Recomandări alimentare de vară pentru diabetici
Sursa de Sănătate logo

diabeticivara-1346003685

diabeticivara-1346003685
Dietă şi frumusețe

1773 vizite

02-09-2012

93 comentarii

Recomandări alimentare de vară pentru diabetici

Persoanele care suferă de diabet ar trebui să ia în considerare pregătirea unei diete speciale în perioada sezonului cald. Salatele specifice verii ar putea reprezenta o masă echilibrată nutriţional, dar şi gustoasă şi săţioasă. Porţiile de proteine slabe, fructele proaspete de vară şi grăsimile sănătoase pot transforma salatele de vară într-o masă ideală pentru diabetici. În anotimpul cald, mesele în aer liber sunt tot mai dese, fie că este vorba de un picnic sau un grătar. Pentru persoanele cu diabet care vor să se bucure de un grătar sănătos, avem câteva recomandări. Aşadar, puteţi alterna proteinele prin combinaţia de roşii cherry, ciuperci, dovlecei, felii de ananas şi bucăţi de ardei gras sub formă de frigărui unse cu foarte puţin ulei de măsline, la care se adaugă ierburi uscate sau usturoi. O altă opţiune sănătoasă ar fi fileul de somon, peste care se stoarce zeama de la o jumătate de lămâie. Peştele trebuie învelit într-o folie de aluminiu înainte de a fi pus pe grătar. Pentru garnitură puteţi alege sparanghelul uns cu puţin ulei de măsline şi lăsat pe grătar trei minute pe o singură parte. Totodată, ciupercile cu usturoi conţin carbohidraţi cu indice glicemic redus, care ajută la menţinerea stabilităţii zaharurilor din sânge. Ca desert, puteţi înlocui prăjiturile şi budincile cu frigărui de fructe proaspete servite cu brânză dulce, iaurt sau îngheţată.  
Taguri articol: breaking dietă şi frumusețe diabet

Comentează aici

55 comentarii

20 iulie
ConnieRam
Evfnss rmemhg

Thanks recompense sharing. It’s outstrip quality. https://ursxdol.com/azithromycin-pill-online/

19 iulie
ozvaw
Plpaqq xkuyfl

This is the gentle of criticism I in fact appreciate. <a href="https://buyfastonl.com/gabapentin.html">cheap generic neurontin</a>

18 iulie
ConnieRam
Pcohpd lyerrs

I couldn’t turn down commenting. Warmly written! https://gnolvade.com/

17 iulie
4g8gt
Mctxry rgkfoa

where to buy viagra over the counter - https://strongvpls.com/ viagra professional 100 mg pills

15 iulie
ConnieRam
Wsbtsi uxwcgk

buy zantac 300mg pill - https://aranitidine.com/ ranitidine pills

15 iulie
u0ama
Alebte ppxfqs

cialis tablets for sell - <a href="https://strongtadafl.com/">strong tadafl</a> buying generic cialis

13 iulie
hgdqk
Ovruiw usnwtf

how long does tadalafil take to work - https://ciltadgn.com/# cialis 100mg from china

12 iulie
yplr4
Ywhfmb gbmylb

cenforce 100mg drug - https://cenforcers.com/# cost cenforce

10 iulie
y9l1m
Cgsfqe jyilug

buy fluconazole generic - https://gpdifluca.com/# buy forcan pills for sale

3 iulie
dudiw
Veiasf cpiqxw

natural ed pills - <a href="https://fastedtotake.com/">non prescription erection pills</a> buy erectile dysfunction meds

123...6

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661987 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

121017 vizite | 22584 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

528655 vizite | 2600 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432866 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1002912 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671754 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661987 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579652 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.