Studiu românesc privind nevoia intervenției psihologice la bolnavii de cancer
Sursa de Sănătate logo
Boli şi afecţiuni

760 vizite

14-06-2021

99 comentarii

Studiu românesc privind nevoia intervenției psihologice la bolnavii de cancer

Cancerul reprezintă a doua cauză de mortalitate la nivel mondial, iar bolile neoplazice influențează viața pacienților, atât din punct de vedere al sănătății fizice, cât și al stării de bine psihologice, sociale, spirituale. Într-un studiu realizat de specialiștii Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității „Babeș Bolyai” Cluj Napoca arată că „un diagnostic de cancer este perceput precum un eveniment traumatic” și poate duce la reacții disfuncționale, precum depresie, anxietate, dar și la reacții sociale, precum stigmatizarea sau spirituale, precum pierderea sensului vieții. În aceste condiții, este din ce în ce mai evident că este nevoie, în îngrijirea pacienților oncologici și de o abordare psihologică.

În cadrul Universității „Babeș Bolyai” Cluj Napoca a fost lansat, în 2020, primul studiu național care își propune să evidențieze impactul distresului oncologic asupra pacienților neoplazici, în contextul asistenței medicale primare. „Medicul de familie este resursa umană cea mai apropiată de contextul pacientului și poate cunoaște și monitoriza întregul parcurs oncologic, fiind astfel un punct extrem de valoros pentru identificarea și evaluarea distresului în cazul pacienților săi. Proiectul CANPRIM își propune colaborarea cu medicii de familie din cele 41 de județe ale României, pentru a dezvolta o platformă inovatoare de cercetare, prin care se pot evalua aspectele psiho-sociale ale traiectoriei bolii oncologice, dincolo de cadrul îngrijirii clinice din centrele oncologice”, se arată într-un raport al specialiștilor implicați în studiu.

Proiectul CANPRIM a debutat în toamna lui 2020 și deja au fost stabilite colaborări cu peste 100 de medici din mai multe județe.

Comentează aici

59 comentarii

28 aprilie 2025
Ombvra
Xpuuos tbapwx

meloxicam canada - buy celebrex 100mg generic order flomax 0.2mg generic

21 aprilie 2025
Svcgfi
Yuwovu ogisfb

levaquin 250mg us - how to buy dutasteride cheap ranitidine 150mg

21 aprilie 2025
Daxuyj
Sdwkea rnlwsk

nexium 40mg cost - order topamax 100mg without prescription order imitrex 50mg generic

18 aprilie 2025
Civord
Pwkfru fxdycs

buy coumadin online - buy medex without prescription how to buy hyzaar

14 aprilie 2025
Egjjlh
Qvzuka mpbzyo

order inderal generic - buy generic plavix 75mg order methotrexate 5mg pills

13 aprilie 2025
Xkkmem
Uhangc vpzpof

motilium 10mg tablet - generic cyclobenzaprine 15mg flexeril 15mg usa

5 aprilie 2025
Tzkihd
Vsjuyw sppmxc

buy domperidone generic - order tetracycline 250mg online cyclobenzaprine 15mg tablet

4 aprilie 2025
Mjjnez
Ihvksp owgyck

buy acyclovir medication - crestor sale rosuvastatin sale

29 martie 2025
Wecspw
Mmljaf ngxyrv

buy generic cytotec - buy diltiazem for sale cost diltiazem 180mg

26 martie 2025
Jkmzia
Uwxlsq kzbblf

order generic desloratadine - dapoxetine order priligy 90mg for sale

1...456

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662305 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

153747 vizite | 28351 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

535178 vizite | 2820 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433481 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1004132 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671802 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662305 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580490 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.