Sfatul nutriţionistului / Alimente interzise vara. Reguli de nutriţie şi hidratare în perioada "de foc"
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

3917 vizite

15-07-2016

0 comentarii

Sfatul nutriţionistului / Alimente interzise vara. Reguli de nutriţie şi hidratare în perioada "de foc"

Vara este sezonul propice pentru a adopta un stil de viaţă mai sănătos şi pentru a face mai multă mişcare. Depinde doar de noi să ne construim acum o sănătate solidă pentru a trece cu bine de sezonul rece ce va urma. Totul porneşte de la o alimentaţie corectă, echilibrată, care să asigure organismului aportul de nutrienţi de care are nevoie.

„Acum este momentul ideal pentru detoxifierea organismului! Trebuie să renunţăm la vechile obiceiuri de alimentaţie, încărcate caloric, consistente şi să alegem în schimb o dietă asortată anotimpului, bogată în fructe şi legume, în combinaţie cu oleaginoase, leguminoase, lactate mai degresate şi carne albă slabă, preferabil peşte sau fructe de mare”, explică dr. Luminiţa Florea, medic specialist diabet, nutriţie şi boli metabolice.

Aşadar, în acest sezon, trebuie să consumăm proteine animale uşor digerabile: carne albă (pui, curcan, peşte slab sau gras oceanic), ouă, lapte şi derivate din lapte; legume şi fructe proaspete, de sezon; cereale şi seminţe: in, susan, cânepă, floarea-soarelui, dovleac, goji; oleaginoase: nuci, alune, fistic, caju, migdale; pseudo-cereale: mei, quinoa, hrişcă, cuş-cuş; leguminoase: năut, linte, mazăre, fasole boabe.
În-afară de ceea ce mâncăm, este foarte important să ştim cum să mâncăm şi să ţinem cont de combinaţiile alimentare corecte.

„Fructele se pot combina optim cu cerealele şi oleaginoasele, eventual lactate uşoare tip iaurt, sana, kefir. Carnea, peştele, brânzeturile şi ouăle se pot asocia energetic şi nutritiv cu legumele cât mai puţin procesate termic şi mai dietetice. Proteinele vegetale din leguminoase (năut, linte, mazăre, fasole), precum şi cerealele integrale tip paste sau orez se combină corect tot cu legumele”, specifică medicul specialist.

Ce trebuie să evităm

Medicii specialişti ne sfătuiesc să consumăm cât mai rar, sau chiar deloc, grăsimi animale (carnea grasă roşie - porc, vită), tocăturile, mezelurile, afumăturile, conservele, untul sau smântâna integrale, brânzeturile foarte grase şi prăjelile. De asemenea, ar trebui evitate şi glucidele rafinate, derivatele de zahăr şi făina, precum şi băuturile energizante, cafeaua, ceaiul verde şi alcoolul.

Sfaturi pentru menţinerea hidratării

În general, trebuie să acordăm o mare atenţie hidratării, cu precădere în zilele caniculare. Vara, organismul are nevoie obligatoriu de o cantitate de 2 l de lichide pe zi, preferabil din apă şi ceaiuri neîndulcite sau slab îndulcite. Aceste lichide trebuie consumate la temperatura camerei, nu foarte reci, pentru a nu produce agresiune termică suplimentară organismului care încercă să se adapteze la temperaturile ridicate din atmosferă.

În cazul expunerii directe la temperaturi ridicate, cu efort fizic mare, se recomandă un aport de 200 - 300 ml de apă la fiecare 15 - 20 de minute de expunere. În plus, persoanele sportive trebuie să acorde o atenţie suplimentară hidratării.

„Studiile au demonstrat că pierderi mici, de doar 1-2% din greutatea corporală, prin deshidratare, pot duce la scăderi ale performanţei sportive cu 10-20%. Asigurarea unei hidratări corecte este vitală şi depăşeşte recomandarea standard de minim 2 l de lichide pe zi”, avertizează medicul nutriţionist.

Pentru a preveni riscurile deshidratării, practicanţii sportului trebuie să monitorizeze frecvent semnalele din partea organismului, care pot anunţa o eventuală deshidratare: lipsa de concentrare, oboseala, gura uscată, greaţa, dureri de cap, crampe musculare, ameţeala, setea, urină puţină şi închisă la culoare.

Taguri articol: alimentatie stil de viaţă sfatul medicului alergii

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661363 vizite | 57217 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

46036 vizite | 8529 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

17528 vizite | 1785 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1431237 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1001425 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671632 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661363 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577655 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.