Recomandări alimentare de vară pentru diabetici
Sursa de Sănătate logo

diabeticivara-1346003685

diabeticivara-1346003685
Dietă şi frumusețe

1901 vizite

02-09-2012

104 comentarii

Recomandări alimentare de vară pentru diabetici

Persoanele care suferă de diabet ar trebui să ia în considerare pregătirea unei diete speciale în perioada sezonului cald. Salatele specifice verii ar putea reprezenta o masă echilibrată nutriţional, dar şi gustoasă şi săţioasă. Porţiile de proteine slabe, fructele proaspete de vară şi grăsimile sănătoase pot transforma salatele de vară într-o masă ideală pentru diabetici. În anotimpul cald, mesele în aer liber sunt tot mai dese, fie că este vorba de un picnic sau un grătar. Pentru persoanele cu diabet care vor să se bucure de un grătar sănătos, avem câteva recomandări. Aşadar, puteţi alterna proteinele prin combinaţia de roşii cherry, ciuperci, dovlecei, felii de ananas şi bucăţi de ardei gras sub formă de frigărui unse cu foarte puţin ulei de măsline, la care se adaugă ierburi uscate sau usturoi. O altă opţiune sănătoasă ar fi fileul de somon, peste care se stoarce zeama de la o jumătate de lămâie. Peştele trebuie învelit într-o folie de aluminiu înainte de a fi pus pe grătar. Pentru garnitură puteţi alege sparanghelul uns cu puţin ulei de măsline şi lăsat pe grătar trei minute pe o singură parte. Totodată, ciupercile cu usturoi conţin carbohidraţi cu indice glicemic redus, care ajută la menţinerea stabilităţii zaharurilor din sânge. Ca desert, puteţi înlocui prăjiturile şi budincile cu frigărui de fructe proaspete servite cu brânză dulce, iaurt sau îngheţată.
Taguri articol: breaking dietă şi frumusețe diabet

Comentează aici

66 comentarii

ieri, ora 07:26
Jqkhsu
Tqpbnt umedsh

Mostbet traz a emoГ§ГЈo dos grandes cassinos direto para sua tela - 30 Segundos , Mostbet entrega o que promete: bГґnus de 125% + 250 free spins na hora .

10 martie
Rwiryz
Hojupw cyloae

FanDuel Casino is America's #1 online casino, delivering non-stop thrills with ignition casino login , upper-class slots like Huff N' Huff, and last affairs action right at your fingertips. New players make 500 Hand-out Spins added $40 in Casino Perk exactly for the purpose depositing $10—added up to $1,000 dorsum behind on first-day closing losses. Job all Thrillionaires: be adjacent to now, play your nature, and upon every moment into epic wins!

7 martie
Uqjwxu
Qehcti yessmw

Proc platit 3–5? vic? Generika na opravdovalekarna.cz opravdovalekarna.cz

5 martie
Lkbigf
Zfcjii xszhjb

Achetez vos traitements en toute discretion depuis chez vous. Nous emballons vos colis de maniere neutre pour preserver votre vie privee. Toute une gamme de produits de sante intime et de bien-etre disponible. Parce que la pudeur est aussi importante que la sante.Acheter en ligne

4 martie
Lsyibd
Fveurf cghqxd

kings maxxwins Casino—pure adrenaline. Get 500 spins on Cash Eruption after $5, with up to $1,000 credited if luck turns. Play elite, win huge!

2 martie
Fbzdul
Kstzmw kepwqf

From casual spins to degenerate sessions — stake original games handles every vibe perfectly.

28 februarie
Dfmgdf
Wgdteg cktqzf

chumbacasinox — where every player gets a free shot at real prizes. Claim your Sweeps Coins welcome bonus and spin the reels now. Fun + rewards!

26 februarie
Ctnird
Zmddtx spldqb

Thunder to the top of the leaderboards. play buffalo slot unleashes scatters, wild herds, and progressive thunder. Spin today!

23 februarie
Onbnza
Uqbkev trccbg

Feast on massive potential in Sweet Bonanza: scatters trigger free spins sweet bonanza max win, bombs multiply prizes sky-high. One spin can deliver thousands of times your bet. Play and prosper!

19 februarie
Fdblzs
Ymgras syqwou

Venture into a realm of virtual thrills and real rewards. crown coin casino offers customizable avatars for personalized gaming. Customize, play, and conquer!

12...7

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662387 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

162187 vizite | 29217 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

535800 vizite | 2840 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433705 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1004401 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671810 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662387 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580643 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.