Un copil îşi poate tripla greutatea de la naştere într-un an
Sursa de Sănătate logo

Sursa foto: Today Show

Sursa foto: Today Show
Nou născuţi

1448 vizite

03-02-2020

102 comentarii

Un copil îşi poate tripla greutatea de la naştere într-un an

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

În familia dumneavoastră a venit un nou membru, un copilaş pe care îl aşteptaţi de mult timp. Pentru ca el să crească sănătos şi armonios, este nevoie să respectaţi câteva reguli. Potrivit specialiştilor Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie „Euromaterna”, în dezvoltarea sugarului şi copilului sunt implicaţi, însă, câţiva factori: genetici, constituţionali, afectivi şi patologici (stres, boală, oboseală).

„Creşterea nou-născutului în greutate este importantă în primul an de viaţă, copilul practic triplându-şi greutatea la vârsta de un an. Spre exemplu, în primele patru luni de viaţă, sugarul creşte în medie cu 750 grame pe lună, astfel încât un micuţ de patru luni, care s-a născut cu o greutate de trei kilograme îşi dublează greutatea. Între patru şi opt luni creşterea medie este de 500 g/lună, iar între opt şi 12 luni creşterea medie este de 250 g/lună. Desigur, unii sugari alimentaţi la sân pot creşte mai mult decât atât, fără ca aceasta să fie considerată o creştere excesivă”, au explicat aceştia.

Comentează aici

60 comentarii

18 iulie 2025
ob9vg
Cfsscs fiziql

This is the make of post I find helpful. generic prednisone

16 iulie 2025
96udk
Qnbkzk sedijg

viagra sale sa - https://strongvpls.com/ sildenafil 50mg cost

16 iulie 2025
ConnieRam
Ictabt rnbshw

With thanks. Loads of expertise! sitio web

14 iulie 2025
oezzn
Ngparp vyufjj

cialis leg pain - san antonio cialis doctor canadian no prescription pharmacy cialis Este enlace se abrirГЎ en una ventana nueva

14 iulie 2025
ConnieRam
Rzatfj fyowqh

buy generic zantac over the counter - https://aranitidine.com/ cheap ranitidine 150mg

12 iulie 2025
3rqae
Bxmabe bcknkb

cialis cheapest price - ciltad generic cialis tablet

11 iulie 2025
ar91u
Oqamtb srjowv

buy cenforce 50mg generic - cenforce 100mg oral purchase cenforce

9 iulie 2025
3ykkj
Eriqxq onuimu

diflucan 200mg pills - https://gpdifluca.com/ buy fluconazole 100mg online

4 iulie 2025
mm9fc
Pwszne pwgoix

amoxil medication - https://combamoxi.com/ cheap amoxil tablets

3 iulie 2025
tcdce
Cbnvqv yyiubu

buy ed meds online - fast ed to take best ed pills online

1234...6

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662777 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

184696 vizite | 32326 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

539208 vizite | 2913 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1434153 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1005751 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671859 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662777 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

581189 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.