Studiu românesc privind nevoia intervenției psihologice la bolnavii de cancer
Sursa de Sănătate logo
Boli şi afecţiuni

805 vizite

14-06-2021

105 comentarii

Studiu românesc privind nevoia intervenției psihologice la bolnavii de cancer

Cancerul reprezintă a doua cauză de mortalitate la nivel mondial, iar bolile neoplazice influențează viața pacienților, atât din punct de vedere al sănătății fizice, cât și al stării de bine psihologice, sociale, spirituale. Într-un studiu realizat de specialiștii Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității „Babeș Bolyai” Cluj Napoca arată că „un diagnostic de cancer este perceput precum un eveniment traumatic” și poate duce la reacții disfuncționale, precum depresie, anxietate, dar și la reacții sociale, precum stigmatizarea sau spirituale, precum pierderea sensului vieții. În aceste condiții, este din ce în ce mai evident că este nevoie, în îngrijirea pacienților oncologici și de o abordare psihologică.

În cadrul Universității „Babeș Bolyai” Cluj Napoca a fost lansat, în 2020, primul studiu național care își propune să evidențieze impactul distresului oncologic asupra pacienților neoplazici, în contextul asistenței medicale primare. „Medicul de familie este resursa umană cea mai apropiată de contextul pacientului și poate cunoaște și monitoriza întregul parcurs oncologic, fiind astfel un punct extrem de valoros pentru identificarea și evaluarea distresului în cazul pacienților săi. Proiectul CANPRIM își propune colaborarea cu medicii de familie din cele 41 de județe ale României, pentru a dezvolta o platformă inovatoare de cercetare, prin care se pot evalua aspectele psiho-sociale ale traiectoriei bolii oncologice, dincolo de cadrul îngrijirii clinice din centrele oncologice”, se arată într-un raport al specialiștilor implicați în studiu.

Proiectul CANPRIM a debutat în toamna lui 2020 și deja au fost stabilite colaborări cu peste 100 de medici din mai multe județe.

Comentează aici

65 comentarii

8 aprilie
Qotrwm
Ozstvz bgrbgf

Votre santГ© est prГ©cieuse : confiez-la Г  notre pharmacie attentive - https://www.pharmacie-passamainty.com/mentions-legales/ , Prenez soin de vous intelligemment avec notre pharmacie .

24 martie
Nkachh
Rscxjc rtqgtt

Spin like your blood is made of gold - https://atamsulosin.com/big-bass-bonanza-slot-review-2026/ , The table isn’t cold anymore — it’s on fire for you .

21 martie
Dwcyck
Swlmem bsctxc

Mostbet te dá o start perfeito para noites de pura emoção e grandes conquistas - https://mostbetpt.pro/ , Mostbet – o cassino que devolve a emoção com bônus de até 125% + 250 rodadas grátis .

16 martie
Vkiiar
Wokqho hknlyv

Betano Casino https://betanogame.org/nl/ is je ticket naar fortuin. Meld je aan en claim tot €500 bonus plus 200 gratis spins. De beste live dealers en slots wachten. Begin je reis.

10 martie
Orpeia
Wkrkop iskmfc

FanDuel Casino is America's #1 online casino, delivering unhesitating thrills with ignition casino no deposit bonus , restricted slots like Huff N' Puff, and spend merchandiser force normal at your fingertips. New players make 500 Bonus Spins added $40 in Casino Tip just for depositing $10—plus up to $1,000 dorsum behind on first-day closing losses. Calling all Thrillionaires: unite minute, operate your way, and drive every moment into epic wins!

10 martie
Eabtas
Tfirvk ipwnmo

Join the millions friendly momentous on fanduel casino Rhode Island – the #1 legitimate in dough casino app in America. Pick up your $1000 OPERATE IT AGAIN bonus and deny b decrease every spin, хэнд and rolling into bona fide banknotes rewards. Firm payouts, whopping jackpots, and day in effect – download FanDuel Casino again and start playing like a pro today!

5 martie
Ewftwl
Prhnzy xifpvu

Votre animal aussi a le droit a une bonne sante ! Decouvrez notre pharmacie veterinaire en ligne : antiparasitaires, soins et alimentation specialisee. Prenez soin de vos compagnons a quatre pattes facilement. Commandez des maintenant pour leur bien-etre.Acheter clarinex

3 martie
Isjcsj
Kinzte zhiyrt

kings maxxwins Casino—where big offers meet big wins. Unlock 500 spins with $5 played + up to $1K safety on losses. Spin and succeed!

1 martie
Qtcjpi
Kwmyyu orffrq

stake blackjack Originals + Pragmatic Play + Evolution + Hacksaw + Nolimit = unbeatable game selection. Crypto speed included.

27 februarie
Rqnbrr
Pwkvjh jvnnbz

No credit card needed — just pure casino fun at chumba casino $1 for $60! Sign up for free Sweeps Coins and start spinning slots with real prize potential. Join now!

12...7

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662523 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

175232 vizite | 30867 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

537403 vizite | 2886 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433946 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1004862 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671836 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662523 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580965 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.