SĂPTĂMÂNA 4 DE SARCINĂ
Sursa de Sănătate logo
Sarcina

3080 vizite

17-11-2015

93 comentarii

SĂPTĂMÂNA 4 DE SARCINĂ

Este perioada în care afli că eşti însărcinată. Lipsa menstruaţiei îţi dau primele bănuieli iar testul de sarcină îţi va confirma minunea: eşti însărcinată. Simţi deja o stare de oboseală, iar sânii tăi devin sensibili, chiar dureroşi. Durerea de mijloc şi cea abdominală pot completa tabloul simptomatic.

Cum se dezvoltă copilul

Mingiuţa de celule a devenit acum un embrion şi este într-o continuă creștere în interiorul uterului, unde este protejat şi hrănit de placentă. Acum are dimensiunea unei semințe de mac. Embrionul se împarte în trei straturi, care vor forma mai târziu organe și țesuturi.

Tubul neural – din care se vor forma creierul, coloana vertebrală măduva spinării şi nervii - se dezvoltă în stratul superior. Inima si sistemul circulator se vor forma in stratul de mijloc. Al treilea strat este destinat sistemului respirator, intestinelor și începuturile sistemului urinar.

Cum se schimbăgravida

Transformările viitoarele mamei sunt sesizabile însă la nivel comportamental şi emoţional. Familia este în culmea fericirii, toată lumea îţi acordă deja atenţie maximă. Tu şi soţul tău începeţi să vă gândiţi deja la momentele în care vă veţi ţine pentru prima data bebeluşul în braţe. Mai e mult până atunci însă.Acesta este şi momentul în care trebuie să îţi schimbi stilul de viaţă. Adio ţigări, alcool, nopţi pierdute prin cluburi şi baruri. În acelaşi timp, poţi începe să iei vitamine şi acid folic, ceea ce va ajuta fătul să se dezvolte cât mai bine.

Sfaturi:

  • în nici un caz nu renunţa la sport şi mişcare, decât dacă doctorul îţi recomandă. Asta se întâmplă de regulă în cazul sarcinilor cu risc. Mişcarea te va ajuta să fii în formă, îţi va păstra tonului muscular. În plus, sunt exerciţii fizice recomandate gravidelor.
  • Renunţă la tutun şi băuturile alcoolice. Grijă mare la anturaj şi mediul familial: fumatul pasiv este la fel de nociv
  • stabileşte-ţi un regim de alimentaţi cât mai diversificat şi complet în proteine, vitamine. Să nu lipsească fructele şi legumele. Oricum, în curând vei începe să mănânci pentru două persoane
  • poţi începe să cauţi prin farmacii sau pe internet creme anti-vergeturi. Vei avea nevoie!
  • te poţi interesa la medicul de familie pentru un set complet de analize la sânge, obligatoriu pentru orice gravidă la începutul sarcinii
  • sexul nu este contraindicat
Taguri articol: sarcina bebe

Comentează aici

52 comentarii

30 ianuarie
Ckmkov
Aarxmk pvdhtp

cheap omnacortil online - <a href="https://predxzipro.com/">order omnacortil 40mg without prescription</a> how to buy progesterone

27 ianuarie
Yrqnts
Uqvvnj mcwwhf

azithromycin 500mg us - <a href="https://zyprmax.com/nebivolol5mg/">buy nebivolol 5mg generic</a> cost bystolic 5mg

1...56

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661991 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

121752 vizite | 22699 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

528846 vizite | 2607 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432899 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1002972 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671755 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661991 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579672 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.