Ţineţi la sănătatea dumneavoastră? Renunţaţi la condimentele de tip vegeta
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

4004 vizite

28-04-2020

0 comentarii

Ţineţi la sănătatea dumneavoastră? Renunţaţi la condimentele de tip vegeta

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Oricine știe că, dacă nu pui condimente la o mâncare, nu are cine știe ce gust. Condimentele sunt, de fapt, cele care dau savoare mâncărurilor, indiferent care sunt acestea. Din păcate, în ziua de astăzi există tot felul de condimente care ne fac mâncarea mai gustoasă, dar care pot duce și la apariția unor boli.

În general, a declarat dr. Mihaela Boboc, medic de familie, este vorba despre condimentele de tip vegeta, atât de folosite în bucătărie de către toată lumea.

„Din păcate, acestea sunt pline de E-uri, coloranți, conservanți, sare în exces și doar foarte puţine legume, care nu ne sunt de mare ajutor, pentru că nu au absolut niciun aport nutrițional. Eu le spun mereu pacienţilor mei să încerce să folosească cât mai puţine condimente atunci când fac mâncare şi să recurgă, mai degrabă, la legumele proaspete.

Partea proastă este că, deşi le repet acest lucru ori de câte ori trec pragul cabinetului, mulţi adulţi nu renunţă la aceste obiceiuri nocive de a da gust diferitelor preparate, utilizând condimentele de tip vegeta, folosite, în mod special la ciorbe și supe, dar și la diverse tocănițe de legume şi multe altele”, a explicat medicul.

Specialistul a precizat că este foarte important a se face distincţie între vegeta și zarzavat. Pentru cei care au nelămuriri, zarzavatul se face dintr-un amestec de legume proaspete și conține atât frunze verzi, cât și bucăți mari din diverse legume, cum ar fi roşii, ţelină, ardei. Desigur, acest amestec îşi păstrează aspectul verde și după preparare, moment după care acesta poate fi stocat în borcane sau sticle.

Vegeta, în schimb, este mai mult un condiment strict din legume, care se prezintă ca o pulbere plăcută la miros. Chiar dacă pe standurile magazinelor, pe rafturi scrie că acestea sunt făcute din legume, în realitate, medicii sunt de părere că, de fapt, acest praf pe care îl introducem în mâncare se obține doar prin uscarea legumelor, care apoi trebuie date prin râșniță.

Acesta este şi motivul pentru care ei susţin că acest tip de vegeta este plin de chimicale și substanțe dăunătoare organismului, care aduc, mai departe, o mulțime de efecte negative pentru sănătate. Spre exemplu, acestea accentuează senzația de foame și veţi mânca mult mai des și în cantități mari și asta din cauza glutamatului monosodic.

De asemenea, amestecul cu pricina crește riscul de cancer, distruge sistemul nervos, crește riscul de epilepsie, scade fertilitatea, crește agresivitatea și irascibilitatea. Foarte afectate de folosirea pulberii sunt femeile însărcinate sau cele care au adus deja pe lume un copil şi alăptează.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

660091 vizite | 16937 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

7597 vizite | 673 comentarii

De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie

9029 vizite | 571 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1429144 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1000153 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671438 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

660091 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577340 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.