Se mai dă şpagă în Spitalul Judeţean Constanţa? Cât aşteaptă bolnavii din Urgenţă pentru un medic?
Sursa de Sănătate logo

catalingrasa3-1374769995

catalingrasa3-1374769995
Ştiri medicale

1350 vizite

27-08-2013

0 comentarii

Se mai dă şpagă în Spitalul Judeţean Constanţa? Cât aşteaptă bolnavii din Urgenţă pentru un medic?

Articol publicat de Andreea Năstase
Principalele discuţii s-au creat pe tema timpului de aşteptare în Urgenţa spitalului, dar şi a situaţiei financiare a spitalului.
Directorul medical al Spitalului Judeţean Constanţa, medicul Cătălin Grasa a intrat ieri, în dialog cu cititorii Cuget Liber şi a răspuns întrebărilor legate de problemele pe care aceştia le-au ridicat în privinţa instituţiei. „Subfinanţarea este cea care a provocat majoritatea problemelor“ Este binecunoscut faptul că multe dintre problemele care există în prezent în cadrul Spitalului Judeţean se datorează, după cum susţine conducerea, subfinanţării. Din acest motiv, nici salariile medicilor nu sunt la standardele unui spital de categoria I, adică unul în care sunt preluate, investigate şi tratate cazuri extrem de complexe, ceea ce face ca unele dintre cadrele medicale să ceară „şpagă” pacienţilor. Însă chiar şi în aceste condiţii, medicul Cătălin Grasa susţine că actul medical nu trebuie condiţionat de bani şi că pacienţii care întâmpină astfel de probleme se pot adresa conducerii, în scris. „Din păcate, finanţarea precară şi imposibilitatea creşterii salariilor angajaţilor până în maximum 70% din venituri, ne face să nu putem rupe acest cerc vicios. Aspect care se poate vedea şi mai bine în sistemul privat, unde pacienţii beneficiază de tratamente pe baza unor costuri. Este anormal ca cineva să condiţioneze actul medical în cadrul spitalului, iar conducerea spitalului este permisivă de a soluţiona reclamaţii din partea pacienţilor faţă de persoane din cadrul colectivului acestui spital, care cumva impun un act medical. Dacă aveţi o problemă de natura celei pe care aţi descris-o, aduceţi la cunoştinţă prin-tr-o declaraţie în scris conducerii spitalului. Suntem conştienţi că ducem o luptă grea, dar nu vom tolera asemenea aspecte.”, a explicat dr. Cătălin Grasa în cadrul interviului. De altfel, acesta este şi motivul pentru care pacienţii sunt încă trimişi să îşi cumpere din bani proprii, medicamentele. „Actualul contract semnat cu puţin timp în urmă cu Casa de Asigurări de Sănătate, acoperă integral decontul activităţii medicale a spitalului. Până acum acest lucru nu a fost posibil şi din această cauză am avut sincope în aprovizionarea cu necesarul de materiale sanitare şi medicamente. Sperăm ca, de acum, totul să funcţioneze normal pe această linie”, completează medicul. „Timpul de aşteptare din Urgenţă nu este cel mai performant“ O altă problemă pe care cititorii Cuget Liber au punctat-o de-a lungul timpului se referă la timpul de aşteptare la Urgenţa spitalului, fapt care îi nemulţumeşte pe mulţi dintre cei care au ajuns, în calitate de pacienţi la spital. Conducerea spitalului susţine că această situaţie este binecunoscută, însă acesta explică situaţia dând exemplu numărul extrem de mic al medicilor care asigură serviciul medical, în condiţiile în care prezentările depăşesc în perioada de vară şi dublul celorlalte spitale din ţară. „Cunoaştem că nu de puţine ori, timpul de aşteptare din Urgenţă nu este cel mai performant. Cu toate acestea, eforturile pe care le fac medicii şi asistentele Unităţii de Primire Urgenţe, care în continuare sunt subdi-mensionaţi, sunt mari. Să nu uităm că Spitalul Judeţean Constanţa, în special în perioada estivală, este singurul spital din judeţ care asigură atât urgenţa, cât şi cazuistica cronică, de tratament, care reprezintă aproximativ 30% din totalul pacienţilor internaţi în spitalul nostru. De ce nu avem mai multe spitale? Pentru că pe acesta l-am moştenit. Ca să dăm un exemplu, Unitatea de primiri Urgenţe din Mureş, un spital de rangul spitalului nostru a avut în 2012 un număr de 75.000 de prezentări, iar Constanţa, în acel an, aproximativ 135.000", a mai spus medicul Grasa. Tot în privinţa serviciului de Urgenţă s-a ridicat şi problema informaţiilor care ajung la aparţinători. Mulţi dintre cei care îşi duc rudele la spital vor să înţeleagă ce se petrece cu acestea, fapt pentru care încearcă să „scoată” de la medici, cât mai multe informaţii. Din acest motiv, medicul susţine că atât pacientul cât şi aparţinătorii au tot dreptul să fie informaţi asupra investigaţiilor şi a stării de sănătate a bolnavului. Morga spitalului, un subiect „sensibil“ Nici morga spitalului nu a trecut neobservată în comentariile constănţenilor care vor să înţeleagă dacă sunt sau nu obligaţi să accepte serviciile firmei mortuare din cadrul spitalului, subiect despre care medicul recunoaşte că este unul „sensibil”, însă despre care susţine că se desfăşoară în deplină legalitate. „Nu există obligativitatea de a accepta serviciile. Este o chestiune opţională. Ceea ce trebuie să ştim este că acea firmă are o oarecare întâietate de adresabilitate către familia decedatului, pentru că ei au amenajat spaţiul respectiv, făcând o investiţie. Chiar şi aşa, oamenii pot apela la orice firmă reabilitată şi acceptată de către Primăria Constanţa care are autovehicule omologate. Nu este obligatoriu să apelaţi la serviciile lor, nu au exclusivitate!”, a explicat dr. Grasa. „Nu se doreşte desfiinţarea SOTRM“ În privinţa discuţiilor pe tema desfiinţării Spitalului de Ortopedie Traumatologie şi Recuperare Me-dicală Eforie Sud, medicul a ţinut să clarifice situaţia. „Nu se doreşte desfiinţarea spitalului. Cât despre salariaţii spitalului, aceştia vor trece în administraţia Spitalului Judeţean Constanţa. Rămâne ca după perioada de evaluare administrativă şi economică să putem găsi o soluţie astfel încât spitalul să-şi poată continua activitatea medicală”, a completat medicul.
Taguri articol: catalin grasa interviu sfatul medicului spitalul judetean constanta

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

660457 vizite | 23965 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

7988 vizite | 912 comentarii

De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie

9454 vizite | 803 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1429244 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1000190 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671450 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

660457 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577343 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.