Un cadou inedit de Ziua Îndragostiţilor: Yoga în cuplu sau cum să reaprindem pasiunea în relaţie!
Sursa de Sănătate logo

2951 vizite

13-02-2017

82 comentarii

Un cadou inedit de Ziua Îndragostiţilor: Yoga în cuplu sau cum să reaprindem pasiunea în relaţie!

Ştiai că majoritatea cuplurilor suferă realmente din cauza lipsei de atenţie reciprocă? Trăim într-o epocă a vitezei, în care suntem distraşi de tot felul de lucruri şi uităm efectiv să petrecem mai mult timp cu persoana iubită şi să întreţinem „focul” pasiunii.

Stăm peste program la serviciu, ne concentrăm atenţia pe creşterea copiilor, pe îngrijirea casei, petrecem mult prea mult timp pe Facebook, iar timpul special petrecut cu partenerul, în care să ne împărtăşim sentimentele şi visele, tinde să fie către zero. În opinia profesorului internaţional de yoga Dana Ţupa, trendul de a petrece tot mai puţin timp de calitate cu persoana iubită dăunează nu numai relaţiilor actuale, dar vor fi afectate, prin puterea exemplului, şi cuplurile generaţiilor viitoare. “Copiii noştri vor crede că e ceva firesc să acordăm mai puţină atenţie persoanei iubite, că e ceva normal ca mami şi tati să se privească rar în ochi, să se îmbrăţişeze şi vor prelua modelul parental. De ce? Pentru că noi le-am indus, prin puterea exemplului, această atitudine”, afirmă profesorul de yoga acreditat internaţional.

Mai mult, specialistul consideră că atenţia este mult mai puternică decât credem noi, este o “unealtă energetică” care schimbă percepţii, schimbă realităţi, iar acolo unde se îndreaptă atenţia, acolo se duce energia şi de acolo culegem roadele. Îmbucurător este că există suficient de multe cupluri care au conştientizat că nu mai acordă suficientă atenţie în relaţie, iar un număr considerabil de perechi au început să apeleze la o nouă metodă de re-captare a atenţie, foarte apreciată şi practicată în Occident, şi anume YOGA ÎN PERECHE.

Ce exerciţii de yoga putem face cu persoana iubită?

  1. Respirăm împreună! “Pentru restabilirea conexiunii emoţionale între parteneri, în prima fază putem experimenta respiraţia. După aproximativ 5 minute, se creează o conexiune subtilă între cele două persoane, până la momentul în care, practic, ajung să simtă palpabil impactul asupra celuilalt şi chiar să trăiască ceea ce trăieşte celălalt, într-un stadiu mai avansat, de empatie. Armonia există în fiecare dintre noi şi o putem readuce prin minte, emoţii şi respiraţie. Puterea ‘’rapport-ului’’ prezentat în tehnicile de NLP (programare neuro lingvistica), începe odată cu respiraţia, cu sincronizarea acesteia, între parteneri. Ochi în ochi şi respirând în acelaşi timp pe o muzică relaxantă, este un cadou incredibil pe care ni-l putem face unul celuilalt, generând o deschidere, la nivel de suflet, extrem de profundă şi o apropiere caldă, reconfortantă, dar mai ales sinceră, căci ochii sunt oglinda sufletului nostru”, afirmă profesorul internaţional de yoga, Dana Ţupa.
  2. Medităm împreună! “Ne putem ţine de mâini, în timp ce stăm faţă în faţă, aşezaţi în poziţie de meditaţie sau aşezaţi pe două scaune. O muzică de fond relaxantă poate aduce un plus de valoare acestui moment, în care ne conectăm unul cu celălalt, ţinând ochii deschişi la început. Mai apoi, închizând ochii, facem totul posibilul să simţim prezenţa celuilalt. Chiar dacă nu credem, nu ştim sau nu vedem, câmpul vibraţional emanat de inima noastră tinde să îl cuprindă, să îl învăluie pe cel ce ne stă înainte”, crede Dana Ţupa.
  3. Posturi fizice pe care le putem face împreună cu partenerul. “Cunoscută ca şi yoga în pereche sau acro yoga, cei doi îşi încredinţează unul celuilalt fiecare mişcare, stabilind astfel încredere, armonie şi sinceritate. Pe lângă beneficiul de a face împreună mişcările, de a petrece timp de calitate, de a fi un explorator atent al tău şi al partenerului, acest tip de yoga are beneficiul dat de mişcarea, forţa şi graţia aduse de posturile corporale, care adeseori necesită flexibilitate, musculatură fermă şi depăşirea cercului de confort personal”, conchide profesorul de yoga,Dana Țupa.

Comentează aici

48 comentarii

12 octombrie
best poker online real money
Pznxsy fgxlkm

More posts like this would prosper the blogosphere more useful.

10 octombrie
wxjqa
Kmctjm jozfgy

More posts like this would make the online time more useful. <a href="https://aranitidine.com/fr/viagra-professional-100-mg/">web</a>

8 octombrie
LcxhPlado
Bgfxec twqraz

You can protect yourself and your ancestors close being heedful when buying pharmaceutical online. Some pharmacopoeia websites control legally and offer convenience, secretiveness, cost savings and safeguards as a replacement for purchasing medicines. buy in TerbinaPharmacy https://terbinafines.com/product/zithromax.html zithromax

31 august
ConnieRam
Rofjpp gntnjg

This is a keynote which is near to my callousness… Diverse thanks! Exactly where can I lay one's hands on the contact details for questions? http://3ak.cn/home.php?mod=space&uid=230357

25 august
ConnieRam
Stgygx pldalo

purchase orlistat online cheap - https://asacostat.com/ xenical 120mg over the counter

22 august
ConnieRam
Dxpvrz eyrxzz

dapagliflozin drug - <a href="https://janozin.com/">how to buy forxiga</a> forxiga 10mg uk

17 august
ConnieRam
Mihavb dbqezt

This is the description of serenity I take advantage of reading. http://3ak.cn/home.php?mod=space&uid=229263

8 august
ConnieRam
Avyvrs lfampe

This is the kind of literature I truly appreciate. https://proisotrepl.com/product/domperidone/

5 august
ConnieRam
Ugourh nbsfch

The sagacity in this serving is exceptional. https://ondactone.com/simvastatin/

24 iulie
mw9vg
Qpeimn lryqyk

I couldn’t hold back commenting. Warmly written! <a href="https://aranitidine.com/fr/lasix_en_ligne_achat/">lasix 40 mg belgique</a>

12...5

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662002 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

122180 vizite | 22787 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

528939 vizite | 2613 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432907 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1002991 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671756 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662002 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579685 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.