SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei
Sursa de Sănătate logo
Sarcina

533599 vizite

25-11-2015

2780 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

Sarcina este unul dintre cele mai emoţionante, impresionante şi fericite momente din viaţa viitoarei mămici. A creşte în interiorul său o nouă viaţă, a da naştere unui copil reprezintă nu numai o continuitate naturală şi firească a vieţii şi evoluţiei speciei, ci şi un cocktail de emoţii şi transformări unice. De aceea, dincolo de transformările fizice ale gravidei, sarcina presupune şi transformări hormonale, psihice şi emoţionale.

Pentru viitorii părinţi nerăbdători şi curioşi vom prezenta în continuare evoluţia sarcinii pe săptămâni, atât în ceea ce priveşte transformările gravidei, dar mai ales dezvoltarea şi evoluţia fătului.

TRIMESTRUL I DE SARCINĂ

Primul trimestru de sarcină se calculează de la momentul ultimei ovulaţii până la finalul săptămânii 12 de sarcină. Pentru multe mămici, mai ales pentru acelea care se află la prima experienţă maternă, trimestrul I de sarcină poate părea cel mai important, emoţionat şi dificil deopotrivă. Este perioada în care află vestea ce mare, în care în sufletul ei încolţeşte sentimentul matern, gândul că va fi mamă.

De asemenea, primul trimestru de sarcină din această adevarată călătorie prin săptămânile de sarcină este extrem de important pentru felul în care se dezvoltă mica fiinţă care a prins viaţă în burtica mamei. Este foarte important, mai ales pentru cele care vor deveni mame pentru prima dată, să ştie la ce să se aştepte, ce provocări şi greutăţi se ivesc pe lungul drum al sarcinii.

Săptămâna 1 ...............Săptămâna 7

Săptămâna 2................Săptămâna 8

Săptămâna 3...............Săptămâna 9

Săptămâna 4.............. Săptămâna 10

Săptămâna 5.............. Săptămâna 11

Săptămâna 6............. Săptămâna 12

Săptămâna 13

TRIMESTRUL II DE SARCINĂ

Această perioadă este cunoscută şi sub numele de trimestrul de miere, datorită experienţelor şi transformărilor uluitoare prin care vor trece atât mama cât şi copilul. Trimestrul al doilea de sarcină începe din saptămâna 14 şi este calculat până în săptămâna 27.

Cele şapte săptămâni sunt cele mai frumoase, relaxante şi cu emoţionate. Poţi spune deja adio semnelor supărătoare ale sarcinii, cum ar fi greaţa, oboseala, anxietatea sau toanele, iar în locul lor se reinstalează buna dispoziţie şi, mai ales, pofta nebună de sex (datorită libidoului extrem de crescut).

De asemenea, este perioada în care afli şi cum vei decora camera bebeluşului, în roz sau în albastru.

Săptămâna 14............... Săptămâna 21

Săptămâna 15............... Săptămâna 22

Săptămâna 16............... Săptămâna 23

Săptămâna 17............... Săptămâna 24

Săptămâna 18............... Săptămâna 25

Săptămâna 19............... Săptămâna 26

Săptămâna 20............... Săptămâna 27

TRIMESTRUL III DE SARCINĂ

Este ultima etapă a emoţionantei călătorii spre destinaţia finală: a fi mamă. Dacă trimestrul II a fost unul relaxant, plăcut, să ştii că în această perioadă lucrurile se vor schimba. Odată cu aproprierea termenului, devii tot mai agitată şi grijile şi teama încep să te copleşească.

Emoţiile marii întâlniri cresc cu fiecare săptămână. Dacă ai o sarcină cu probleme, cu risc de avort, cu fiecare săptămână care trece devii tot mai liniştită. Bebeluşul este suficient de paternic pentru a face faţă unei naşteri premature, chiar dacă la început va avea nevoie de îngrijiri şi sprijin medical de specialitate, mai ales pentru a respira.

CITEŞTE ŞI: Naşterea prin cezariană, o alegere personală sau o necesitate?

