Până la apariţia pe lume a noului membru al familiei, legătura dintre bebeluş şi mamă se face prin intermediul placentei. Practic, timp de nouă luni, ea hrăneşte şi oxigenează micuţul, dar asigură şi alte funcţii importante pentru organism. Această placentă este formată din ţesuturi de origine embrionară.

Specialiştii Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie „Euromaterna” spun că o parte este prinsă de mucoasa uterină a mamei, iar cealaltă, pe care se prinde cordonul ombilical, care leagă placenta de făt, este învelită într-o membrană fină, numita amnios, sub care se află vasele placentare. Practic, aceasta este o reţea vasculară foarte densă, care produce un debit sanguin de 36 de litri pe oră.

„Placenta se formează din ovocitul fecundat (blastocist), care coboară după şapte zile de la fecundaţie, în cavitatea uterină. Acesta este format dintr-un buton embrionar şi este înconjurat de trofoblast, structura care va forma placenta. De fapt, blastocistul trebuie să furnizeze repede un organ ce va permite schimburile materno-fetale. La început, aceasta se comportă ca un organ endocrin: produce hormonul gonadotropina corionică (HGC), din a două săptămână de sarcină. Mai târziu, placenta este locul unei importante producţii hormonale, mai ales a progesteronului, care împiedică contracţiile muşchiului uterin şi, astfel, expulzarea fătului”, au explicat medicii. Aceştia au precizat că placenta este extrem de importantă, mai ales în condiţiile în care toate funcţiile sale sunt esenţiale pentru buna dezvoltare a sarcinii, dar şi pentru creşterea fătului. În acelaşi timp, ea poate fi comparată cu un scut imunologic.