Carnea în alimentaţia bebeluşului
Sursa de Sănătate logo
Alimentație și diversificare

2491 vizite

23-02-2016

91 comentarii

Carnea în alimentaţia bebeluşului

Carnea se introduce la bebeluşul sănătos în momentul în care începe şi diversificarea alimentară, la puţin timp după ce bebeluşul a fost obişnuit cu legumele.Mai mult decât atât, diversificarea începe după vârsta de 6 luni a bebeluşului, iar alimentele vor fi introduse treptat.

„Alimentaţia diversificată nu se recomandă înainte de această vârstă, deoarece funcţiile enzimatice intestinale nu sunt complet dezvoltate.
La început, fiecare aliment va fi dat copilului în cantităţi mici, care cresc apoi progresiv, în funcţie de toleranţa digestivă a copilului, care trebuie urmărită cu mare atenţie. Cât priveşte introducerea cărnii în alimentaţia bebeluşilor, trebuie avut în vedere că aceasta trebuie să fie slabă, foarte bine pregătită şi cantitatea consumată nu trebuie să depăşească niciodată cantitatea de legume.
Apoi, mămicile trebuie să ţină cont de faptul că, dacă îi dau într-o zi bebeluşului carne, vor sări peste masa de legume, sau invers, astfel încât, cantitatea de proteine şi fibre să nu fie prea mare şi dificil de digerat.
Dacă apar tulburări digestive, precum intoleranţa la unul dintre alimentele noi se revine la alimentaţia de dinaintea îmbolnăvirii, diversificarea reluându-se după însănătoşire. În cazul în care bebeluşul refuză alimentul nou introdus, chiar şi după mai multe încercări, se renunţă pentru o perioadă la administrarea lui, după care se reia în timp”

- explică dr. Mirela Stângaciu, medic de familie.

Taguri articol: bebe alimentatie

Comentează aici

51 comentarii

27 martie
Mlpykl
Ixbkgs dnjbvz

generic desloratadine - order claritin sale brand priligy 60mg

26 martie
Sfbnas
Xeaybc oteelm

buy medrol canada - medrol uk order triamcinolone generic

20 martie
Akrpmq
Wyboay ywvvhx

buy prilosec 20mg generic - oral lopressor buy generic atenolol online

11 martie
Femlhw
Pahafx mafljv

buy cenforce 100mg for sale - glucophage drug order metformin without prescription

4 martie
Pqenfq
Cvgadq melecm

buy viagra 100mg pill - cialis next day delivery cialis us

4 martie
Umawqv
Sxngvd ajegah

order tadalafil 5mg for sale - sildenafil 100mg tablets brand viagra

27 februarie
Ddxxcr
Qnucjg vqksni

tizanidine 2mg generic - buy microzide 25mg online order hydrochlorothiazide 25 mg online cheap

22 februarie
Xvxlks
Edcyfi niypio

order augmentin 375mg sale - brand cymbalta 20mg cymbalta ca

31 ianuarie
Tyqlbq
Fbzzld isfglv

order prednisolone 10mg generic - progesterone 200mg cheap buy cheap progesterone

28 ianuarie
Tueufa
Gxowve pxgibf

buy azithromycin online - tindamax 500mg over the counter bystolic pills

1...456

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662029 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

124237 vizite | 23121 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

529415 vizite | 2642 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432947 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003070 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671759 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662029 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579741 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.