Pentru gravidă fiecare zi devine tot mai obositoare şi chinuitoare. Ai luat deja câteva kilograme în greutate, însă adevărata creştere abia acum începe. Burtica ţi se va umfla ca un balon, gleznele şi ele se vor umfla iar varicele vor deveni supărătoare. Sânii deja măriţi vor lua şi mai mult în dimensioni însă vor deveni tot mai grei deoarece vor începe să producă lapte/colostru.

De asemenea, la începutul trimestrului III de sarcină vei merge la un control medical amănunţit. În cadrul acestei vizite, se va avea în vedere:

Săptămâna 28

Săptămâna 29

Săptămâna 30

Săptămâna 31

Săptămâna 32

Săptămâna 33

Săptămâna 34

Săptămâna 35

Săptămâna 36

Săptămâna 37

Săptămâna 38

Săptămâna 39

Săptămâna 40

Taguri articol: sarcina bebe

Comentează aici

2572 comentarii

4 iulie 2025
RogerRuh
Промокоды на сегодня Mostbet при регистрации

Бесплатные промокоды Mostbet при регистрации 2025. Сегодня пользователям Mostbet-казино предлагаются халявные промокоды на первый депозит, которые активируются при первой регистрации. С их помощью можно увеличить сумму базового бонуса до 35000 рублей. промокоды для бесплатно на сегодня. Для получения реального выигрыша с возможностью вывода на карту, необходимо поставить всю бонусную сумму на экспресс-ставку с коэффициентом от 1,4. Если прогноз окажется правильным, система переведет деньги на основной счет. Не секрет, что у букмекерской конторы Mostbet помимо спортивных ставок есть и другие направления, включая онлайн-игры, гоночные события или политические состязания.

3 iulie 2025
d5xgx
Mwesdm vrdprf

non prescription ed drugs - ed pills where to buy over the counter erectile dysfunction pills

3 iulie 2025
Edwardgok
Сезон пионов открыт

Заказала с доставкой на работу – все ахнули! доставка цветов

2 iulie 2025
WilliamMoG
Сервис доставки цветов

Букет стоит уже 12 дней - такого никогда не было! розы купить в томске

2 iulie 2025
7k14p
Oaeama pqyqav

cost deltasone 40mg - https://apreplson.com/ prednisone 5mg us

2 iulie 2025
TerryITESE
Hey there

https://tocrypto.ru/cryptocurrency/ucash/aktivacziya-ps-plus-collection-dlya-ps4-i-ps5/

2 iulie 2025
TerryITESE
Hey there

https://www.fxmag.ru/blog-bqzgc.htm

2 iulie 2025
TerryITESE
Hey there

https://info-tses.kz/novosti/5-luchshih-igr-desyatiletiya-na-ps4

2 iulie 2025
TerryITESE
Hey there

https://info-tses.kz/novosti/5-luchshih-igr-desyatiletiya-na-ps4

1 iulie 2025
RogerRuh
Промокоды на сегодня Mostbet при регистрации

Бесплатный промокод в Mostbet для бесплатной ставки на сегодня. Мостбет – один из популярнейших букмекеров на территории РФ и Европы. Оператор регулярно обновляет акционные предложения для только пришедших и постоянных пользователей, предоставляя возможность заработать на беттинге. бесплатные ставки промокоды. Согласно условиям клиенты, впервые зарегистрировавшиеся на площадке, могут получить промокод на бесплатную ставку. Коды выдаются непосредственно оператором. При создании аккаунта беттер предоставляет номер телефона. На него приходит код. Воспользовавшись последним, можно сделать фрибет и получить реальный доход. Это сделать просто, если иметь промокод Mostbet на сегодня бесплатно. Правда, дается он при условии выполнения некоторых правил. Mostbet бонус при регистрации. Не совсем промокод, но вы все равно ставите не свои деньги, если пополните депозит, – 100% бонуса от внесенной суммы. Максимум указан в верхней части главной страницы официального сайта.

1...143144145...258

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662224 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

144613 vizite | 27017 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

533599 vizite | 2780 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433264 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003799 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671791 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662224 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580307 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.