Testul Torch depistează malformațiile fetale ale bebelușilor
Sursa de Sănătate logo
Boli şi afecţiuni

386 vizite

28-09-2021

0 comentarii

Testul Torch depistează malformațiile fetale ale bebelușilor

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

În momentul în care o femeie își dorește să rămână însărcinată sau este deja gravidă și se află la începutul sarcinii, este posibil să i se spună că trebuie să facă testul Torch, care se recomandă tuturor reprezentantelor sexului frumos, care își doresc un copil.

La fiecare debut de sarcină, în setul de analize de sânge ce este indicat a se efectua înainte de conceperea unui copil sau în primul trimestru de sarcină, se regăsește și panelul Torch, o denumire care la prima vedere poate sună complicat, fiind de altfel și un test destul de costisitor. Partea bună este că, efecuat la timp, acesta poate salva viața viitorului bebeluș.

Ce înseamnă Torch? Potrivit dr. Laura Preșa, expresia Torch reprezintă un acronim, prescurtarea folosită pentru depistarea unui grup de boli infecțioase ce pot afecta femeile gravide. Aceste boli infecțioase pot cauza infecții prenatale ale embrionului sau perinatale ale nou-născuților, cu risc de avort, de dezvoltare a unor malformații fetale sau chiar de moarte a fătului.

Bolile infecțioase ce pot fi depistate cu ajutorul acestui testul sunt: toxoplasmoza, o infecție relativ comună, cauzată de parazitul Toxoplasma gondii, ce poate apărea dacă viitoarea mămică a intrat în contact în vreun mod cu fecale de pisică ori în cazurile de consum de lapte nepasteurizat sau de carne infestată.

„Din păcate, toxoplasmoza se transmite prin placentă, de la mamă la făt și poate cauza complicații severe viitorului bebeluș, cum ar fi: orbire, surdidate sau dizabilități intelectuale. Alte infecții ce pot apărea sunt: sifilisul, hepatita B, virusul varicelo-zosterian, virusul Epstein-Barr, enterovirusul etc. Cea mai de temut este sifilisul, o boală infecțioasă cu transmitere sexuală, ce se poate transmite de la mamă la făt”, a explicat medicul. Alte infecții depistate cu ajutorul testului sunt rubeola, o infecție virală, ce se transmite cu ușurință, iar în timpul sarcinii, aceasta poate cauza apariția a numeroase probleme de sănătate pentru nou-născut. Ne referim la diverse afecțiuni oftalmologice sau complicații ale sistemului auditiv, cardiorespirator sau malformații la nivelul sistemului nervos central. De asemenea, viitoarea mămică poate fi diagnosticată cu citomegaloviroză, o infecție cauzată de virusul herpetic Citomegalovirus, fiind una dintre cele mai comune infecții congenitale la bebeluși. Ea poate contacta virusul în urma unor relații sexuale neprotejate cu un purtător sau prin contact direct cu sângele ori alte fluide corporale ale unei persoane infectate.

Partea proastă este că acest virus poate provoca nou-născuților probleme de auz, de văz, iar pe termen lung chiar deficiențe mintale. Studiile au demonstrat că, în timpul nașterii, în aproximativ 80% dintre cazuri, bebelușii contactează acest virus de la mama infectată, iar în funcție de gradul de răspândire al infecției în corpul nou-născutului, pot fi afectate glandele suprarenale, ficatul, dar și alte organe. Fără tratament antiviral corespunzător imediat, rata de mortalitate este foarte ridicată, iar dintre copiii care reușesc să supraviețuiască infecției, peste jumătate rămân cu afecțiuni pe termen lung ale sistemului nervos central.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662277 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

149392 vizite | 28041 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

534339 vizite | 2816 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433391 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003961 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671800 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662277 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580440 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.