1418 vizite
17-12-2012
0 comentarii
Cu toate că sunt extrem de dureroşi, cârceii nu reprezintă o afecţiune severă, dar trebuie priviţi ca un serios semnal de alarmă din partea organismuluiDe regulă, persoanele predispuse la crampe musculare (cârcei) sunt cele active, care fac un efort fizic apreciabil, dar şi cei cu o circulaţie venoasă defectuoasă sau supraponderali. Contracţii foarte dureroase, involuntare ale unui muşchi sau grup de muşchi care apar, în principal, datorită carenţelor de calciu, magneziu sau ca simptom al spasmofiliei, cârceii creează un disconfort maxim cu atât mai mult dacă vă aflaţi la volan. Totul, din cauză că acest gen de crampe musculare se manifestă în zona tălpii piciorului, a gambelor, a labei piciorului, a coapselor, a muşchilor posteriori, dar şi a braţelor sau a gâtului. Factori favorizanţi: deficienţe de calciu, lipsa de oxigen şi glucoză din muşchi, mişcările prost executate, deshidratarea, pierderea sărurilor minerale prin transpiraţie, încălţămintea nepotrivită, statul în picioare sau pe scaun excesiv de mult, poziţiile ciudate ale corpului, purtarea de tocuri înalte, iar la persoanele trecute de 65 de ani, cârceii apar din cauza atrofierii muşchilor şi a reducerii activităţilor zilnice.