SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei
Sursa de Sănătate logo
Sarcina

533589 vizite

25-11-2015

2779 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

Sarcina este unul dintre cele mai emoţionante, impresionante şi fericite momente din viaţa viitoarei mămici. A creşte în interiorul său o nouă viaţă, a da naştere unui copil reprezintă nu numai o continuitate naturală şi firească a vieţii şi evoluţiei speciei, ci şi un cocktail de emoţii şi transformări unice. De aceea, dincolo de transformările fizice ale gravidei, sarcina presupune şi transformări hormonale, psihice şi emoţionale.

Pentru viitorii părinţi nerăbdători şi curioşi vom prezenta în continuare evoluţia sarcinii pe săptămâni, atât în ceea ce priveşte transformările gravidei, dar mai ales dezvoltarea şi evoluţia fătului.

TRIMESTRUL I DE SARCINĂ

Primul trimestru de sarcină se calculează de la momentul ultimei ovulaţii până la finalul săptămânii 12 de sarcină. Pentru multe mămici, mai ales pentru acelea care se află la prima experienţă maternă, trimestrul I de sarcină poate părea cel mai important, emoţionat şi dificil deopotrivă. Este perioada în care află vestea ce mare, în care în sufletul ei încolţeşte sentimentul matern, gândul că va fi mamă.

De asemenea, primul trimestru de sarcină din această adevarată călătorie prin săptămânile de sarcină este extrem de important pentru felul în care se dezvoltă mica fiinţă care a prins viaţă în burtica mamei. Este foarte important, mai ales pentru cele care vor deveni mame pentru prima dată, să ştie la ce să se aştepte, ce provocări şi greutăţi se ivesc pe lungul drum al sarcinii.

Săptămâna 1 ...............Săptămâna 7

Săptămâna 2................Săptămâna 8

Săptămâna 3...............Săptămâna 9

Săptămâna 4.............. Săptămâna 10

Săptămâna 5.............. Săptămâna 11

Săptămâna 6............. Săptămâna 12

Săptămâna 13

TRIMESTRUL II DE SARCINĂ

Această perioadă este cunoscută şi sub numele de trimestrul de miere, datorită experienţelor şi transformărilor uluitoare prin care vor trece atât mama cât şi copilul. Trimestrul al doilea de sarcină începe din saptămâna 14 şi este calculat până în săptămâna 27.

Cele şapte săptămâni sunt cele mai frumoase, relaxante şi cu emoţionate. Poţi spune deja adio semnelor supărătoare ale sarcinii, cum ar fi greaţa, oboseala, anxietatea sau toanele, iar în locul lor se reinstalează buna dispoziţie şi, mai ales, pofta nebună de sex (datorită libidoului extrem de crescut).

De asemenea, este perioada în care afli şi cum vei decora camera bebeluşului, în roz sau în albastru.

Săptămâna 14............... Săptămâna 21

Săptămâna 15............... Săptămâna 22

Săptămâna 16............... Săptămâna 23

Săptămâna 17............... Săptămâna 24

Săptămâna 18............... Săptămâna 25

Săptămâna 19............... Săptămâna 26

Săptămâna 20............... Săptămâna 27

TRIMESTRUL III DE SARCINĂ

Este ultima etapă a emoţionantei călătorii spre destinaţia finală: a fi mamă. Dacă trimestrul II a fost unul relaxant, plăcut, să ştii că în această perioadă lucrurile se vor schimba. Odată cu aproprierea termenului, devii tot mai agitată şi grijile şi teama încep să te copleşească.

Emoţiile marii întâlniri cresc cu fiecare săptămână. Dacă ai o sarcină cu probleme, cu risc de avort, cu fiecare săptămână care trece devii tot mai liniştită. Bebeluşul este suficient de paternic pentru a face faţă unei naşteri premature, chiar dacă la început va avea nevoie de îngrijiri şi sprijin medical de specialitate, mai ales pentru a respira.

CITEŞTE ŞI: Naşterea prin cezariană, o alegere personală sau o necesitate?

Pentru gravidă fiecare zi devine tot mai obositoare şi chinuitoare. Ai luat deja câteva kilograme în greutate, însă adevărata creştere abia acum începe. Burtica ţi se va umfla ca un balon, gleznele şi ele se vor umfla iar varicele vor deveni supărătoare. Sânii deja măriţi vor lua şi mai mult în dimensioni însă vor deveni tot mai grei deoarece vor începe să producă lapte/colostru.

De asemenea, la începutul trimestrului III de sarcină vei merge la un control medical amănunţit. În cadrul acestei vizite, se va avea în vedere:

Săptămâna 28

Săptămâna 29

Săptămâna 30

Săptămâna 31

Săptămâna 32

Săptămâna 33

Săptămâna 34

Săptămâna 35

Săptămâna 36

Săptămâna 37

Săptămâna 38

Săptămâna 39

Săptămâna 40

Taguri articol: sarcina bebe

Comentează aici

2571 comentarii

1 octombrie 2025
tokikionix
Бесплатные объявления частных лиц

Объявления PRO-РФ — универсальная бесплатная площадка с понятным рубрикатором: работа, авто-мото, недвижимость, стройкатегории, услуги и знакомства, с фильтром по регионам от Москвы до Якутии. В каталоге есть премиум лоты, быстрые кнопки «Опубликовать объявление» и «Вход/Регистрация», а лента пополняется ежедневно. В каждом разделе видны подкатегории и счетчики, что экономит время. На https://doskapro-rf.ru/ подчёркнута простота: минимум кликов до публикации, адаптация под мобильные устройства и полезные советы по продаже — удобно продавцам и покупателям.

