Sarmale, drob, friptură şi ouă vopsite - bucatele care ne trimit la medic
Sursa de Sănătate logo
Stil de viață

2545 vizite

11-04-2016

93 comentarii

Sarmale, drob, friptură şi ouă vopsite - bucatele care ne trimit la medic

Sărbătorile pascale sunt prilej de bucurie şi întregire familială, în care toate rudele şi prietenii se adună în jurul meselor, mult prea copioase, pentru a sărbători Învierea Domnului. Numai că, educaţia tradiţională, în ceea ce priveşte bucatele pascale, ne împinge, pe mulţi dintre noi, să facem excese de natură alimentară, cu efecte negative asupra sănătăţii.

Specialiştii trag semnale de alarmă deoarece consumul exa-gerat de alimente bogate în pro-teine animale, mâncărurile greu de digerat sau gătite timp îndelungat şi bucatele preparate exclusiv din carne duc la indigestii, suprasolicitarea sistemului gastrointestinal şi vezicii biliare. Aceste dereglări apar în cel mai bun caz, dar sunt şi cazuri mai deosebite, în care unele persoane ajung la secţia de urgenţă cu afecţiuni grave care, uneori, necesită spitalizare.

Gospodinele învaţă de la atelierul culinar

Aproximativ 30 de persoane au participat, sâmbătă, 9 aprilie, la atelierul de gătit, susţinut de Tania Bordianu, la „Cămara cu merinde”. Acestea au primit sfaturi utile despre cum să gătească bucate sănătoase şi delicioase, fără a provoca dezechilibre majore în organism.

Masa de Paşte ar putea fi alcătuită din alimente tradiţionale, combinate cu mâncăruri vegetale, pentru a păstra echilibrul organismului.
Participanţii au învăţat cum să prepare tradiţionala pască, din fructe confiate şi diferite tipuri de alune, pateul din hrişcă, drob de linte şi sarmale vegetale, cu ciuperci, învelite în foiţe de orez.
Doamnele şi-au luat notiţe şi au gustat la final din bucatele gustoase preparate de susţinătoarea cursului de gătit. Astfel, au învăţat să fie pozitive în timp ce gătesc, pentru a transmite energia lor pozitivă, celor ce o consumă.

„Când gătim, este foarte important să folosim foarte mult mâinile, pentru a transmite energia noastră pozitivă. Mâncarea poate conţine super ingrediente, dar, dacă bucătarul este nervos, toată energia negativă se transmite mâncării şi apoi celui care o consumă”, explică Tania Bordianu, invitata specială, care a şi pregătit bucatele.

Mâncăruri complicate, lipsite de nutrienţi

Sarmale, drob, friptură, cozonac şi ouă vopsite sunt doar câteva dintre bucatele tradiţionale pe care orice persoană le pune pe masă, în ziua de Paşte. Sunt gustoase, dar şi sănătoase? Specialiştii în nutriţie consideră mâncarea gătită termic lipsită de elemente necesare corpului uman.

„Să luăm ca exemplu sarmalele. O oală de sarmale trebuie fiartă 5-6 ore. În aceste condiţii, toţi nutrienţii dispar, iar ce rămâne nu aduce niciun aport benefic corpului sau doar într-o măsură foarte mică”, explică Tania Bordianu.

Micul dejun copios, „bombă pentru organism“

Dimineaţa nu trebuie să consumăm alimente greu de digerat, pentru a nu ne epuiza toată energia în procesul de digestie. Un pahar de apă cu lămâie pe stomacul gol ajută organismul să se cureţe şi să se hidrateze, iar mesele de la micul dejun ar trebui să fie alcătuite din fructe, pentru ca organismul să nu depună un efort mare în procesul digestiei.

„Nu trebuie să mâncam dimineaţa, pentru că, până la ora 12, corpul se detoxifică, de aceea nu avem poftă de mâncare. Corpul nostru are puterea naturală să se detoxifice. Dacă noi dimineaţa mâncăm alimente consistente, greu de procesat, corpul se opreşte din detoxifiere ca să digere mâncarea”, mai spune Tania Bordianu.

Taguri articol: stil de viaţă diete cozonac ou stomac sare nutrienţi detoxifiere dezechilibre

Comentează aici

51 comentarii

2 iulie
02kwh
Xgbydf svrwhc

buy deltasone 40mg online - https://apreplson.com/ prednisone 40mg cheap

30 iunie
5z8h5
Ixjkxh kssnye

meloxicam 7.5mg price - moboxsin.com mobic pills

28 iunie
jqc5g
Evdwmn nyqoea

order warfarin online - anticoagulant order generic hyzaar

27 iunie
fh1sq
Fmkkuk yubkkm

order generic nexium 20mg - anexa mate order nexium 40mg capsules

25 iunie
boiq7
Inmmhg yrlcng

order augmentin 1000mg - https://atbioinfo.com/ ampicillin ca

24 iunie
k3duo
Lzagis efrnwd

zithromax over the counter - zithromax buy online buy nebivolol 20mg pills

21 iunie
o6guu
Symuyt eocvim

buy cheap generic amoxicillin - buy generic amoxicillin for sale buy ipratropium generic

19 iunie
yrb3n
Ypbkkp pfblab

inderal pills - methotrexate 5mg tablet order methotrexate 5mg pills

11 iunie
side effects of flagyl in dogs
Hurpjj dmduzt

More content pieces like this would urge the web better.

9 iunie
buy cialis canada online
Noigdv bxlifp

Proof blog you procure here.. It’s hard to espy great worth article like yours these days. I truly respect individuals like you! Take mindfulness!!

1234...6

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661966 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

119307 vizite | 22322 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

528009 vizite | 2589 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432834 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1002866 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671751 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661966 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579612 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.