Tratamentul care-ţi poate distruge ficatul. Ce atenţionări dau medicii
Sursa de Sănătate logo
Ştiri medicale

2386 vizite

16-10-2015

101 comentarii

Tratamentul care-ţi poate distruge ficatul. Ce atenţionări dau medicii

Paracetamolul este cel mai folosit analgezic şi multe persoane sunt tentate să exagereze fără a lua în seama faptul că şi acesta poate fi fatal, la fel că multe alte medicamente. Specialiştii britanici trag un semnal de alarmă, amintind că nu puţine sunt cazurile în care s-a ajuns la deces accidental, de pe urmă ingerării prea multor astfel de tablete într-o perioadă scurtă de timp.

Potrivit specialiştilor britanici, citaţi de Daily Mail, riscul este mai mare de a sfârşi din cauza ficatului care cedează de pe urmă unei supradoze accidentale decât din cauza celei intenţionate. Mulţi iau paracetamol sau/şi alte medicamente ce conţin aceeaşi substanţă activă şi din dorinţa de a ameliora anumite dureri, cum ar fi cele de spate, stomac, cap şi dinţi. În aceste cazuri trebuie să se reţină că sub nicio formă nu trebuie să se depăşească 8 tablete de 500 mg pe zi, adică echivalentul a 4 g.

Mai rău este că nici măcar nu e nevoie să se depăşească prea mult această cantitate. Foarte puţin peste această doză maximă poate face că ficatul să nu mai funcţioneze, efectele fiind permanente, declara un cercetător de la Universitatea Edinburgh, citat de British Journal of Clinical Pharmacology. Iar dacă efectele nu se resimt pe moment, ele se acumulează în timp, putându-se dovedi fatale la un moment dat, scrie doctorulzilei.ro.

Taguri articol: stiri medicale paracetamol ficat boli de ficat ficat bolnav

Comentează aici

61 comentarii

29 aprilie 2025
Svbmok
Oyivdy pjqzyf

meloxicam where to buy - oral mobic 7.5mg purchase flomax online cheap

23 aprilie 2025
Htiqzk
Cccbsk pjvtyi

levofloxacin tablet - buy cheap generic levaquin buy ranitidine 150mg without prescription

19 aprilie 2025
Ibrpqz
Xqvloc ednwbk

coumadin 5mg generic - reglan pill buy losartan 25mg sale

15 aprilie 2025
Tihhqo
Lbvdnf hmzdrl

propranolol us - clopidogrel pill methotrexate order

14 aprilie 2025
Dqurct
Pishjp vpgpau

buy motilium 10mg for sale - order sumycin 250mg online cost flexeril 15mg

7 aprilie 2025
Ohlwcp
Fxoygs vcpffz

buy domperidone online cheap - order generic tetracycline 500mg flexeril 15mg cost

5 aprilie 2025
Nwewsp
Ctnqxv ehrcll

buy acyclovir pills - order allopurinol 300mg online cheap buy generic rosuvastatin for sale

30 martie 2025
Hipncy
Btnozg yazgwf

brand misoprostol - buy xenical pills purchase diltiazem online cheap

27 martie 2025
Hxtmab
Isveya tcaljy

desloratadine over the counter - dapoxetine 90mg generic buy priligy 90mg pill

26 martie 2025
Ragjha
Iuhfga cfebqv

purchase depo-medrol for sale - methylprednisolone generic name order aristocort 4mg without prescription

1...4567

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662534 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

175817 vizite | 31025 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

537485 vizite | 2887 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433954 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1004898 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671839 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662534 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580987 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.