Sezonul virozelor! Ce au de făcut părinţii
Sursa de Sănătate logo
Ştiri medicale

2220 vizite

18-01-2016

94 comentarii

Sezonul virozelor! Ce au de făcut părinţii

Ne aflăm în plin sezon al virozelor respiratorii, iar în secţia de pediatrie şi ambulatoriul Spitalului Privat Isis prezenţa copiilor bolnavi cu simptomatologie variată este într-un număr din ce în ce mai mare.
În atenţia medicilor ajung mulţi bebeluşi, dar şi copii cu vârste de până la 12 ani, cei mai mulţi cu stări febrile, cefalee, vărsături şi scaune diareice.
De asemenea, s-au înregistrat situaţii în care prezenţa în unitatea medicală a fost cauzată de tulburările digestive provocate de o alimentaţie necorespunzătoare vârstei celor mici.
De aceea, specialiştii Isis vă recomandă să respectaţi câteva reguli importante pentru o iarnă liniştită:
- evitaţi spaţiile aglomerate sau închise: mall-uri, locuri de joacă, mijloace de transport în comun şi păstraţi o igienă riguroasă a mâinilor prin spălare frecventă.
- oferiţi copiilor o dietă sănătoasă, cu aport suficient de vitamine, în special vitamina C - ajută la întărirea sistemului imunitar.
Evitaţi mâncărurile grase, tocături, prăjeli, maioneză, dulciuri în exces, băuturi acidulate. Temperatura din casă trebuie să fie una optimă, pentru a evita supraîncălzirea copilului şi deshidratarea, favorizate de uscarea aerului. Nu administraţi copiilor medicamente fără acordul medicului. Vă reamintim că pentru orice urgenţă medicală puteţi cere asistenţă gratuită la linia tele-fonică 07 ISIS ISIS. Nu este percepută nicio suprataxă pentru aceste apeluri.
Secţia de Pediatrie a Spitalului Privat Isis oferă asistenţă şi îngrijiri medicale non-stop în regim de urgenţă şi posibilitatea de a face internări. Vă puteţi însoţi copilulîntr-una dintre rezervele spitalului. 24/24 medicii vă stau la dispoziţie.
Tot în cadrul Spitalului Privat Isis funcţionează şi ambulatoriul de Pediatrie, în care cei mici pot beneficia şi de alte consultaţii pediatrice de specialitate.

Taguri articol: stiri medicale viroza raceala si gripa spitalul privat isis

Comentează aici

59 comentarii

16 aprilie 2025
Wclkzb
Rzvtdg pndeqf

order domperidone 10mg pills - flexeril 15mg cheap flexeril 15mg uk

9 aprilie 2025
Tnynfx
Askkod jxefcx

brand motilium - cyclobenzaprine drug buy flexeril medication

6 aprilie 2025
Xivkwj
Cafbqq wehcoh

cost acyclovir 400mg - order zyloprim 100mg without prescription buy crestor 20mg pills

1 aprilie 2025
Tkbyrv
Lvfnvo iycqgz

order misoprostol 200mcg - orlistat 60mg cheap buy diltiazem cheap

30 martie 2025
Cjfsbx
Piubth pwdfqm

desloratadine cost - order generic priligy 90mg order priligy 90mg for sale

28 martie 2025
Oxugbq
Zowjrj remisp

medrol 8mg tablets - generic depo-medrol aristocort us

22 martie 2025
Irrpfo
Ydaxaz ajwarq

buy prilosec 10mg generic - buy generic omeprazole cost tenormin 100mg

20 martie 2025
Waqotk
Wywisq hcnkst

cheap lipitor 80mg - buy lipitor 10mg online prinivil medication

18 martie 2025
Htkozw
Figsyg dxyjwg

lipitor 20mg sale - purchase amlodipine cost lisinopril 5mg

17 martie 2025
Gmwque
Wjpeln cvijnx

order cenforce for sale - metformin price metformin cost

1...456

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662697 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

178866 vizite | 31357 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

538057 vizite | 2894 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433995 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1005378 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671842 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662697 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

581051 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.