SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei
Sursa de Sănătate logo
Sarcina

533711 vizite

25-11-2015

2785 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

Sarcina este unul dintre cele mai emoţionante, impresionante şi fericite momente din viaţa viitoarei mămici. A creşte în interiorul său o nouă viaţă, a da naştere unui copil reprezintă nu numai o continuitate naturală şi firească a vieţii şi evoluţiei speciei, ci şi un cocktail de emoţii şi transformări unice. De aceea, dincolo de transformările fizice ale gravidei, sarcina presupune şi transformări hormonale, psihice şi emoţionale.

Pentru viitorii părinţi nerăbdători şi curioşi vom prezenta în continuare evoluţia sarcinii pe săptămâni, atât în ceea ce priveşte transformările gravidei, dar mai ales dezvoltarea şi evoluţia fătului.


TRIMESTRUL I DE SARCINĂ

Primul trimestru de sarcină se calculează de la momentul ultimei ovulaţii până la finalul săptămânii 12 de sarcină. Pentru multe mămici, mai ales pentru acelea care se află la prima experienţă maternă, trimestrul I de sarcină poate părea cel mai important, emoţionat şi dificil deopotrivă. Este perioada în care află vestea ce mare, în care în sufletul ei încolţeşte sentimentul matern, gândul că va fi mamă.

De asemenea, primul trimestru de sarcină din această adevarată călătorie prin săptămânile de sarcină este extrem de important pentru felul în care se dezvoltă mica fiinţă care a prins viaţă în burtica mamei. Este foarte important, mai ales pentru cele care vor deveni mame pentru prima dată, să ştie la ce să se aştepte, ce provocări şi greutăţi se ivesc pe lungul drum al sarcinii.

Săptămâna 1 ...............Săptămâna 7

Săptămâna 2................Săptămâna 8

Săptămâna 3...............Săptămâna 9

Săptămâna 4.............. Săptămâna 10

Săptămâna 5.............. Săptămâna 11

Săptămâna 6............. Săptămâna 12

Săptămâna 13


TRIMESTRUL II DE SARCINĂ

Această perioadă este cunoscută şi sub numele de trimestrul de miere, datorită experienţelor şi transformărilor uluitoare prin care vor trece atât mama cât şi copilul. Trimestrul al doilea de sarcină începe din saptămâna 14 şi este calculat până în săptămâna 27.

Cele şapte săptămâni sunt cele mai frumoase, relaxante şi cu emoţionate. Poţi spune deja adio semnelor supărătoare ale sarcinii, cum ar fi greaţa, oboseala, anxietatea sau toanele, iar în locul lor se reinstalează buna dispoziţie şi, mai ales, pofta nebună de sex (datorită libidoului extrem de crescut).

De asemenea, este perioada în care afli şi cum vei decora camera bebeluşului, în roz sau în albastru.

Săptămâna 14............... Săptămâna 21

Săptămâna 15............... Săptămâna 22

Săptămâna 16............... Săptămâna 23

Săptămâna 17............... Săptămâna 24

Săptămâna 18............... Săptămâna 25

Săptămâna 19............... Săptămâna 26

Săptămâna 20............... Săptămâna 27


TRIMESTRUL III DE SARCINĂ

Este ultima etapă a emoţionantei călătorii spre destinaţia finală: a fi mamă. Dacă trimestrul II a fost unul relaxant, plăcut, să ştii că în această perioadă lucrurile se vor schimba. Odată cu aproprierea termenului, devii tot mai agitată şi grijile şi teama încep să te copleşească.

Emoţiile marii întâlniri cresc cu fiecare săptămână. Dacă ai o sarcină cu probleme, cu risc de avort, cu fiecare săptămână care trece devii tot mai liniştită. Bebeluşul este suficient de paternic pentru a face faţă unei naşteri premature, chiar dacă la început va avea nevoie de îngrijiri şi sprijin medical de specialitate, mai ales pentru a respira.


CITEŞTE ŞI: Naşterea prin cezariană, o alegere personală sau o necesitate?


Pentru gravidă fiecare zi devine tot mai obositoare şi chinuitoare. Ai luat deja câteva kilograme în greutate, însă adevărata creştere abia acum începe. Burtica ţi se va umfla ca un balon, gleznele şi ele se vor umfla iar varicele vor deveni supărătoare. Sânii deja măriţi vor lua şi mai mult în dimensioni însă vor deveni tot mai grei deoarece vor începe să producă lapte/colostru.

De asemenea, la începutul trimestrului III de sarcină vei merge la un control medical amănunţit. În cadrul acestei vizite, se va avea în vedere:

Săptămâna 28

Săptămâna 29

Săptămâna 30

Săptămâna 31

Săptămâna 32

Săptămâna 33

Săptămâna 34

Săptămâna 35

Săptămâna 36

Săptămâna 37

Săptămâna 38

Săptămâna 39

Săptămâna 40

Taguri articol: sarcina bebe

Comentează aici

2577 comentarii

11 septembrie 2025
JuniorGlilS
Lo que todo postulante debería saber frente a un examen inesperado

https://about.me/candetoxblend Prepararse una prueba de orina ya no tiene que ser una pesadilla. Existe una fórmula confiable que responde en horas. El secreto está en su combinación, que sobrecarga el cuerpo con proteínas, provocando que la orina neutralice los metabolitos de toxinas. Esto asegura parámetros adecuados en menos de lo que imaginas, con efectividad durante 4 a 5 horas. Lo mejor: no se requieren procesos eternos, diseñado para quienes enfrentan pruebas imprevistas. Miles de clientes confirman su rapidez. Los envíos son 100% discretos, lo que refuerza la tranquilidad. Si no quieres dejar nada al azar, esta alternativa es la elección inteligente.

