Sindromul ovarelor polichistice atacă un sfert din femeile de vârstă reproductivă
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

721 vizite

13-11-2019

0 comentarii

Sindromul ovarelor polichistice atacă un sfert din femeile de vârstă reproductivă

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Foarte multe femei suferă de sindromul ovarelor polichistice (SOP), un dezechilibru hormonal ce afectează aproape un sfert dintre femeile de vârstă reproductivă. Deşi nu se cunoaşte cu exactitate cauza acestei tulburări hormonale, este posibil ca moştenirea genetică, alimentaţia defectuoasă şi rezistenţa la insulină să fie factori care contribuie la apariţia SOP. Părul corporal excesiv, ciclul menstrual neregulat şi creşterea în greutate sunt doar câteva dintre simptomele resimţite de femeile cu sindromul ovarelor polichistice.

Mai grav este că, netratată, această tulburare hormonală poate creşte riscul unor afecţiuni grave, cum ar fi diabetul, bolile cardiovasculare sau chiar depresia.

De cele mai multe ori, simptomele sindromului ovarelor polichistice pot fi observate chiar la pubertate, odată cu apariţia primei menstruaţii, dar şi mai târziu pe parcursul vieţii, când femeile se îngraşă sau încearcă să rămână însărcinate şi nu reuşesc.

Cele mai frecvente simptome ale sindromului ovarelor polichistice sunt: ciclul menstrual neregulat, păr corporal în exces, inclusiv pe faţă, spate, piept sau abdomen, menstruaţie abundentă, dureroasă. În unele situaţii, reprezentantele sexului frumos au acnee, dureri de cap, cauzate de dezechilibrul hormonal, dar şi crampe abdominale puternice.

XXX

Specialiştii Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie „Euromaterna” susţin că sindromul ovarelor polichistice este cea mai frecvent întâlnită tulburare endocrină printre femeile de vârstă reproductivă.

„Acest sindrom este caracterizat de infertilitate, semne ale excesului de androgeni (pilozitate în exces, acnee) şi numeroşi foliculi ovarieni. Aceste semne şi simptome pot avea o largă variabilitate între paciente, precum şi la aceeaşi pacientă de-a lungul timpului. Motivele prezentării la medic sunt variate, în funcţie de semne/simptome şi pot cuprinde menstruaţii neregulate, infertilitate, manifestări ale excesului de androgeni (pilozitate în exces, acnee) sau alte disfuncţii endocrine.

În cadrul Spitalului «Euromaterna», puteţi beneficia de consult şi investigaţii în vederea diagnosticării acestui sindrom, precum şi conduită terapeutică de specialitate, în vederea tratării infertilităţii, de la cei mai buni specialişti”, au explicat reprezentanţii Spitalului „Euromaterna”.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661432 vizite | 57220 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

52256 vizite | 9494 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

17572 vizite | 1787 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1431389 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1001545 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671652 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661432 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577762 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.