Spitalul, obligat să deconteze cheltuielile pacienţilor internaţi
Sursa de Sănătate logo

P1070402

P1070402
Ştiri medicale

674 vizite

25-07-2012

0 comentarii

Spitalul, obligat să deconteze cheltuielile pacienţilor internaţi

La ora actuală, aproape toţi pacienţii internaţi în spitalele româneşti sunt ne-voiţi să scoată o grămadă de bani din buzunare pentru medicamente şi mate-riale sanitare, deoarece cadrele medicale susţin că nu au cu ce să îi trateze. Această acţiune este una nejustificată, însă, în condiţiile în care legea obligă spitalele să suporte, pentru asiguraţii internaţi în regim de spitalizare continuă şi de zi, toate cheltuielile necesare pentru rezolvarea cazurilor respective, inclusiv pentru medicamente, materiale sanitare şi investigaţii paraclinice. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate informează că asiguraţii au dreptul de a cere spitalului rambursarea cheltuielilor personale efectuate pe durata internării, în baza documentelor întocmite de medicul curant din secţia în care sunt internaţi şi avizate de şeful de secţie şi de managerul unităţii. Aşadar, rambursarea acestor bani reprezintă o obligaţie exclusivă a spitalelor şi se realizează numai din veniturile acestora, pe baza unei metodologii proprii, precizează CNAS.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

663610 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

260626 vizite | 46460 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

547054 vizite | 2978 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1436148 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1009806 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

672071 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

663610 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

582855 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.