1 octombrie 2025
runafesgah
Кадровое агентство в Москве. HappyStar Recruiting

Ищете качественные услуги по поиску и подбору персонала и кадров в Москве? Посетите сайт кадрового агентства HappyStar Recruiting https://happystar-ka.ru/ и мы предложим вам разные варианты подбора корпоративного персонала. Мы срочно квалифицируем вакансию и немедленно приступим к поиску и подбору кандидатов.

1 octombrie 2025
Charlieabila
Купить розы в Томске

Ваш сервис – это как лучший друг, на которого можно положиться в самый важный момент. Спасибо за вашу надежность. купить розы Томск

1 octombrie 2025
zychyflop
Аренда спецтехники

Когда сроки горят, а задачи требуют мощи, «БизонСтрой» становится надежной опорой: здесь аренда спецтехники в Москве и области оформляется за полчаса, а подача на объект возможна в день заявки. Парк впечатляет: экскаваторы, бульдозеры, погрузчики, краны — всё в отличном состоянии, с опытными операторами и страховкой. Условия прозрачные: аренда на час, день, месяц — без скрытых платежей. Клиенты отмечают экономию до 40% и поддержку 24/7. С подробностями знакомьтесь на https://bizonstroy.ru Нужна техника сейчас? Оставляйте заявку — и начинайте работать.

1 octombrie 2025
babefzoOft
Производство антивандальной сантехники

Стальная надежность для общественных пространств имеет имя — Steel NORD. Компания производит антивандальную сантехнику из нержавеющей стали и подтверждает качество реальными проектами и быстрой логистикой. В каталоге — унитазы, раковины, писсуары, зеркала, душевые поддоны и чаши «Генуя». Доступны решения для МГН, лотковые писсуары и длинные коллективные раковины. Предусмотрены безналичная оплата, отслеживание доставки и возврат в 14 дней. Ищете писсуар из нержавеющей стали? Узнайте больше и оформите заказ на сайте — steelnord.ru

1 octombrie 2025
sejupdah
Свежие новости Киева

Шукаєте перевірені новини Києва без зайвого шуму? «В місті Київ» збирає головне про транспорт, бізнес, культуру, здоров’я та афішу. Ми подаємо коротко, по суті та з посиланнями на першоджерела. Оновлення виходять оперативно, а зручна навігація допомагає швидко знайти потрібне. Деталі на https://vmisti.kyiv.ua/ Долучайтеся до спільноти свідомих читачів і будьте першими, хто знає про зміни у місті. Підписуйтеся і розкажіть про нас друзям!

1 octombrie 2025
ikuzizhax
Медицинский центр ПримаМед

Медицинский центр «ПримаМед» предлагает воспользоваться огромным количеством квалифицированных, качественных услуг, которые оказывают талантливые и опытные врачи. В распоряжении клиники находится высокоточное зарубежное оборудование, необходимое для быстрой постановки диагноза. В своей работе клиника применяет только инновационные, уникальные технологии, чтобы выявить болезнь на раннем этапе, назначить правильное лечение, соответствующее состоянию пациента. На сайте https://primamed-dv.ru уточните, в каких направлениях работает медицинский центр.

1 octombrie 2025
QezanllVab
Женский портал о моде и красоте

Ищете женский портал о моде и красоте? Посетите сайт https://modnyeidei.ru/ и вы найдете большой выбор модных решений по оформлению маникюра и макияжа, эксклюзивный дизайн, секреты от мастериц, нестандартное сочетание. Правила ухода за женским телом и здоровьем и многое другое. Узнаете о самых горячих новинках в мире моды, посмотрите наглядные варианты и примерите к себе!

30 septembrie 2025
tewasVot
Скупка антиквариата в Москве

Сайт скупки антиквариата впечатляет прозрачными условиями: онлайн-оценка по фото, бесплатный выезд по России, моментальная выплата и конфиденциальность. Владелец — частный коллекционер, что объясняет внимание к иконам до 1917 года, дореволюционному серебру 84-й/88-й пробы, фарфору и живописи русских школ. В середине каталога легко найти формы «Оценить/Продать» для разных категорий, а на https://xn----8sbaaajsa0adcpbfha1bdjf8bh5bh7f.xn--p1ai/ публикации блога подсказывают, как распознать редкости. Удобный, аккуратный сервис без посредников.

30 septembrie 2025
karucoSew
Аренда яхт в Сочи

Вообразите себя на волнах Черного моря за штурвалом стильной яхты, где свобода и роскошь на расстоянии вытянутой руки: в Сочи Calypso превращает такие мечты в повседневность, сдавая в аренду парусники, моторные катера и теплоходы на любой вкус. Обладая флотом из свыше 120 судов и обслуживая 1500 клиентов каждый год, Calypso предлагает оптимальные решения для прогулок по морю, рыбалки с необходимым оборудованием или продолжительных круизов по красивому берегу, с возможностью увидеть дельфинов или провести фотосъемку под парусами. Все суда укомплектованы каютами, туалетами, звуковой системой и шезлонгами ради вашего удобства, при этом расценки начинаются от 6000 рублей в час, включая скидки и бонусы за долгосрочную аренду. Ищете снять яхту в сочи? Узнать детали и забронировать просто на sochi.calypso.ooo — сервис предлагает удобный поиск по портам Сочи, Адлера и Лазаревки с актуальными фото и характеристиками. Ваш путь к насыщенным впечатлениям и отдыху на волнах уже намечен, а Calypso позаботится обо всем для идеального времяпрепровождения.

1...101102103...258

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662224 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

144590 vizite | 27014 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

533589 vizite | 2779 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433264 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003798 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671791 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662224 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580307 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.