Naşterea prin cezariană, o alegere personală sau o necesitate?

Naşterea unui copil este un eveniment special în viaţa oricărei femei. Fără îndoială, fiecare naştere este o experienţă unică, iar bucuria de a fi mamă nu se compară cu niciun alt moment de fericire de până atunci. Totuşi, aducerea pe lume a unui copil nu este deloc un lucru simplu. Din fericire, medicina a avansat în acest sens şi a oferit o soluţie care funcţionează de foarte mult timp: operaţia cezariană. Deşi ar trebui efectuată doar în cazuri strict necesare, multe mămici optează pentru naşterea prin cezariană pentru că este considerată o naştere mai uşoară, însă nu şi lipsită de riscuri.

Operaţia de cezariană este naşterea chirurgicală a unui copil printr-o incizie efectuată la nivelul abdomenului şi uterului mamei. În Statele Unite, unul din trei copii vin pe lume prin cezariană.

Când este operaţia de cezariană o necesitate

„O parte din cazurile în care trebuie efectuată operaţia de cezariană sunt bolile cardiace, placenta jos inserată cu sângerări mari, uter cicatricial, sindromul HELLP”, precizează dr. Victorian Păştilă, medic primar obstetrică-ginecologie.

O astfel de intervenţie chirurgicală se realizează din mai multe motive. Unul dintre ele este sarcina multiplă, adică situaţia în care femeia va naşte gemeni. În acest caz, travaliul poate începe prematur sau fetuşii ar putea să aibă o poziţie nepotrivită în uter. Cu cât numărul fetuşilor din uterul mamei este mai mare, cu atât creşte probabilitate de cezariană.

De asemenea, cezariana este necesară atunci când travaliul nu se declanşează. Acest lucru are loc atunci când cervixul unei femei nu se deschide suficient pentru a permite fetusului să treacă prin deschizătura vaginală.

Dacă medicul este îngrijorat în privinţa stării de sănătate a fetusului – acesta poate prezenta malformaţii congenitale la inimă sau probleme la cordonul ombilical – cel mai probabil, acesta va efectua operaţia de cezariană. Aceasta este necesară şi dacă mama are probleme cu placenta – ţesut cu rol de nutriţie, respiraţie şi protecţie a fătului.

În cazul unui fetus prea mare, naşterea naturală poate prezenta riscuri şi de aceea medicii intervin chirurgical.

De obicei, fătul îşi mută capul aproape de canalul naşterii, cu trei sau patru săptămâni înainte de naştere. Dacă acest lucru nu se întâmplă, are loc prezentaţia pelviană, caz în care fundul şi/sau picioarele fătului sunt primele care ies în timpul naşterii. În mod cert este nevoie de operaţia cezariană pentru ca mama să aducă pe lume copilul în siguranţă.

De asemenea, este nevoie de operaţia de cezariană atunci când mama suferă de anumite infecţii, precum HIV sau herpes, sau afecţiuni, precum boli cronice ca diabetul sau hipertensiunea arterială care pot periclita naşterea naturală.

Naşterea prin cezariană poate fi evitată

În cazul prezentaţiei pelviene, medicul vă poate sugera o manevră de reorientare a fătului în uter, cunoscută sub denumirea de versiune cefalică externă. Pentru a efectua această procedură, medicul îşi plasează mâinile în anumite poziţii pe abdomenul mamei, apoi realizează o mişcare de ridicare şi întoarcere a fătului. Această operaţiune se efectuează de obicei în cea de a 36-a săptămână de sarcină şi creşte şansele ca mama să nască pe cale naturală.

Operaţia de cezariană, la cerere

„Operaţia de cezariană se poate face şi la cerere, chiar dacă mama este complet sănătoasă”, declară dr. Victorian Păştilă.

Este important ca viitoarele mămici să conştientizeze că cezariana prezintă riscuri medicale crescute atât pentru mamă, cât şi pentru copil. „Principalul risc la care se expun mamele care nasc prin cezariană îl constituie secţiunea. Urmează hemoragia, complicaţiile plăgii, iar în timp, pot apărea tulburări hormonale”, explică medicul specialist.

Alte potenţiale riscuri ale naşterii prin cezariană, care uneori sunt asociate şi cu naşterea vaginală, sunt infecţiile, formarea cheagurilor de sânge la picioare, la organele pelvine sau la plămâni, leziuni la nivelul intestinelor sau vezicii urinare, precum şi reacţiile la medicamente sau anestezie.

La fel ca şi în cazul naşterilor naturale, cu excepţia urgenţelor medicale, naşterea prin cezariană nu trebuie să aibă loc mai devreme de încheierea săptămânii a 39-a de sarcină. Potrivit cercetărilor realizate Asociaţia pentru Sănătatea Femeilor şi Asistenţilor de Obstetrică şi Neonatologie din Statele Unite, sistemele de organe ale fătului trec printr-o perioadă de dezvoltare semnificativă în săptămânile 37-39 de sarcină. Dintre femeile care au născut prin cezariană, mai mult de 90 la sută au adus pe lume următorul copil tot prin această metodă.

„Odată ce mama a născut prin cezariană, următorul copil va veni pe lume tot prin această operaţie deoarece există riscul de ruptură uterină, de dezlipire a placentei şi deces al fătului. Sunt posibile trei sau chiar patru naşteri prin cezariană, însă totul depinde de mai mulţi factori, în special de grosimea peretelui uterin”, adaugă dr. Victorian Păştilă.

Cu cât naşterile prin cezariană sunt mai frecvente, cu atât există mai multe riscuri în sarcinile următoare. Acestea includ problemele cu placenta, riscul de ruptură uterină care poate reprezenta o ameninţare atât pentru viaţa mamei, cât şi a copilului nenăscut, hemoragie, precum şi necesitatea efectuării histerectomiei (extirparea uterului) în momentul naşterii.

Indiferent de modul în care aleg să-şi aducă pe lume copilul, este recomandat ca viitoarele mame să discute cu medicul specialist şi să analizeze bine riscurile la care se expun.