Tratamente naturiste pentru ameliorarea herniilor
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

1052 vizite

18-01-2023

0 comentarii

Tratamente naturiste pentru ameliorarea herniilor

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Oamenii se pot confrunta cu hernie atunci când există o slăbiciune sau o gaură în peretele muscular ce ține, în mod normal, organele la locul lor. Drept urmare, organele și țesuturile pot ieși în afară, producând o umflătură, care nu trebuie deloc ignorată. Dacă vă confruntați cu astfel de situații neplăcute, prezentați-vă la medic!

La momentul actual, cele mai frecvente hernii, în funcție de zona corpului, sunt cea femurală, care apare sub forma unui nodul subinghinal, mai frecvent la femei, și cea inghinală, mai des întâlnită la bărbați. Aceasta este, de fapt, o umflătură în zona inghinală care poate ajunge la scrot. Totodată, mai există hernia hiatală, care apare în partea superioară a stomacului și poate ajunge și în cavitatea toracică printr-o deschidere a diafragmei, cea ombilicală, în jurul zonei buricului. De asemenea, sunt persoane care pot suferi de hernie discală, atunci când țesutul moale dintre vertebre este deplasat și trece printr-o parte slăbită a discului. Acest lucru poate pune presiune asupra nervilor din apropiere sau asupra măduvei spinării.

„De foarte multe ori, herniile nu ridică nicio problemă, prezentând o umflătură nedureroasă asimptomatică. Totuși, acestea pot provoca, uneori, disconfort și durere, care se pot agrava atunci când stați în picioare sau ridicați obiecte grele. În astfel de situaţii, se impune consultarea unui medic specialist, mai ales dacă durerea și inflamația devin insuportabile”, a precizat dr. Cornelia Chiriţă. Tratamentul poate consta în urmărirea atentă a problemei, dacă ne referim, de exemplu, la o hernie asimptomatică. Cu toate acestea, în alte cazuri, intervenția chirurgicală, fie deschisă, fie minim invazivă, este foarte recomandată.

Pentru dezumflarea herniilor, pe lângă tratamentele recomandate de medic, se poate recurge la folosirea unei combinaţii obţinute din argilă, frunze de varză și oțet, care au o mare putere antiinflamatoare. În primul rând, argila este unul dintre cele mai vechi remedii naturale. Aceasta poate calma și reduce inflamația în mod natural. Ea este foarte benefică pentru organism, deoarece, în timp ce absoarbe apa și toxinele, oferă o mare varietate de minerale prin porii pielii. Amestecați-o cu apă sau puțin lichid și apoi aplicați-o pe piele. Așteptați să se usuce și clătiți-o cu apă. la rândul său, oţetul, în special cel de cidru de mere, este un aliment care reglează pH-ul, activează circulația și reduce inflamația. Atunci când este aplicat pe piele, favorizează vindecarea leziunii. Ultima de pe listă, varza este o legumă cu un număr mare de proprietăți benefice pentru sănătate, ea ajutând la calmarea disconfortului și a inflamațiilor, cum ar fi cele cauzate de hernii. Aşadar, zdrobiți sau opăriți frunzele sau pregătiți un suc care se aplică prin cataplasme şi veţi ameliora durerile.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662113 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

133369 vizite | 24725 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

531266 vizite | 2743 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433033 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003363 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671768 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662113 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579930 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.