11 septembrie 2025
JuniorGlilS
La forma real de superar una prueba preocupacional en menos de 2 horas

https://replit.com/@candetoxblend Enfrentar una prueba de orina puede ser un desafio. Por eso, ahora tienes una solucion cientifica con respaldo internacional. Su composicion premium combina carbohidratos, lo que ajusta tu organismo y neutraliza temporalmente los marcadores de alcaloides. El resultado: una muestra limpia, lista para ser presentada. Lo mas interesante es su accion rapida en menos de 2 horas. A diferencia de metodos caseros, no promete resultados permanentes, sino una estrategia de emergencia que te respalda en situaciones criticas. Miles de personas en Chile ya han validado su rapidez. Testimonios reales mencionan paquetes 100% confidenciales. Si quieres proteger tu futuro, esta alternativa te ofrece confianza.

11 septembrie 2025
JuniorGlilS
El error que puede costarte tu trabajo frente a un examen inesperado

https://wakelet.com/@candetoxblend Enfrentar un control médico ya no tiene que ser una pesadilla. Existe una fórmula confiable que funciona en el momento crítico. El secreto está en su fórmula canadiense, que ajusta el cuerpo con proteínas, provocando que la orina enmascare los rastros químicos. Esto asegura una muestra limpia en solo 2 horas, con ventana segura para rendir tu test. Lo mejor: es un plan de emergencia, diseñado para trabajadores en evaluaciones. Miles de usuarios confirman su rapidez. Los entregas son confidenciales, lo que refuerza la confianza. Si tu meta es asegurar tu futuro laboral, esta solución es la respuesta que estabas buscando.

10 septembrie 2025
Alfredopam
Porno

<a href=https://spinbetter-pl.com/>porno</a>

10 septembrie 2025
JuniorGlilS
La forma real de pasar una prueba de orina sin estres

https://www.producthunt.com/@candetoxblend Superar un control sorpresa puede ser arriesgado. Por eso, existe una alternativa confiable creada con altos estandares. Su mezcla precisa combina nutrientes esenciales, lo que ajusta tu organismo y enmascara temporalmente los rastros de alcaloides. El resultado: un analisis equilibrado, lista para pasar cualquier control. Lo mas destacado es su accion rapida en menos de 2 horas. A diferencia de detox irreales, no promete milagros, sino una herramienta puntual que te respalda en situaciones criticas. Miles de personas en Chile ya han comprobado su discrecion. Testimonios reales mencionan envios en menos de 24 horas. Si quieres proteger tu futuro, esta formula te ofrece seguridad.

10 septembrie 2025
JuniorGlilS
El secreto para superar una prueba preocupacional en menos de 2 horas

https://replit.com/@candetoxblend Gestionar un test antidoping puede ser complicado. Por eso, se desarrollo una solucion cientifica desarrollada en Canada. Su composicion eficaz combina vitaminas, lo que prepara tu organismo y enmascara temporalmente los metabolitos de THC. El resultado: una prueba sin riesgos, lista para pasar cualquier control. Lo mas valioso es su accion rapida en menos de 2 horas. A diferencia de otros productos, no promete milagros, sino una herramienta puntual que funciona cuando lo necesitas. Miles de profesionales ya han experimentado su efectividad. Testimonios reales mencionan resultados exitosos en pruebas preocupacionales. Si necesitas asegurar tu resultado, esta formula te ofrece tranquilidad.

10 septembrie 2025
JuniorGlilS
La forma real de aprobar un test antidoping en menos de 2 horas

https://www.speedrun.com/users/candetoxblend Enfrentar una prueba de orina puede ser un momento critico. Por eso, ahora tienes una solucion cientifica con respaldo internacional. Su receta premium combina minerales, lo que ajusta tu organismo y enmascara temporalmente los marcadores de toxinas. El resultado: una prueba sin riesgos, lista para cumplir el objetivo. Lo mas interesante es su accion rapida en menos de 2 horas. A diferencia de otros productos, no promete limpiezas magicas, sino una solucion temporal que responde en el momento justo. Miles de trabajadores ya han validado su efectividad. Testimonios reales mencionan envios en menos de 24 horas. Si no deseas dejar nada al azar, esta formula te ofrece seguridad.

10 septembrie 2025
JuniorGlilS
La forma real de superar una prueba preocupacional sin estres

https://www.bark.com/en/us/company/can-detox-blend--detox-orina-lder-en-chile/4XkYvG/ Gestionar una prueba de orina puede ser un desafio. Por eso, se desarrollo un suplemento innovador creada con altos estandares. Su receta precisa combina vitaminas, lo que prepara tu organismo y enmascara temporalmente los marcadores de toxinas. El resultado: un analisis equilibrado, lista para entregar tranquilidad. Lo mas valioso es su capacidad inmediata de respuesta. A diferencia de detox irreales, no promete resultados permanentes, sino una herramienta puntual que funciona cuando lo necesitas. Miles de trabajadores ya han experimentado su rapidez. Testimonios reales mencionan paquetes 100% confidenciales. Si necesitas asegurar tu resultado, esta formula te ofrece confianza.

8 septembrie 2025
Harlandcug
TELEGRAM @?SEO_ANOMALY - SEO, LINKS, LINK INDEXING

<a href=https://spinbetterapp.com/>TELEGRAM @‌SEO_ANOMALY - SEO, LINKS, LINK INDEXING</a>

7 septembrie 2025
MichaelTep
Online course – SEO for gambling in Turkey. TG – @?helena_kaya

<a href=https://spinbetter.pro/>Online course – SEO for gambling in Turkey. TG – @‌helena_kaya</a>

1...123124125...258

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662230 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

145131 vizite | 27143 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

533711 vizite | 2785 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433273 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003820 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671791 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662230 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580318 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.