Bruxismul (scrâşnirea dinţilor) la copii
Sursa de Sănătate logo

30martiemedicul-1333118814

30martiemedicul-1333118814
Pediatrie

1751 vizite

31-03-2012

90 comentarii

Bruxismul (scrâşnirea dinţilor) la copii

Articol publicat de Dr. Anca Sima

„Copilul meu are nouă ani şi de la un timp scrâşneşte mereu din dinţi. La început numai ziua, în ultimul timp, văd că dinţii îi scrâşnesc rău şi noaptea. Sunt îngrijorată, ce-i de făcut?” (Elena Suciu). * * * După cum ne-a explicat medicul primar pediatru Anca Sima, din cadrul Clinicii Homeomed, scrâşnirea dinţilor la copii (bru-xismul) nu se manifestă doar ziua, ci şi în timpul nopţii, când copilul doarme. De această tulburare suferă circa 20 la sută dintre copiii cu vârsta până în 11 ani, în realitate, numărul putând fi chiar mai mare, căci există părinţi care ignoră aceste manifestări. Cauzele sunt multiple De regulă, bruxismul apare în intervalele de vârstă trei-şase ani şi 10-12 ani. Un episod poate dura patru secunde şi se petrece de circa şase ori într-o oră. De cele mai multe ori, tulburarea dispare odată cu erupţia dinţilor permanenţi, de aceea medicii cred că nu se impune tratarea scrâşnirii dinţişorilor de lapte. Asta nu înseamnă că tulburarea nu poate fi semnul unor boli ascunse, care trebuie neapărat descoperite. Cât priveşte cauzele, acestea pot fi de la disconfortul provocat de creşterea dentiţiei şi până la dezechilibrul sistemului nervos. De departe, în majoritatea cazurilor, senzaţia neplăcută datorată schimbării dinţilor de lapte cu cea permanentă este cauza cea mai întâlnită a bruxismului. În somn, scrâşnirea survine mai ales la copiii care obişnuiesc să respire pe gură, au amigdalele inflamate, alte probleme respiratorii sau probleme psihice. De aceea, tulburările de comportament, hiperactivitatea, dezechilibrele nervoase pot fi asociate de multe ori cu bruxismul la copii, ceea ce înseamnă că emoţiile de la şcoală sau de acasă, oboseala şi un program dezordonat îi pot face să scrâşnească din dinţi. Referitor la tratament, după un simplu consult stomatologic se poate afla dacă tulburarea va dispărea odată cu înlocuirea dinţilor temporari sau e vorba de alte cauze, care trebuie tratate. De obicei, tratamentul constă în folosirea unei gutiere din cauciuc moale, ca o barieră între dinţii de jos şi cei de sus. Dacă obiceiul are cauze psihologice, pentru ca micuţul să-şi redobândească liniştea, va fi nevoie de consilierea unui specialist.

Taguri articol: familie pediatrie ingrijirea copilului

Comentează aici

50 comentarii

29 iunie
99seu
Eqmasi fkkiwu

warfarin 5mg without prescription - cou mamide losartan cost

27 iunie
ysanh
Lxjqws rerxib

nexium online order - https://anexamate.com/ buy esomeprazole 40mg for sale

26 iunie
9dfxg
Rszedm towzwh

augmentin cost - at bio info buy ampicillin paypal

24 iunie
hbulp
Ezijum iyvkex

zithromax drug - buy tinidazole for sale nebivolol 5mg us

22 iunie
426lu
Waibpb ntmycd

amoxil buy online - valsartan 160mg drug purchase ipratropium sale

19 iunie
93fsp
Fezlmi mxuxhy

buy propranolol tablets - buy inderal 20mg sale order methotrexate 2.5mg online cheap

11 iunie
can i take diflucan and flagyl together
Jjugne idompr

More posts like this would persuade the online space more useful.

31 mai
633bi
Rsyrfu pxggxs

provigil 200mg cheap buy generic provigil 200mg buy provigil sale order provigil 100mg generic provigil us buy provigil without a prescription modafinil 100mg for sale

16 mai
Wjmcru
Isjugk iknalz

valacyclovir 500mg canada - buy valtrex cheap buy fluconazole 200mg pills

15 mai
Oolykd
Gxrrqu pkvqdu

ondansetron usa - buy simvastatin buy simvastatin 20mg pills

12345

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661994 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

122003 vizite | 22746 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

528903 vizite | 2610 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1432907 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1002982 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671756 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

661994 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

579681 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.