Lipsa poftei de mâncare, denumită și inapetență, este caracterizată prin absența dorinței de a mânca și implică, de obicei, lipsa senzației de foame (spre deosebire de tulburările de alimentație, precum anorexia nervoasă și bulimia, unde persoana își restricționează consumul de alimente, deși îi este foame). Potrivit specialiștilor, inapetența poate apărea atât în situații fiziologice, cât și în anumite patologii, fiind un simptom des întâlnit. Ea poate însoți afecțiuni acute sau cronice, ca răspuns la inflamații, infecții, leziuni, toxine, reacții imunologice, procese maligne sau necroză. Totodată, lipsa poftei de mâncare poate apărea reactiv în stări febrile, ca urmare a grețurilor însoțite sau nu de vărsături, a afectării gustului sau mirosului, a dificultăților la înghițit sau a prezenței durerii. Lipsa poftei de mâncare este întâlnită frecvent în următoarele cazuri: regim alimentar monoton; sarcină (mai ales în primul trimestru); consum de iritanți gastrici (tutun, alcool); infecții acute și cronice - inclusiv mononucleoza infecțioasă, infecția HIV sau hepatitele virale; boli digestive; boli cronice; afecțiuni metabolice - hipotiroidismul; afecțiuni psihiatrice; anumite tipuri de cancer.

În stadii avansate însă, toate neoplaziile se însoțesc de scăderea poftei de mâncare, atât ca urmare a efectelor metabolice, sociale și psihologice ale bolii, cât și ca urmare a tratamentului. La persoanele vârstnice, scăderea apetitului este des întâlnită, fără să fie un semnal de alarmă. În același timp, lipsa poftei de mâncare se regăsește uneori și la copiii mici, în afara unei cauze patologice evidente, constituind un adevărat factor de stres pentru părinți. Scăderea apetitului devine problematică atunci când este prelungită sau este cauzată de o boală severă, nedetectată sau netratată corespunzător, având consecințe precum: slăbiciune sau astenie; malnutriție; deficit de vitamine; agravarea bolilor cauzatoare (răspândirea cancerului sau infecțiilor) etc.