SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei
Sursa de Sănătate logo
Sarcina

533642 vizite

25-11-2015

2783 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

Sarcina este unul dintre cele mai emoţionante, impresionante şi fericite momente din viaţa viitoarei mămici. A creşte în interiorul său o nouă viaţă, a da naştere unui copil reprezintă nu numai o continuitate naturală şi firească a vieţii şi evoluţiei speciei, ci şi un cocktail de emoţii şi transformări unice. De aceea, dincolo de transformările fizice ale gravidei, sarcina presupune şi transformări hormonale, psihice şi emoţionale.

Pentru viitorii părinţi nerăbdători şi curioşi vom prezenta în continuare evoluţia sarcinii pe săptămâni, atât în ceea ce priveşte transformările gravidei, dar mai ales dezvoltarea şi evoluţia fătului.

TRIMESTRUL I DE SARCINĂ

Primul trimestru de sarcină se calculează de la momentul ultimei ovulaţii până la finalul săptămânii 12 de sarcină. Pentru multe mămici, mai ales pentru acelea care se află la prima experienţă maternă, trimestrul I de sarcină poate părea cel mai important, emoţionat şi dificil deopotrivă. Este perioada în care află vestea ce mare, în care în sufletul ei încolţeşte sentimentul matern, gândul că va fi mamă.

De asemenea, primul trimestru de sarcină din această adevarată călătorie prin săptămânile de sarcină este extrem de important pentru felul în care se dezvoltă mica fiinţă care a prins viaţă în burtica mamei. Este foarte important, mai ales pentru cele care vor deveni mame pentru prima dată, să ştie la ce să se aştepte, ce provocări şi greutăţi se ivesc pe lungul drum al sarcinii.

Săptămâna 1 ...............Săptămâna 7

Săptămâna 2................Săptămâna 8

Săptămâna 3...............Săptămâna 9

Săptămâna 4.............. Săptămâna 10

Săptămâna 5.............. Săptămâna 11

Săptămâna 6............. Săptămâna 12

Săptămâna 13

TRIMESTRUL II DE SARCINĂ

Această perioadă este cunoscută şi sub numele de trimestrul de miere, datorită experienţelor şi transformărilor uluitoare prin care vor trece atât mama cât şi copilul. Trimestrul al doilea de sarcină începe din saptămâna 14 şi este calculat până în săptămâna 27.

Cele şapte săptămâni sunt cele mai frumoase, relaxante şi cu emoţionate. Poţi spune deja adio semnelor supărătoare ale sarcinii, cum ar fi greaţa, oboseala, anxietatea sau toanele, iar în locul lor se reinstalează buna dispoziţie şi, mai ales, pofta nebună de sex (datorită libidoului extrem de crescut).

De asemenea, este perioada în care afli şi cum vei decora camera bebeluşului, în roz sau în albastru.

Săptămâna 14............... Săptămâna 21

Săptămâna 15............... Săptămâna 22

Săptămâna 16............... Săptămâna 23

Săptămâna 17............... Săptămâna 24

Săptămâna 18............... Săptămâna 25

Săptămâna 19............... Săptămâna 26

Săptămâna 20............... Săptămâna 27

TRIMESTRUL III DE SARCINĂ

Este ultima etapă a emoţionantei călătorii spre destinaţia finală: a fi mamă. Dacă trimestrul II a fost unul relaxant, plăcut, să ştii că în această perioadă lucrurile se vor schimba. Odată cu aproprierea termenului, devii tot mai agitată şi grijile şi teama încep să te copleşească.

Emoţiile marii întâlniri cresc cu fiecare săptămână. Dacă ai o sarcină cu probleme, cu risc de avort, cu fiecare săptămână care trece devii tot mai liniştită. Bebeluşul este suficient de paternic pentru a face faţă unei naşteri premature, chiar dacă la început va avea nevoie de îngrijiri şi sprijin medical de specialitate, mai ales pentru a respira.

CITEŞTE ŞI: Naşterea prin cezariană, o alegere personală sau o necesitate?

Pentru gravidă fiecare zi devine tot mai obositoare şi chinuitoare. Ai luat deja câteva kilograme în greutate, însă adevărata creştere abia acum începe. Burtica ţi se va umfla ca un balon, gleznele şi ele se vor umfla iar varicele vor deveni supărătoare. Sânii deja măriţi vor lua şi mai mult în dimensioni însă vor deveni tot mai grei deoarece vor începe să producă lapte/colostru.

De asemenea, la începutul trimestrului III de sarcină vei merge la un control medical amănunţit. În cadrul acestei vizite, se va avea în vedere:

Săptămâna 28

Săptămâna 29

Săptămâna 30

Săptămâna 31

Săptămâna 32

Săptămâna 33

Săptămâna 34

Săptămâna 35

Săptămâna 36

Săptămâna 37

Săptămâna 38

Săptămâna 39

Săptămâna 40

Taguri articol: sarcina bebe

Comentează aici

2575 comentarii

16 august 2025
Dennisles
Dennisles

Semaglutide

16 august 2025
WillardWeine
WillardWeine

скачать рапорт бесплатно

16 august 2025
JuniorGlilS
Cómo captar y seleccionar con éxito al personal calificado para tu empresa

