Te înţeapă inima? Iată care pot fi motivele
Sursa de Sănătate logo

durere

durere
Sfatul medicului

455237 vizite

22-02-2014

17 comentarii

Te înţeapă inima? Iată care pot fi motivele

Înţepăturile în zona pieptului, considerate drept „înţepături de inimă” îi alarmează pe cei care le simt şi îi duc cu gândul la o boală cardiacă şi mai ales la infarct. Nu este, însă, cazul de aşa ceva de fiecare dată.
Potrivit specialiştilor, înţepăturile în piept pot să apară din diverse cauze: stres, lipsă de calciu, spasmosfilia, efort fizic sau intelectual intens, mese copioase, palpitaţii sau dificultăţi respiratorii. Dar nu sunt cauzate de inimă, pot fi dureri intercostale sau boli pulmonare. Aceste manifestări nu sunt periculoase, spun medicii, şi dispar după administrarea de calmante, de calciu şi magneziu. Pe de altă parte, respectivele înţepături pot fi simptomele unor boli endocrine (hipertiroidie) sau a unor boli pulmonare (pneumoniile, bronşitele şi bronhopneumoniile). Atenţie! Dacă sunt neglijate, aceste afecţiuni degenerează în miocardită, inflamaţia muşchiului inimii şi ulterior în insuficienţă cardiacă. Aceste înţepături sunt într-un punct fix şi dispar după schimbarea poziţiei; în schimb, durerea de cauză cardiacă acoperă o mai mare suprafaţă a pieptului şi iradiază spre umărul şi braţul stâng.

Taguri articol: breaking cardiologie stiri medicale Întrebări frecvente sfatul medicului boli şi afecţiuni boli cardiovasculare

Comentează aici

17 comentarii

2 martie
Grand Dunman Showflat
https://the-granddunman.com.sg/

The Grand Dunman Showflat offers a stunning introduction to the refined lifestyle that defines Grand Dunman. Property websites frequently highlight its spacious layouts, premium finishes, and elegant interior styling that showcase both comfort and sophistication.

27 februarie
UPPERHOUSE Showflat
https://upperhouses.com.sg/

UPPERHOUSE is widely celebrated on property websites for its intimate boutique scale, modern design, and prime location in the Balmoral/Orchard vicinity. Buyers and reviewers alike praise its well-thought-out floorplans, quality finishes, and excellent connectivity to elite schools, shopping, and transport links. With exclusive amenities and a refined residential atmosphere, UPPERHOUSE stands out as a highly desirable choice for sophisticated urban living.

20 februarie
RichardUtine
university of delaware nursing program

pesticides problems https://longnews.ru fan mail template

11 ianuarie
Anya151Ma
Great reading too 151 .

Hello friends! I came across a 151 very cool page that I think you should browse. This site is packed with a lot of useful information that you might find helpful. It has everything you could possibly need, so be sure to give it a visit! https://techunwrapped.com/4-photo-editing-tools-you-can-use-for-free/ Additionally remember not to neglect, everyone, that a person constantly may in the article find responses to address the most the very tangled queries. We attempted — explain the complete content via an extremely easy-to-grasp way.

11 ianuarie
TracyVap
mckinney pest control

psychiatrist schooling https://infolast.ru working insurance

10 ianuarie
AndresSoync
drunk driving defense

bupivacaine epinephrine https://site347139361.fo.team aspirin and breast cancer

23 decembrie 2025
잠실가라오케
잠실가라오케

Amazing post! Karaoke is a fantastic way to bond with friends and family. 잠실가라오케

29 noiembrie 2025
가락동노래방
가락동노래방

Karaoke always lifts my mood! Great way to unwind and share music vibes with everyone. 가락동노래방

26 octombrie 2025
잠실가라오케
잠실가라오케

That was more than karaoke. it felt like a live concert! You totally owned the mic and won everyone’s hearts. 잠실가라오케

11 octombrie 2025
윈가라오케
윈가라오케

You made karaoke night the highlight of the evening, fantastic job! https://songpakaraoke.uriweb.kr/

12

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662389 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

162262 vizite | 29225 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

535808 vizite | 2841 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433706 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1004402 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671810 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662389 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580646 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.