SIDA nu iartă! Constanţa, pe locul doi naţional la numărul de îmbolnăviri
Sursa de Sănătate logo
Ştiri medicale

1587 vizite

03-04-2018

0 comentarii

SIDA nu iartă! Constanţa, pe locul doi naţional la numărul de îmbolnăviri

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Potrivit Comisiei Naţionale de Luptă Anti-SIDA, în judeţul Constanţa, au fost înregistrate, anul trecut, zeci de cazuri noi de infecţie cu HIV la adulţi, dar, din fericire, niciunul la copii. Dintre acestea, nicio infecţie nu este raportată ca fiind în urma consumului de droguri. Totuşi, Constanţa se află pe locul doi la nivel naţional, după Bucureşti, în ceea ce priveşte numărul de îmbolnăviri.

Specialiştii din cadrul Fundaţiei „Baylor Marea Neagră” susţin că majoritatea pacienţilor sunt adulţi cu vârste de peste 20 de ani. Îngrijorător este faptul că rata de transmitere a virusului la partenerii neinfectaţi este de 16,95%, cu aproape şapte procente mai mult decât în anul anterior, semn că mulţi dintre pacienţii HIV-pozitiv au nivel viral detectabil şi transmit virusul partenerilor lor sexuali. Tocmai de aceea, administrarea corectă a terapiei antivirale face ca nivelul viral al pacientului să fie nedetectabil şi, drept urmare, virusul se transmite la partenerul neinfectat mult mai greu.

Principala cale de transmitere a virusului este cea heterosexuală (sexul între bărbaţi şi femei) - 62,13%, însă, de-a lungul timpului, România s-a încadrat în trendul european, în sensul că a crescut numărul de persoane seropozitive în categoria bărbaţilor care fac sex cu bărbaţi, 19,21%. De asemenea, 15,31% dintre persoanele infectate cu HIV folosesc droguri injectabile.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662023 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

123782 vizite | 23062 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

529304 vizite | 2639 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432940 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003057 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671757 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662023 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579731 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.