Tăcerea prelungită a părinţilor poate afecta dezvoltarea emoţională a copilului
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

649 vizite

23-10-2018

0 comentarii

Tăcerea prelungită a părinţilor poate afecta dezvoltarea emoţională a copilului

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Se ştie că există situaţii în care cei mici fac atât de multe năzbâtii, încât părinţii, pur şi simplu, nu mai ştiu cum să-i facă să înţeleagă ce este bine să facă şi ce nu pentru ei. Unii dintre ei, însă, aleg să îşi pedepsească, prin tăcerea lor, copiii. Ei, însă, nu ştiu că această tăcere totală îl condamnă pe copil la neputinţă şi îl expune unei atmosfere traumatizante, de fond.

Potrivit psihoterapeutului Lavinia Ţânculescu, aceasta este mai periculoasă, pe termen lung, pentru dezvoltarea emoţională a copilului, decât experimentarea unui singur eveniment traumatizant, din care, greu, dar mult mai sigur, copilul îşi poate reveni. Atmosfera traumatizantă, însă, prin caracterul ei (cvasi)permanent, poate transmite indirect copilului că aceea este starea de normalitate.

„Este important ca părinţii să ştie că tăcerea anunţată unui copil de către părintele său, ce sună a ameninţare, de tipul «gata, nu mai vorbesc cu tine!», se poate transforma în ceea ce se numeşte în limba engleză «the iced cold silence». Acesta este motivul pentru care, tăcerea părintelui trebuie să fie dozată în cantităţi potrivite vârstei copilului, de la 1-2 minute de tăcere pentru un copil cu vârsta de doi ani, doi ani şi jumătate, până la maximum 5-6 minute, în cazul unui copil de şase ani. Trăirea timpului este profund subiectivă în funcţie de vârstă, cinci minute putând fi percepute ca veşnicia întruchipată. Astfel, putem să protejăm sănătatea emoţională a copiilor noştri”, a subliniat specialistul.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

660342 vizite | 18466 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

7671 vizite | 723 comentarii

De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie

9112 vizite | 626 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1429162 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1000162 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671440 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

660342 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577341 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.