Usturoiul sălbatic sau leurda ne face mai sănătoşi
Sursa de Sănătate logo
Remedii naturiste

1352 vizite

30-03-2017

0 comentarii

Usturoiul sălbatic sau leurda ne face mai sănătoşi

Leurda este vedeta acestei perioade, deoarece o găsim în piaţă, dar şi la toate colţurile de stradă, vândută de comercianţii ambulanţi. Aceasta se mai numeşte şi usturoi sălbatic, deoarece sunt înrudite şi au acelaşi miros. Leurda este recunoscută ca fiind o plantă cu proprietăţi antibacteriene, antibiotice şi antiseptice. De asemenea, aceasta scade tensiunea arterială şi riscul de a dezvolta boli de inimă.

„Leurda este folosită în bucătărie, la prepararea anumitor mâncăruri, dar are şi indicaţii terapeutice, aşa că trebuie să se profite din plin de ea, deoarece este o plantă de sezon şi trebuie consumată atâta timp cât o găsim. Această plantă este bogată în uleiuri volatile, săruri minerale şi vitamine, aşa că aduce numeroase beneficii organismului, susţinându-i şi întărindu-i starea de sănătate. Leurda întăreşte sistemul imunitar”, explică dr. Mirela Stângaciu, fitoterapeut.

Usturoiul sălbatic poate fi folosit sub formă de ceai, dar şi în salate, ciorbe, supe, tocăniţe şi alte feluri de mâncare. Deşi beneficiile sale sunt multiple, fiind utilă persoanelor cu afecţiuni ale căilor respiratorii, deoarece este bronhodilatatoare, celor cu nivel de colesterol crescut, cu insomnie, depresie, etc., leurda are şi contraindicaţii.

Persoanele care au probleme gastrointestinale trebuie să o consume cu moderaţie, deoarece poate provoca senzaţie de arsură gastrică, dar şi alte simptome gastrointestinale. De asemenea, aceasta nu este indicată femeilor ce alăptează, pentru că poate modifica gustul laptelui.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662006 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

122956 vizite | 22929 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

529106 vizite | 2618 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432915 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003011 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671756 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662006 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579708 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.