Veste şoc, pentru mămici: vaccinul ROR, obligatoriu de la 9 luni. Epidemia de rujeolă a ucis 7 copii
Sursa de Sănătate logo
Ştiri medicale

11807 vizite

18-12-2016

0 comentarii

Veste şoc, pentru mămici: vaccinul ROR, obligatoriu de la 9 luni. Epidemia de rujeolă a ucis 7 copii

Autorităţile din Sănătateau elaborat şi au pus în practicăun plan de măsuri privind limitarea extinderii epidemiei de rujeolă, după ce numărul de îmbolnăviria ajuns la 1.725 de cazuri şi există 7 decese confirmate, dintre care3 la copii sub vârsta de un an.

Prima măsură estecoborârea vârstei de vaccinare cu prima doză de vaccin ROR la 9 luni, în conformitate cu prevederile internaţionale privind acţiunile întreprinse în caz de epidemie şi cu prevederile caracteristicilor produsului, deoarece principala caracteristică a actualei epidemii de rujeolă este că afectează şi copiii cu vârsta sub un an.

De aceea, copiii vaccinaţi mai devreme, conform acestei prevederi, vor fi apoi vaccinaţi, conform Programului Naţional de Imunizare, la vârsta de 12 luni şi la vârsta de cinci ani.

De asemenea, recomandarea experţilor este de a realiza cât mai repede recuperarea copiilor din grupa de vârstăsub cinci ani, care nu au nicio doză de vaccin, şi a copiilor din grupa de vârstă 5-9 ani, care nu au două doze de vaccin ROR, conform Calendarului Naţio-nal de Vaccinare.

„Medicii de familie au început catagrafierea copiilor eligibili, între 9 luni şi 9 ani, complet nevac-cinaţi cu ROR şi pe cei cu vârsta între 5 şi 9 ani, care au o singura doză de vaccin, aşa cum a dispus Ministerul Sănătăţii. În plus, acolo unde este posibil, asistenţii şi me-diatorii sanitari au început deja convocarea copiilor la cabinete”, explică dr. Laura Condur, medic de familie, preşedinte Asociaţia Medicilor de Familie „Tomis”, Constanţa.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, stocurile de vaccin ROR sunt suficiente în acest moment, atât pentru vaccinările suplimentare, cât şi pentru cele la termen. Astfel, la nivel naţional sunt disponibile în jur de 300 de mii de doze de vaccin ROR. Conform celor mai noi date, furnizate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, în acest moment sunt confirmate cazuri în 32 de judeţe din ţară.

„Limitarea epidemiei de rujeolă nu se poate face decât cu ajutorul părinţilor care înţeleg respon-sabilitatea pe care o au în a-şi proteja copiii împotriva acestei boli care îi poate ucide sau afecta pe viaţă. Vaccinul este singura armă eficientă cu care se poate lupta împotriva acestei boli grave”, explică reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, care recomandă părinţilor să ia legătura cu medicii de familie ai copiilor, pentru a se programa la vaccinare cât mai curând posibil.

Taguri articol: stiri medicale ajutor cabinete epidemie laura condur medic de familie program recuperare vaccinare imunizare mămici

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

660409 vizite | 21369 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

7853 vizite | 831 comentarii

De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie

9279 vizite | 717 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1429222 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1000175 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671446 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

660409 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577343 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.