Vaccinul hexavalent revine în cabinetele medicilor de familie
Sursa de Sănătate logo
Bebe

1840 vizite

14-09-2016

0 comentarii

Vaccinul hexavalent revine în cabinetele medicilor de familie

În ultimele luni, medicii de familie s-au plâns că dozele de vaccin hexavalent nu sunt suficiente.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că aceste probleme au fost cauzate de neînţelegeri cu furnizorul, Polisano. Vaccinul hexavalent nu va mai fi distribuit de Polisano, începând cu luna octombrie, deoarece Ministerul Sănătăţii a reziliat contractul, la sfârşitul lunii august, şi a semnat alt contract cu Unifarm, zilele trecute.

„S-a finalizat licitaţia pentru vaccinul hexavalent. Vom promova legea vaccinului, aşa vom asigura stocuri de rezervă. Lipsa de încredere şi dezamăgirile au dus la nevoia de a face reguli mai stricte. Regulile nu pot înlocui bunăvoinţa şi competenţa”, a declarat ministrul Vlad Voiculescu.

Cele 255.000 de doze de vaccin trebuie să ajungă la pacienţi în cel mult 20 de zile, potrivit autorităţilor. „De luni bune medicii de familie se plâng de lipsa acestui vaccin, iar bebeluşii au fost vaccinaţi cu întârziere. Vaccinul hexavalent se administrează împotrivă difteriei, tetanosului, tusei convulsive, haemophilus, hepatitei B şi poliomielitei şi face parte din schema obligatorie de imunizare a copiilor”, explică reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicină de Familie (SNMF).

Taguri articol: bebe vaccin hexavalent imunizare medicină familie

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662150 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

137929 vizite | 25646 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

532090 vizite | 2752 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433072 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003500 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671775 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662150 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580064 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.