Uleiul esenţial de lavandă îmbunătăţeşte circulaţia sanguină
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

464 vizite

10-12-2020

0 comentarii

Uleiul esenţial de lavandă îmbunătăţeşte circulaţia sanguină

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Lista de beneficii ale lavandei este tot atât de vastă, precum modurile în care este folosită, ca parfum, dezinfectant, deodorant, afrodiziac, insecticid natural sau calmant pentru sistemul nervos. Totodată, aceasta ţine la distanţă ţânţarii şi alte insecte şi tratează înţepăturile acestora repede şi eficient. De asemenea, uleiul esenţial de lavandă îmbunătăţeşte circulaţia sanguină şi scade hipertensiunea arterială. Specialiştii de la doctorulzilei.ro spun că antioxidantul prezent în lavandă ajută la refacerea stomacului, mai ales în cazul în care aţi luat anterior antibiotice.

În acest caz, puteţi folosi lavandă uscată, care se găseşte în comerţ, ca ingredient culinar, care se pune în iaurt şi se consumă împreună cu acesta. După aceea, uleiul de lavandă ajută la refacerea scalpului. Într-un bol, amestecaţi două linguri de ulei cu 15 picături de lavandă şi puneţi conţinutul la microunde câteva secunde, până devine călduţ. Imediat ce aţi obţinut amestecul, masaţi uşor scalpul, iar la câteva minute, vă spălaţi pe cap.

Specialiştii afirmă că levănţica este utilă în caz de arsuri, situaţie în care se aplică pe zona afectată câteva picături de ulei. Acelaşi truc este valabil şi pentru vindecarea arsurilor solare. Dacă acestea nu sunt grave pot fi tratate cu un amestec format din câteva picături de ulei de levănţică şi apă minerală. Uleiul este foarte concentrat şi se foloseşte, de obicei, diluat în puţină apă. De asemenea, în caz de nas înfundat se recomandă să se pună câteva picături de esenţă într-un vas cu apă fierbinte şi se inhalează aburii.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

657823 vizite | 15082 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

7510 vizite | 610 comentarii

De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie

8925 vizite | 514 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1429092 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1000148 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671435 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

657823 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577338 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.