterea în volum a uterului, ţesutul suferă unele transformări inestetice, cunoscute sub numele de vergeturi. Din fericire, acestea vor deveni mult mai puţin vizibile în aproximativ 6 până la 12 luni după naştere. Din păcate, nu există tratamente certificate sau dovedite care să prevină sau să trateze vergeturile, aşa că cel mult poţi hidrata bine piele pentru a deveni mai elastică.

Decolorarea pielii. Nivelul crescut de melanină poate provoca pete pe faţă sau alte zone expuse vederii. Aceste modificări pigmentare pot deveni mai intense dacă vă petreceţi timpul la soare. Aşa că este recomandat să te protejezi de razele soarelui cât poţi de mult, fie cu creme solare, pălării cu bordură lată sau pur şi simplu prin evitarea expunerii la soare la orele amiezii.

Sfârcurile şi areolele - mai mari și mai închise la culoare. Este posibil ca sfârcurile și zona pigmentată din jurul lor (areolelor) să devină mai mari și mai închise la culoare. Micile umflaturi pe areolele tale, cunoscute sub numele de tuberculii lui Montgomery, ar putea fi, de asemenea, mai pronunțate. Aceste umflături sunt glande producătoare de ulei care ajută în lupta împotriva bacteriilor şi lubrifiază pielea.

Picioare umflate. Picioarele umflate vor deveni o problemă din ce în ce mai mare odată cu înaintarea sarcinii. Este recomandat să renunţaţi la tocuri şi să încălţaţi pantofi confortabili, din material elastic.

SĂPTĂMÂNA 21 <<<<<<<<<<<<MERGI LA >>>>>>>>>>>> SĂPTĂMÂNA 23

Taguri articol: sarcina bebe

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661489 vizite | 57220 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

59206 vizite | 10305 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

17686 vizite | 1790 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1431508 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1001628 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671664 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661489 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577923 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.