Simpozion despre balneologie, la sanatoriul Techirghiol
Sursa de Sănătate logo

namol1

namol1
Boli şi afecţiuni

2054 vizite

10-07-2012

0 comentarii

Simpozion despre balneologie, la sanatoriul Techirghiol

Articol publicat de Alexandra MALACHI
La sfârşitul acestei săptămâni, Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol organizează un simpozion dedicat celor 113 ani de balneologie în staţiune. Manifestarea este intitulată „113 ani de balneologie la Techirghiol. Tradiţie şi inovaţie în context european” şi se va desfăşura între 13 şi 15 iulie. Vasilică Rusu, managerul unităţii sanitare, spune că în cadrul evenimentului va fi prezentată experienţa sanatoriului în activitatea profesională şi ştiinţifică, precum şi proiectele avute în vedere de conducere pentru dezvoltarea activităţii medicale balneare în context european. Primii invitaţi vor sosi vineri, între orele 14.00 şi 19.00, când vor fi înscrişi şi participanţii la eveniment, iar seara, de la ora 19.00 va avea loc un cocktail de bun venit. Simpozionul va începe sâmbătă dimineaţă, de la ora 09.00, iar de la ora 15.00, cei prezenţi vor putea vizita baza de tratament unde se vor face aplicaţii de factori terapeutici naturali. Duminică de la ora 09.00 se va merge în vizită la extracţia de nămol, iar între orele 12.00 şi 13.00 va avea loc închiderea lucrărilor şi vor fi prezentate concluziile simpozionului.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661466 vizite | 57220 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

55042 vizite | 9887 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

17658 vizite | 1789 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1431434 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1001591 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671660 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661466 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577837 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.