APENDICITA - cum putem recunoaşte simptomele şi cum se tratează
Sursa de Sănătate logo
Boli şi afecţiuni

30493 vizite

13-10-2016

139 comentarii

APENDICITA - cum putem recunoaşte simptomele şi cum se tratează

Apendicita este o afecţiune care poate apărea atât la copii, cât şi la adulţi, cea mai afectată categorie de vârstă fiind 10 - 30 de ani. Însă, ea poate apărea la orice vârstă. Apendicita este considerată una dintre cele mai frecvente urgenţe chirurgicale, fiind cauzată de inflamarea apendicelui.

Dacă vă confruntați cu o inflamație în partea inferioară a abdomenului, s-ar putea să aveţi apendicită. Această afecţiune este frecventă la persoanele cu vârste cuprinse între 10 și 30 de ani, în timp ce la copiii sub 10 ani și femeile peste 50 ani simptomele tradiţionale se lasă identificte mai greu şi pot fi înşelătoare.
În cazul în care sunteți diagnosticat cu apendicită veţi fi supus unei intervenții chirurgicale pentru a elimina apendicele. Aceasta este considerată o urgență medicală, deci este important pentru toată lumeasăștie cum sărecunoască semnele apendicitei pentru a solicita ajutor de specialitate cât mai repede. Mai ales că, în stadiul iniţial, semnele apendicitei sunt comune cu ale altor multe afecţiuni.

Simptomele de urgență

Adresați-vă medicului dumneavoastră sau mergeți la spital imediat dacă apar următoarele simptome:

Febra peste 38 ° C

Dureri de spate

Scăderea apetitului

Greață și vărsături

Diaree sau constipație

Urinare

Dureri în rect, spate sau abdomen

1. În primul rând trebuie să identifici simptomele comune ale apendicitei. Cel mai frecvent simptom este durerea abdominală din apropierea buricului care radiază în jos, pe partea dreaptă. Mai există și alte simptome care nu sunt însă atât de comune. Cert este că în acest moment ar trebui să mergeţi urgent la spital pentru consult de specialitate. Întârziind, apendicele se poate rupe, ceea ce vă va pune viaţa în pericol.

Alte simptome includ:

• Scăderea apetitului
• Probleme de stomac - cum ar fi greață, diaree, constipație, vărsături frecvente
• Febră - în cazul în care temperatura este de 40 ° C, du-te la un spital imediat
• Frisoane și agitare
• Dureri de spate

Multe dintre aceste simptome sunt similare cu gastroenterita virală. Diferența constă în faptul că durerea este generală și nu specifică, precum în gastroenterită.

2. Acordaţi atenție durerii abdominale. La majoritatea adulților, apendicele poate fi localizat în partea dreapta jos a abdomenului, de obicei, la o treime din drumul dintre buric şi osul şoldului. Urmăreşte traseul durerii. La adulți, simptomele de apendicita se pot agrava în termen de 4-48 ore. În cazul în care sunteți diagnosticat cu apendicita, aceasta este considerată o urgență medicală.

3. Apăsați pe abdomen. Dacă este dureros chiar şi la atingere, mai ales în partea din dreapta jos, ia în considerare să ajungi cât mai repede la camera de urgență. De asemenea, un alt semn este atunci când apăsați abdomenul inferior drept și simțiţi o durere ascuțită atunci când este eliberat rapid.

4. Încercați să staţi în picioare drept și să mergeţi pe jos. În cazul în care nu se poate face acest lucru fără durere severă, este semn de apendicită.

5. Simptomele difere la femeile gravide și copii. La femeile gravide, durerea poate fi localizată în mod diferit, deoarece apendicele este mai mare atunci când femeia este gravidă. La copiii mici, durerea în abdomen este de obicei însoțită de vărsături și umflarea abdomenului.In cazul copiilor mai mari, simptomele sunt asemănătoare cu cele ale adulţilor.

Odată ce aţi fost diagnosticat cu această afecţiune, cel mai probabil veţi ajunge pe masa de operaţii. Din fericire, intervenţia chirurgicală este una cu grad mic de dificultate, durează puţin iar pacientul îşi revine, de regulă, rapid. Operaţia se poate face laparoscopic, cu o incizie de doar câţiva cm, cu anestezie generală. La 2-3 săptămâni de la intervenţie, pacientul îşi poate relua activităţile obişnuite.

sursa:www.wikihow.com

Taguri articol: boli şi afecţiuni apendicită chirurgie boli de stomac

Comentează aici

74 comentarii

20 iunie 2025
Walmarthub
Can a branded medicine be manufactured by different companies simultaneously

levitraoffer.net Levitra brand

18 iunie 2025
c6b6q
Kgzaxb synawm

oral inderal 10mg - methotrexate 5mg pill order methotrexate 2.5mg for sale

12 iunie 2025
Kraulhub
Can affordable medicines undergo stringent quality control measures

Fildena 100 super active: Fildena 50 mg price in india – Fildena 100mg tablet

11 iunie 2025
flagyl antibiotic
Sgfbys vpumai

This website absolutely has all of the bumf and facts I needed about this subject and didn’t positive who to ask.

9 iunie 2025
cheap cialis sale online
Cvxpxs sgbsgl

The thoroughness in this draft is noteworthy.

6 iunie 2025
Rafaelhub
What role do branded medicines play in pharmaceutical research funding and development

Natural supplements like L-arginine or ginseng may offer additional support to standard therapies for men's sexual health, particularly alongside generic viagra low dose 25 mg. Take the first step whenever courage calls - we'll be ready.

2 iunie 2025
Draplic
Caring for the Caregivers - Supporting Healthcare Professionals

tadarise 5mg

31 mai 2025
x7j5a
Viotbl yxujwt

modafinil 100mg cost order provigil 200mg online order provigil 100mg buy provigil without a prescription modafinil online provigil pills provigil 200mg uk

20 mai 2025
LindaBum
How can I compare prices of medications across different online pharmacies

He was surprised how much his inner critic ruled his relationships - until he chose buy viagra without prescription. Professional support starts with a simple step - getting a prescription.

16 mai 2025
Gljozn
Gumxgo xwvzrb

buy valacyclovir 1000mg pill - buy forcan online purchase fluconazole pill

1...456...8

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662186 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

141128 vizite | 26334 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

532790 vizite | 2758 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433150 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003654 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671780 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662186 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580174 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.