Spălarea danturii copiilor influenţează viitoarea lor igienă de adult
Sursa de Sănătate logo
Copilul

372 vizite

20-12-2021

0 comentarii

Spălarea danturii copiilor influenţează viitoarea lor igienă de adult

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Părinţii trebuie să le formeze copiilor, încă din primii ani de viaţă, nişte obiceiuri sănătoase, iar spălarea dinţilor este unul dintre ele, pentru că acesta influenţează viitoarea lor igienă peste ani şi ani. Din acest motiv, este important să vă învăţaţi micuţii noţiuni despre igienă de la o vârstă cât mai mică, în condiţiile în care ei pot avea carii de la vârste fragede.

Evident, cea mai bună modalitate de a combate această problemă, apariţia cariilor, este prevenţia şi predarea obiceiurilor corecte de igienă orală. Astfel, cei mici trebuie să înţeleagă că dinţii lor înseamnă mult mai mult decât să îi împiedicaţi să devină galbeni. Deşi aceasta este o problemă care deranjează din punct de vedere estetic, o igienă orală bună la copii înseamnă mult mai mult decât a avea dinţi albi strălucitori. „Aşa că, atunci când vorbim despre menţinerea gurii curate, vorbim despre dinţi, obraji şi limbă. Deci, o gură sănătoasă înseamnă dinţi sănătoşi şi albi, fără resturi alimentare sau prezenţa plăcii şi/sau a tartrului, gingii roz, care nu sângerează atunci când copilul se spală pe dinţi, şi, desigur, respiraţie proaspătă”, a precizat dr. Nicoleta Popescu. De ce au nevoie copiii pentru a avea grijă de dinţii lor acasă? Înainte de toate, medicii stomatologi le recomandă adulţilor să se spele pe dinţi, să folosească aţa dentară şi să folosească apă de gură de cel puţin două ori pe zi. Dar copiii? De ce anume au ei nevoie pentru a-şi menţine gura curată şi sănătoasă? În primul rând, de o periuţă de dinţi, care, obligatoriu, trebuie să fie adecvată vârstei. Drept urmare, puteţi întreba medicul dentist ce fel de periuţe sunt potrivite pentru micuţul dumneavoastră. De asemenea, este important ca cei mici să înveţe să se spele pe dinţi manual, chiar dacă au şi o periuţă de dinţi electrică. Apoi, pasta de dinţi trebuie să fie, neapărat, o pastă de dinţi adecvată vârstei. De asemenea, discutaţi cu medicul dentist despre cea mai bună marcă şi dacă ar trebui sau nu să conţină fluor. În acelaşi timp, se poate folosi şi aţa dentară, doar că aceasta este recomandată copiilor începând cu vârsta de peste patru ani, şi folosită numai cu ajutorul părinţilor. Desigur, undeva în jurul vârstei de 8- 9 ani, vor fi gata să o folosească singuri. O bună igienă orală la copii implică, însă, prevenţia. Desigur, primul pas pentru ca micuţii să aibă dinţi albi şi sănătoşi este să-i îngrijiească înainte de a avea probleme. Pentru aceasta, este important să îi spălaţi pe dinţi, dar să le curăţaţi şi gingiile cu o bucată de tifon steril. În acest fel, veţi împiedica dezvoltarea cariilor dentare la vârste fragede. În mod ideal, copiii trebuie să se spele pe dinţi de trei ori pe zi: când se trezesc, după prânz şi după cină. De asemenea, un periaj corect înseamnă să pună o cantitate mică de pastă de dinţi pe perie şi să perieze mai întâi partea interioară a dinţilor, unul câte unul. După aceea, se curăţă, pe rând, suprafeţele exterioare ale dinţilor. Atenţie! La final, nu uitaţi să periaţi şi limba!

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

657833 vizite | 15091 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

7510 vizite | 610 comentarii

De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie

8926 vizite | 515 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1429092 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1000148 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671436 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

657833 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577338 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.