Vindecarea prin hipnoză: mit sau realitate?
Sursa de Sănătate logo
Sfatul medicului

13138 vizite

04-04-2016

101 comentarii

Vindecarea prin hipnoză: mit sau realitate?

Hipnoza este un subiect extrem de controversat care creează opinii pro şi contra în rândul oamenilor şi, de cele mai multe ori, acestui tratament nu i se acordă seriozitatea necesară.

Pe de altă parte, specialiştii au adoptat tehnicile hipnotice ce au aplicabilitate în domenii de specialitate cum ar fi medicină sau criminalistică.

Hipnoza este cel mai des practicată de psihoterapeuţi, pentru a ameliora simptomele traumelor psihice, problemele psihologice sau psihopato-logice. Beneficiile tratării prin hipnoză sunt de vindecare şi însănătoşire. Acest procedeu este caracterizat printr-o stare de somnolenţă în care subiectul are toate simţurile active, dar corpul este extrem de relaxat, iar ochii sunt închişi, exact ca în timpul somnului. Oamenii au anumite suspiciuni cu privire la acest tratament, crezând că, în timpul procesului, terapeutul are control absolut asupra persoanei hipnotizate. Iată ce spun specialiştii despre acest aspect:

„Se pleacă de la o premisă greşită deoarece hipnoza nu are legătură cu cedarea controlului, aşa cum vedem în unele filme sau la spectacole de hipnoză. Din contră, are legătură cu a aduce la suprafaţă cauzele problemelor, care sunt ascunse în subconştient, pentru a le putea rezolva în mod rapid şi definitiv.Hipnotistul te ajută să reiei controlul asupra vieţii tale. Rolul său este acela de ghid care te asistă în acest proces, vine alături de tine pe potecile ascunse din interiorul minţii tale. Hipnotistul are acces doar la acele informaţii pe care tu decizi că vrei să i le dezvălui, pentru a putea astfel să te ajute să obţii rezultatul dorit”, a declarat Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.

Taguri articol: stiri medicale sfatul medicului hipnoza vindecare psiholog simptome somn beneficii eugen popa

Comentează aici

62 comentarii

marti, 17 martie
Eonolu
Pgafva hxmgmt

Lås upp legendariska vinster på Betano Casino https://betanogame.org/sv/. Nya användare tjänar upp till €500 plus 200 free spins. Säkert, spännande och alltid belönande.

12 martie
Ozigvn
Xojxnb mggbtg

FanDuel Casino is America's #1 online casino, delivering constant thrills with ignition game , restricted slots like Huff N' Word, and spend dealer action sort out at your fingertips. Hip players stir 500 Extra Spins plus $40 in Casino Tip exactly for the purpose depositing $10—plus up to $1,000 fail on first-day screen losses. Job all Thrillionaires: accompany for the nonce, butter up your style, and upon every blink into epic wins!

11 martie
Ivhbqp
Acqklt kkoqml

Connect the millions friendly momentous on fanduel app – the #1 tangible pelf casino app in America. Reach your $1000 PLAY IT AGAIN hand-out and modify every make up, hand and roll into real cash rewards. Irresponsibly payouts, huge jackpots, and day in activity – download FanDuel Casino in these times and start playing like a pro today!

7 martie
Gfyaaf
Ecwkzd mfhmps

Votre pharmacien en ligne vous ecoute vraiment. Prix transparents, promotions permanentes. Colis suivis et assures jusqu’a chez vous. VitaPharma – prenez soin de vous intelligemment.Acheter differin

3 martie
Lzxbbz
Ewahss vjdoif

Make DraftKings roulette Casino your go-to. New players score 500 spins for $5 wagered and up to $1,000 lossback protection. Spin big, win bigger—now!

2 martie
Eurovr
Wkroqp suvmov

From Bitcoin to Dogecoin to Solana — Stake accepts them all with zero fees on pragmatic play stake most deposits. Play your way.

28 februarie
Jxpekr
Bdltdw nrgovr

luckyland slots sweeps coins: Free play, real prizes, pure excitement! Join as a new player and snag 7,777 Gold Coins plus 10 Sweeps Coins—no strings attached. Start spinning and watch the rewards roll in!

27 februarie
Cpqqqm
Vhehcj zsozvs

chumbacasinox — where every player gets a free shot at real prizes. Claim your Sweeps Coins welcome bonus and spin the reels now. Fun + rewards!

23 februarie
Tbnpja
Neqvqh xgxuue

Sweet Bonanza brings the candy shop to life with high-stakes tumbling action. Multipliers sweet bonanza demo up to 100x make every bonus round epic. Get your sugar fix!

19 februarie
Eungsb
Ffhghj cnkcxk

Enjoy a variety of games for every taste. In crowns coins casino, generous jackpots and a loyalty program await you. Register and win!

12...7

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662382 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

161377 vizite | 29102 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

535723 vizite | 2827 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433653 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1004389 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671810 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662382 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580625 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.