Tratament în premieră, la Constanţa. O nouă şansă la viaţă pentru pacienţii cu cancer
Sursa de Sănătate logo
Boli şi afecţiuni

929 vizite

04-07-2018

0 comentarii

Tratament în premieră, la Constanţa. O nouă şansă la viaţă pentru pacienţii cu cancer

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

În urmă cu doar câteva zile, o femeie în vârstă de aproximativ 50 de ani a fost supusă primei proceduri de chemoembolizare efectuată vreodată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Deşi pacienta se află într-un stadiu avansat al bolii, procedura a decurs foarte bine, ea fiind externată la începutul săptămânii şi, conform planului terapeutic, peste câteva săptămâni, se va întoarce pentru următoarele şedinţe.

Potrivit reprezentanţilor unităţii sanitare, procedura a durat aproximativ o oră şi a fost prima intervenţie efectuată cu angiograful primit de către SCJU în cadrul proiectului European „Dezvoltarea infrastructurii publice de cercetare, dezvoltare şi crearea de noi infrastructuri - DIPCDCI”.

Medicii spun că această chemoembolizare este alternativa la chimioterapia clasică şi presupune introducerea selectivă, doar în zonele afectate, de substanţe embolizante şi citostatice, urmărindu-se distrugerea tumorilor. Alături de colectivul din cadrul SCJU, la procedura de săptămâna trecută a participat o echipă de medici din cadrul Institutului Clinic „Fundeni”, care va lua parte şi la următoarele intervenţii.

Altfel spus, aceasta este o intervenţie inovativă, un tratament prin care milioane de microsfere încărcate cu o substanţă chimioterapică sunt introduse în interiorul vaselor tumorale. Se foloseşte un microcateter, un instrument foarte subţire, cu diametrul interior de dimensiunea câtorva fire de păr. Apoi, acesta se introduce în tumorile ce urmează a fi distruse, după care, în aceste tumori se injectează milioane de microsfere încărcate cu un chemioterapic. Această substanţă va distruge tumora, iar microsferele vor bloca vasele de alimentare. Practic, tumora este distrusă printr-un dublu efect: efectul citotoxic al chemioterapicului şi efectul de blocadă, prin închiderea vaselor care alimentează tumora.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662024 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

123795 vizite | 23062 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

529311 vizite | 2640 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432941 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003057 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671757 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662024 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579731 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.