Virusul sincițial respirator poate afecta în egală măsură adulţii şi copiii
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

459 vizite

13-12-2022

0 comentarii

Virusul sincițial respirator poate afecta în egală măsură adulţii şi copiii

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU

Virusul sincițial respirator (VSR) este un virus respirator comun care provoacă simptome asemănătoare răcelii, atât la copii, cât și la adulți.

Din păcate, infecția severă cu VSR poate fi imprevizibilă și este principala cauză de spitalizare la sugari. În ceea ce-i priveşte pe adulții cu vârsta de peste 65 de ani și pe cei cu afecțiuni cronice sau cu un sistem imunitar slăbit, aceştia prezintă un risc ridicat de evoluție spre o formă gravă de boală.

Potrivit dr. Loti Popescu, specialist în promovarea sănătăţii, oamenii nu dezvoltă o imunitate de lungă durată pentru VSR și pot fi infectați în mod repetat de-a lungul vieții. Partea proastă este că nu există încă un vaccin pentru prevenirea infecției cu virus sincițial respirator.

Care sunt cauzele infecției cu VSR? „VSR se transmite de la o persoană la alta prin contactul apropiat cu o persoană infectată, prin secrețiile provenite din tuse și strănut sau prin atingerea unor obiecte, cum ar fi jucării sau clanțe de ușă, pe care există virusul”, a explicat medicul.

În general, sunt necesare între două și opt zile de la momentul expunerii pentru ca o persoană să se îmbolnăvească.

Majoritatea copiilor se infectează cu VSR înainte de vârsta de doi ani, prin contactul cu alți copii sau prin frecventarea unor locuri aglomerate (colectivități). Medicul a precizat că infecția cu VSR se poate manifesta sever și chiar poate pune viața în pericol următoarelor grupe populaționale la risc: sugarii sau copiii mici născuți prematur, cu boli cardiace sau pulmonare congenitale, cu un sistem imunitar slăbit sau care au tulburări neuromusculare.

Foarte afectaţi pot fi vârstnicii care suferă de boli pulmonare sau cardiace, cum ar fi astmul, insuficiența cardiacă congestivă sau boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC). În acelaşi timp, pot suferi şi persoanele cu imunodeficiențe, cum ar fi beneficiarii de transplant de organe, pacienții care beneficiază de chimioterapie sau pacienții cu infecție HIV/SIDA. Pentru a evita îmbolnăvirea, este necesar să vă spălați frecvent pe mâini şi mai ales să îi învățați pe copiii dumneavoastră importanța spălării mâinilor.

Apoi, obligatoriu, este necesară evitarea expunerii. Acoperiți-vă gura și nasul atunci când tușiți sau strănutați şi limitați contactul copilului dumneavoastră cu persoane care au simptome respiratorii (febră, tuse, etc). De asemenea, nu uitaţi să păstrați lucrurile curate şi să vă asigurați că blaturile din bucătărie și baie, clanțele și mânerele sunt curate. Totodată, trebuie să aruncați imediat șervețelele folosite, să nu împărțiți paharele de băut cu alte persoane şi să folosiți propriul pahar sau pahare de unică folosință. O altă recomandare este să nu fumați, întrucât copiii care sunt expuși la fumul de țigară au un risc mai mare de a se infecta cu VSR și de a avea simptome mai severe. Dacă, totuşi, fumați, nu o faceți niciodată în casă sau în mașină.

Taguri articol: sfatul medicului raceala boala virus

Comentează aici

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

654990 vizite | 12748 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

7398 vizite | 526 comentarii

De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie De foarte multe ori, pacienţii dermatologici suferă şi de depresie

8818 vizite | 438 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1429006 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1000129 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671430 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

654990 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577337 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.