Vă place cafeaua? Iată ce le face dinţilor
Sursa de Sănătate logo
Boli şi afecţiuni

3818 vizite

28-05-2017

0 comentarii

Vă place cafeaua? Iată ce le face dinţilor

Cafeaua este un deliciu pentru multe persoane care nici nu se pot da jos din pat, dimineaţa, dacă nu le ajunge la nas aroma de neînlocuit a acesteia. Chiar dacă această licoare are multe beneficii pentru organism, consumată în exces sau cu regularitate, poate avea şi efecte negative asupra organismului. Specialiştii spun că un consum excesiv de cafea duce la afectarea danturii, iar în timp aceasta îşi va pierde din strălucire şi, totodată, vor apărea şi cariile.

„În cantităţi mari, cafeaua colorează dinţii, iar dacă i se adaugă zahăr sau lapte, acestea vor deveni sursă de hrană pentru bacteriile cariogene. Pentru a reduce riscul de colorare a dinţilor, este recomandat consumul de cafea cu paiul, precum şi reducerea treptată a cantităţii de zahăr şi lapte, adăugate în fiecare ceaşcă”, spune dr. Mihaela Dan, specialist ortodont.

Cafeaua trebuie consumată cu măsură, iar în cazul în care sunteţi un împătimit al cafelei, trebuie să acordaţi igienei orale mai mult timp şi mai multă atenţie, decât persoanele care nu obişnuiesc să o consume.

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662277 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

149365 vizite | 28037 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

534339 vizite | 2816 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433391 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003961 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671800 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662277 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580440 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.