Persoana alergică nu trebuie să trăiască într-un balon de sticlă
Sursa de Sănătate logo
Ştiri medicale

2431 vizite

15-12-2016

102 comentarii

Persoana alergică nu trebuie să trăiască într-un balon de sticlă

Pentru prevenirea reacţiilor alergice, în primul rând, este necesar să se evite contactul cu alergenii care le produc. Dr. Doina Pîrîu, medic primar pneumolog, specialist alergologie şi imunologie, recomandă evitarea activităţilor în aer liber când concentraţia polenurilor este mai mare.

„Se preferă activităţile în exterior, în zilele umede, înnorate sau ploioase. Nu se recomandă plimbări, alergări, mers pe bicicletă sau picnicuri, în parcuri sau în mediul rural, în timpul sezonului polenic”, explică specialistul.

Medicaţia antialergică este reprezentată de antihistaminice, care acţionează prin blocarea acţiunii histaminei, substanţă responsabilă de simptomele alergiilor respiratorii: curgerea nasului, mâncărimea, strănutul şi lăcrimarea.

Medicamentele pe bază de corticosteroizi, eliberate sub prescripţie medicală, pot fi utilizate în cazuri severe.

„Alergiile nu pot fi vindecate în totalitate, însă există metode de creştere a toleranţei organismului alergic faţă de alergenele la care este sensibilizat şi de diminuare astfel a impactului negativ pe care alergia îl are asupra organismului prin imunoterapie, o metodă care vindecă aproximativ 70-80% dintre persoanele tratate pentru alergii respiratorii. În concluzie, persoana alergică nu trebuie să trăiască într-un balon de sticlă pentru a se feri de substanţele potenţial periculoase, deoarece alergiile respiratorii pot fi prevenite sau ţinute sub control, dacă se identifică alergenul care le produce”, conchide medicul specialist.

Taguri articol: stiri medicale alergii alergologie medic alergeni simptome pneumolog

Comentează aici

61 comentarii

24 aprilie 2025
Jfcbqh
Sytwrk oogulp

cost esomeprazole 20mg - topiramate sale sumatriptan buy online

24 aprilie 2025
Tbqhpv
Epwhdx alsyhp

levofloxacin 250mg uk - levofloxacin 250mg oral buy ranitidine 150mg pill

20 aprilie 2025
Bstvkg
Dbuxxh pwhmxl

medex online buy - cozaar 50mg oral losartan 50mg generic

17 aprilie 2025
Yqorxg
Rujmbb juhfqk

inderal 10mg generic - clopidogrel drug order methotrexate 2.5mg without prescription

16 aprilie 2025
Zuuier
Xaulqm nwouov

purchase domperidone pills - order tetracycline 250mg purchase cyclobenzaprine for sale

8 aprilie 2025
Ucvhuu
Hjuztp zyhfua

buy domperidone 10mg generic - motilium order buy generic flexeril

6 aprilie 2025
Oscsch
Zejfhe vwxbfd

zovirax 800mg drug - acyclovir cheap rosuvastatin usa

31 martie 2025
Pjsfdi
Bgetkk cxeffq

buy misoprostol paypal - cytotec 200mcg pills buy diltiazem 180mg generic

29 martie 2025
Hfvhle
Qmajsb gpoydq

order desloratadine online - purchase desloratadine pills buy dapoxetine generic

27 martie 2025
Lfvyeg
Nqdjie dfgnmt

methylprednisolone over counter - cost pregabalin 150mg how to buy triamcinolone

1...4567

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662341 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

159385 vizite | 28836 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

535568 vizite | 2822 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433584 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1004304 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671808 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662341 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580583 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.