https://webpage37148.pages10.com/fascinaciГіn-acerca-de-selecciГіn-de-personal-71728133 La contratación de talento es esencial para el crecimiento de cualquier negocio. Tener profesionales capacitados en los roles estratégicos potencia los resultados en desarrollo. 1. Crear la descripción de cargo Antes de iniciar el proceso de reclutamiento, se requiere definir con claridad el perfil del candidato que la empresa busca. Esto implica habilidades técnicas, trayectoria y actitudes que se alineen con la misión de la organización. 2. Dónde buscar candidatos Hoy en día, las empresas pueden usar redes profesionales como portales especializados, además de programas de recomendación para atraer al mejor talento. Diversificar fuentes incrementa la posibilidad de encontrar candidatos altamente capacitados. 3. Filtrado inicial Una vez recibidas las aplicaciones, se debe preseleccionar a los perfiles que más se acercan a los criterios. Después, las entrevistas sirven para evaluar no solo la formación del candidato, sino también su potencial con la empresa. 4. Exámenes de selección Para asegurar que el profesional seleccionado cumple con lo esperado, se pueden realizar pruebas técnicas, análisis de personalidad o dinámicas de grupo. Esto reduce el margen de equivocación al contratar. 5. Toma de decisión y contratación Tras el proceso de evaluación, se procede de elegir al candidato que mejor se adapta. La comunicación clara y un buen onboarding son cruciales para asegurar que el nuevo empleado se integre fácilmente. 6. Optimización del proceso Un sistema de selección nunca se queda fijo. Analizar indicadores como tiempo de contratación hace posible ajustar la estrategia y mejorar los resultados. En definitiva, el reclutamiento y selección de personal es mucho más que llenar vacantes. Es una inversión en el futuro de la empresa, donde atraer al equipo adecuado define su éxito.

16 august 2025
JamalReofs
888starz

888starz

16 august 2025
Dennisles
Dennisles

cleocin

16 august 2025
HermanSigus
Цветы в Томске

Аромат на весь офис! розы томск

16 august 2025
JuniorGlilS
La estrategia mas efectiva de coaching ejecutivo para lideres que quieren crecer

https://sun63838.bloguetechno.com/la-mejor-parte-de-coaching-para-directivo-68970548 El coaching empresarial se ha transformado en una de las herramientas mas efectivas para directivos que buscan impulsar su carrera. En un mercado global cada vez mas cambiante, disponer de un mentor puede marcar la diferencia. 1. Desarrollo personal El primer paso del coaching empresarial es guiar al profesional a identificar sus fortalezas y debilidades. Este proceso de autoconciencia permite un crecimiento sostenible. 2. Capacidad estrategica Un beneficio del coaching para ejecutivos es el desarrollo de la toma de decisiones. Al trabajar con un coach, los lideres internalizan herramientas para analizar opciones, establecer objetivos y actuar con claridad. 3. Liderazgo y gestion de equipos El coaching ejecutivo tambien se centra en la conduccion de personas. A traves de este acompanamiento, los ejecutivos descubren como motivar a sus equipos, resolver conflictos y fomentar un clima organizacional productivo. 4. Competencias clave Otro aspecto central es el perfeccionamiento de competencias especificas, como la resiliencia. Estas soft skills son indispensables para cualquier profesional que quiera mantenerse vigente en la era moderna. 5. Beneficios tangibles El coaching empresarial no se queda en lo conceptual, sino que produce cambios visibles en la organizacion. Entre ellos se incluyen mayor productividad, reduccion de conflictos internos y decisiones mas estrategicas. 6. Proceso personalizado Cada lider vive un camino propio, adaptado a sus necesidades. El coach guia el recorrido, pero el protagonista del cambio siempre sera el lider. En conclusion, el coaching ejecutivo es una apuesta en el crecimiento personal y profesional. Los profesionales que lo adoptan logran una ventaja competitiva y quedan listos para enfrentar los retos de la era empresarial actual.

16 august 2025
JuniorGlilS
De qué forma captar y seleccionar rápidamente al equipo adecuado para tu empresa

https://stephenxpdpc.mpeblog.com/64103403/5-tГ©cnicas-sencillas-para-la-selecciГіn-de-personal El reclutamiento y selección de personal es clave para el desempeño de cualquier organización. Tener profesionales capacitados en los puestos correctos define el rumbo en rentabilidad. 1. Identificar el puesto ideal Antes de iniciar el proceso de reclutamiento, es vital definir con claridad el perfil del candidato que la empresa busca. Esto incluye habilidades técnicas, trayectoria y actitudes que se alineen con la visión de la organización. 2. Fuentes de talento Hoy en día, las empresas pueden usar plataformas digitales como Indeed, además de referencias internas para atraer al mejor talento. Combinar fuentes incrementa la posibilidad de reclutar candidatos altamente capacitados. 3. Filtrado inicial Una vez recibidas las solicitudes, es importante preseleccionar a los perfiles que mejor se ajustan a los requisitos. Después, las entrevistas sirven para conocer no solo la formación del candidato, sino también su encaje cultural con la empresa. 4. Pruebas y evaluaciones Para garantizar que el candidato ideal cumple con lo esperado, se pueden implementar pruebas técnicas, análisis de personalidad o dinámicas de grupo. Esto reduce el margen de equivocación al contratar. 5. Toma de decisión y contratación Tras el proceso de evaluación, se procede de seleccionar al candidato que mejor cumple con los requisitos. La comunicación clara y un buen onboarding son cruciales para garantizar que el nuevo empleado se integre fácilmente. 6. Medición de resultados Un proceso de reclutamiento nunca es estático. Analizar indicadores como calidad de la contratación permite ajustar la estrategia y perfeccionar los resultados. En resumen, el reclutamiento y selección de personal es mucho más que cubrir puestos. Es una inversión en el futuro de la empresa, donde elegir al equipo adecuado determina su éxito.

16 august 2025
Matthewjak
Купить букет роз

Розы в облаке из фатина - невесомость и нежность! купить розы в томске

15 august 2025
Donaldzow
Купить цыеты в Томске

Каждый бутон идеален - виден профессиональный отбор! доставка цветов томск

1...135136137...258

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662226 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

144878 vizite | 27076 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

533642 vizite | 2783 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433265 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003811 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671791 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662226 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580312 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.