Terapie cu delfini pentru autism, în Constanţa
Sursa de Sănătate logo

MAREA NEAGRA Gemanaru psiholog

MAREA NEAGRA Gemanaru psiholog

MAREA NEAGRA copii autism (56)

MAREA NEAGRA copii autism (56)
Boli şi afecţiuni

2852 vizite

22-05-2013

1 comentariu

Terapie cu delfini pentru autism, în Constanţa

Articol publicat de Andreea Năstase
Centrul Psihologic Marea Neagră a fost creat din dorinţa de a oferi posibilitatea tuturor constănţenilor de a beneficia de servicii psihologice de calitate
Interviu cu psihoterapeutul Cristina Gemănaru, coordonatorul Centrului Psihologic „Marea Neagră”  - Ce servicii oferiţi în cadrul centrului? - Centrul Psihologic „Marea Neagră” oferă terapii de recuperare pentru copii ce prezintă tulburări din spectrul autist, sindrom Down, retard mintal, tulburări pervazive de dezvoltare, epilepsie, ADHD sau orice altă tulburare neuropsihică. De asemenea, în cadrul centrului se asigură intervenţii pentru copii cu anumite dezechilibre emoţionale, timiditate, agresivitate, deficit de atenţie sau comportament opozant. - Care sunt terapiile practicate? - Coordonatorul centrului are o specializare în SUA pe terapia comportamentală aplicată, directorul centrului este specializat în Austria şi Turcia pe terapia asistată cu animale: delfini, cai şi câini. Psihologii instituţiei sunt atestaţi pe terapie logopedică de stimulare şi corectare a limbajului, terapie comportamentală (ABA), şedinţe de socializare, terapie cognitivă de dezvoltare a gândirii şi limbajului, terapie prin artă şi meloterapie.  - Cum realizaţi diagnosticarea? - Centrul Marea Neagră dispune de o baterie largă de teste ce asigură fiecărui beneficiar o corectă estimare a abilităţilor, astfel încât la finalul fiecărei evaluări, indiferent de natura acesteia, cognitivă (IQ), emoţională, comportamentală, logopedică sau senzorială, familia primeşte un raport scris complet.  - Care sunt tarifele pentru serviciile oferite? - Având în vedere că Centrul Psihologic Marea Neagră este o instituţie non profit, o bună parte din beneficiarii noştri beneficiază de sponsorizări şi donaţii pentru susţinerea actului terapeutic.  - Care sunt noutăţile pe care le aduceţi în terapie? - Centrul Marea Neagră lansează în anul 2013 una din puţinele camere de stimulare senzorială din România, ce va reprezenta un loc unde aceşti copii ce prezintă o serie de dezechilibre la nivel senzorial vor beneficia de o terapie ce va îmbina utilizarea tuturor simţurilor: vizual, olfactiv, auditiv, tactil şi kinestezic. De asemenea, având în vedere lipsa kinetoterapeuţilor specializaţi pe copii vom dota şi vom asigura un cabinet special acestui serviciu de recuperare.  - Ce proiecte noi aveţi în perioada următoare? - Ne propunem să aducem ca element de noutate în perioada 2013/2014 terapia psihologică asistată cu animale. Având în vedere relaţia directă ce se realizează între animal şi copil considerăm că este un element esenţial de a implica în această terapie de recuperare o serie de animale extrem de iubite de copii: câinii, caii şi delfinii. De asemenea, un alt proiect nou va fi terapia emoţională pe grupe de vârste unde pe baza unor tehnici de intervenţie specifice, copii pe diferite grupe de vârste vor fi învăţaţi cum anume să-şi rezolve conflictele la nivel emoţional, sau cum anume să-şi dezvolte o cât mai pozitivă comunicare cu cei din jurul lor. Segmentul de vârstă va fi 5 - 16 ani.

 - Care sunt partenerii dumneavoastră principali? - Primim sprijin în munca noastră din partea mai multor companii, însă partenerii tradiţionali sunt reprezentaţi de Primăria Constanţa, Fundaţia Saturn şi Universitatea Ovidius, iar la nivel internaţional, Universitatea North Texas.  - Cine face parte din cadrul instituţiei? - Centrul Psihologic Marea Neagră a fost creat din dorinţa de a oferi posibilitatea tuturor constănţenilor de a beneficia de servicii psihologice de calitate. Este un proiect iniţiat şi condus de psiholog Adrian Gemănaru şi psihoterapeut Cristina Gemănaru, iar în prezent îşi desfăşoară activitatea în instituţie un număr de 20 de psihologi cu diverse specializări.  

Comentează aici

1 comentariu

3 mai 2016
lingurar gigi
copil cu autism

buna ziua ma intereseaza foarte mult aceata terapie am o fetita de 4 ani si are diagnosticu elemente de autism si retard in dezvoltare vorbiri va rog sa imi dati nmr de telefon sa facem o programare cand putem veni va multumesc

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661546 vizite | 57221 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

67418 vizite | 11613 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

17775 vizite | 1802 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1431827 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1001772 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671682 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661546 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

578147 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.