Efectele vizibile ale renunţării la fumat. Pas cu pas, organismul revine la normal
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

4862 vizite

18-07-2017

64 comentarii

Efectele vizibile ale renunţării la fumat. Pas cu pas, organismul revine la normal

Fumatul afectează întreg organismul, dar căile respiratorii şi plămânul sunt primele agresate. Incidenţa cancerului, a bronşitei cronice obstructive (BPOC), a fibrozei pulmonare, a astmului bronşic a crescut odată cu extinderea acestui obicei. Dr. Vera Eniko Pall, specialist pneumolog, cabinetul Verasante, afirmă că este mult mai uşor să nu deprinzi acest obicei decât să renunţi la el. Totodată, fumatul îi afectează foarte mult pe copii, deoarece aceştia îşi aleg drept modele comportamentale părinţii, profesorii etc. Frecvenţa astmului, a bronşitei, a infecţiilor respiratorii, a sindromului tusigen, rebel la tratament, este mai mare la copiii expuşi fumului de ţigară.

Calendarul efectelor renunţării la fumat

Efectele benefice asupra organismului ale renunţării la fumat sunt vizibile încă din primele minute, Astfel, după 20 de minute, tensiunea arterială scade, ajungând la un nivel apropiat de cel dinainte de ultima ţigară, iar temperatura extremităţilor ajunge la normal. După 8 ore, nivelul de monoxid de carbon din sânge scade, apropiindu-se de cel normal, iar nivelul de oxigen creşte, ajungând şi el la normal.

„După 24 de ore, scade riscul de accident vascular cerebral (AVC) şi moarte subită. După 48 de ore, gustul şi mirosul se îmbunătăţesc. După 72 de ore, respiraţia devine mai uşoară. De asemenea, creşte capacitatea pulmonară. După 2-3 săptămâni, se îmbunătăţeşte circulaţia sangvină, mersul pe jos devine mai uşor, iar funcţia pulmonară creşte cu până la 30%. Între o lună şi 9 luni, tusea, oboseala şi respiraţia grea se ameliorează. Organismul dispune de mai multă energie. După 1 an, riscul de boli cardiovasculare se reduce cu 50%. Riscul unui AVC este la fel de mic ca în cazul unui nefumător!”, detaliază dr. Pall.

Potrivit medicului pneumolog, după 5 ani, riscul de cancer bucal, laringian sau de esofag se reduce cu 50%. După 10 ani, riscul de cancer la plămâni scade cu 30-50%. După15 ani, riscul de a face un tip de cancer este acelaşi ca şi în cazul unei persoane care nu a fumat niciodată.

Sevrajul, la ce trebuie să ne aşteptăm

Dacă sevrajul ar fi simplu, toţi fumătorii ar reuşi din prima încercare să renunţe la fumat. O parte din fumători nu au probleme dacă abandonează fumatul, dar sunt şi persoane la care apar simptome de sevraj, cu intensităţi diferite.

„Persoanele care decid să renunţe la fumat trebuie să se aştepte la simptome ca: iritabilitate, frustrare sau furie, anxietate, nelinişte sau nerăbdare, dificultăţi de concentrare, tulburări de somn, insomnie, stări depresive sau disforice, creşterea apetitului sau creştere ponderală”, explică medicul pneumolog.

Aceste simptome pot fi foarte neplăcute, dar nu sunt grave şi pot fi diminuate cu ajutorul terapiei şi consilierii.

Nicotina, bat-o vina!

Folosirea tutunului a fost, încă de la începuturi, controversată. În prezent, sunt nenumărate cercetări ce au demonstrat creşterea riscului de apariţie aanumitor boli la fumători.

„Accesul la informaţii este facil,orice fumătorpoate să spună măcarcâteva dintre bolile pe care le favorizează fumatul. Cei mai mulţi fumători afirmă că ar fi bine să se lase,dar le este greu să se hotărască, deoarece fumatul îi face să se simtă bine. Nicotina, bat-o vina, e cea care induce această stare şi creează dependenţă. Nicotina, inhalată deodată cu fumul de tigară, găseşte în plămâni o suprafaţă mare de pătrundere în sânge, reprezentată de alveole. Absorbţia este rapidă şi fluxul sanguin duce rapid nicotina la nivelul creierului, astfel încât, după câteva secunde de la inhalare, fumătorul se simte bine. Nicotina este metabolizată într-un ritm diferit la fiecare persoană. Oamenii continuă să fumeze ţigări de-a lungul zilei, pentru a-şi menţine nivelul constant al nicotinei”, spune dr. Vera Pall.

Pentru informaţii suplimentare, programări, consultaţii şi consiliere, apelaţi numerele de telefon ale Cabinetului Verasante, 0241.546.177 sau 0722.302.654.

Taguri articol: sfatul medicului simptome boli cardiovasculare accident vascular vera eniko pall

Comentează aici

26 comentarii

15 aprilie
Lxjsda
Qqbzjb hfprca

buy inderal tablets - buy clopidogrel 150mg without prescription methotrexate 10mg price

14 aprilie
Oqnkqy
Kuuwla fllihj

buy cheap motilium - oral tetracycline order cyclobenzaprine generic

4 aprilie
Aazpqz
Dvrozr lvfiax

order zovirax 800mg pill - crestor price order crestor online

30 martie
Lazmpe
Anuumm igqsjf

buy cytotec online cheap - buy orlistat 120mg buy diltiazem 180mg generic

27 martie
Ygnqey
Qncded sygrzd

buy clarinex pills for sale - buy generic claritin over the counter cost priligy 60mg

26 martie
Wutqeq
Cqdpqh fsvhnj

methylprednisolone uk - purchase triamcinolone without prescription triamcinolone 4mg sale

20 martie
Wmgega
Uufdpe mkuvdr

omeprazole 10mg generic - buy metoprolol 50mg pill order tenormin 50mg pill

11 martie
Cdzbgy
Dzltbk szpdif

cenforce 100mg tablet - order metformin online cheap order glycomet 500mg sale

3 martie
Lcbzho
Wpbopu itvjgd

brand name viagra - order tadalafil 5mg pills tadalafil 40mg tablet

3 martie
Yzawej
Aioakb zjugyy

tadalafil 5mg price - cialis 40mg pills overnight delivery for viagra

123

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661507 vizite | 57220 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

61840 vizite | 10623 comentarii

Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil?

17709 vizite | 1794 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1431544 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1001660 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671669 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661507 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

577970 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.