Chiar dacă, iniţial, nou-născutul nu vede aproape deloc, pe măsură ce zilele trec, acest simţ devine din ce în ce mai activ.
Cu cât bebeluşul creşte, acesta începe să perceapă imaginile, chipul mamei, culorile şi învaţă tot mai mult despre plăcerile vizuale ale lumii extrauterine şi, desigur, despre cât de liniştitor este chipul mamei.
Potrivit dr. Oana Barbu, medic pediatru, „la naştere, văzul este mai puţin dezvoltat. Bebeluşul vede, dar nu la distanţă, nu clar, nu percepe culorile şi nici nu vede în relief. În jurul vârstei de 2 luni, este capabil să diferenţieze culorile şi anumite detalii. Pe la 4 luni, poate vedea cu ambii ochi în acelaşi timp, va urmări mişcarea unui obiect şi va recunoaşte obiectele familiare. Îi atrag atenţia în mod deosebit anumite culori: roşu, galben, albastru. La 6 luni, poate vedea umbrele, mărimea obiectelor, îşi dă seama că există culori diferite, dar nu distinge toate nuanţele. La 1 an, vederea panoramică este identică cu cea a adultului, dar culorile le va putea numi corect după 2 ani. Pentru a-l ajuta să-şi dezvolte vederea, părinţii trebuie să interacţioneze cu el, să îi ofere jucării colorate şi cărţi cu ilustraţii”.