международные спортивные новости
533441 vizite
25-11-2015
2775 comentarii
Sarcina este unul dintre cele mai emoţionante, impresionante şi fericite momente din viaţa viitoarei mămici. A creşte în interiorul său o nouă viaţă, a da naştere unui copil reprezintă nu numai o continuitate naturală şi firească a vieţii şi evoluţiei speciei, ci şi un cocktail de emoţii şi transformări unice. De aceea, dincolo de transformările fizice ale gravidei, sarcina presupune şi transformări hormonale, psihice şi emoţionale.
Pentru viitorii părinţi nerăbdători şi curioşi vom prezenta în continuare evoluţia sarcinii pe săptămâni, atât în ceea ce priveşte transformările gravidei, dar mai ales dezvoltarea şi evoluţia fătului.
TRIMESTRUL I DE SARCINĂ
Primul trimestru de sarcină se calculează de la momentul ultimei ovulaţii până la finalul săptămânii 12 de sarcină. Pentru multe mămici, mai ales pentru acelea care se află la prima experienţă maternă, trimestrul I de sarcină poate părea cel mai important, emoţionat şi dificil deopotrivă. Este perioada în care află vestea ce mare, în care în sufletul ei încolţeşte sentimentul matern, gândul că va fi mamă.
De asemenea, primul trimestru de sarcină din această adevarată călătorie prin săptămânile de sarcină este extrem de important pentru felul în care se dezvoltă mica fiinţă care a prins viaţă în burtica mamei. Este foarte important, mai ales pentru cele care vor deveni mame pentru prima dată, să ştie la ce să se aştepte, ce provocări şi greutăţi se ivesc pe lungul drum al sarcinii.
Săptămâna 1 ...............Săptămâna 7
Săptămâna 2................Săptămâna 8
Săptămâna 3...............Săptămâna 9
Săptămâna 4.............. Săptămâna 10
Săptămâna 5.............. Săptămâna 11
Săptămâna 6............. Săptămâna 12
TRIMESTRUL II DE SARCINĂ
Această perioadă este cunoscută şi sub numele de trimestrul de miere, datorită experienţelor şi transformărilor uluitoare prin care vor trece atât mama cât şi copilul. Trimestrul al doilea de sarcină începe din saptămâna 14 şi este calculat până în săptămâna 27.
Cele şapte săptămâni sunt cele mai frumoase, relaxante şi cu emoţionate. Poţi spune deja adio semnelor supărătoare ale sarcinii, cum ar fi greaţa, oboseala, anxietatea sau toanele, iar în locul lor se reinstalează buna dispoziţie şi, mai ales, pofta nebună de sex (datorită libidoului extrem de crescut).
De asemenea, este perioada în care afli şi cum vei decora camera bebeluşului, în roz sau în albastru.
Săptămâna 14............... Săptămâna 21
Săptămâna 15............... Săptămâna 22
Săptămâna 16............... Săptămâna 23
Săptămâna 17............... Săptămâna 24
Săptămâna 18............... Săptămâna 25
Săptămâna 19............... Săptămâna 26
Săptămâna 20............... Săptămâna 27
TRIMESTRUL III DE SARCINĂ
Este ultima etapă a emoţionantei călătorii spre destinaţia finală: a fi mamă. Dacă trimestrul II a fost unul relaxant, plăcut, să ştii că în această perioadă lucrurile se vor schimba. Odată cu aproprierea termenului, devii tot mai agitată şi grijile şi teama încep să te copleşească.
Emoţiile marii întâlniri cresc cu fiecare săptămână. Dacă ai o sarcină cu probleme, cu risc de avort, cu fiecare săptămână care trece devii tot mai liniştită. Bebeluşul este suficient de paternic pentru a face faţă unei naşteri premature, chiar dacă la început va avea nevoie de îngrijiri şi sprijin medical de specialitate, mai ales pentru a respira.
CITEŞTE ŞI: Naşterea prin cezariană, o alegere personală sau o necesitate?
Pentru gravidă fiecare zi devine tot mai obositoare şi chinuitoare. Ai luat deja câteva kilograme în greutate, însă adevărata creştere abia acum începe. Burtica ţi se va umfla ca un balon, gleznele şi ele se vor umfla iar varicele vor deveni supărătoare. Sânii deja măriţi vor lua şi mai mult în dimensioni însă vor deveni tot mai grei deoarece vor începe să producă lapte/colostru.
De asemenea, la începutul trimestrului III de sarcină vei merge la un control medical amănunţit. În cadrul acestei vizite, se va avea în vedere:
международные спортивные новости
מה אם זה נראה לי? לא משנה כמה הזין שלי היה מתוח והרגשתי את ההתרגשות הגדולה ביותר. קנאה, תאווה, כעס, טינה צופה במה שאני עושה עם הוא עלול לאבד את אשתו. עצם העובדה שלא היה אחד, אלא שני חברים שלי. "אני רוצה אותך, מקסים. רוצה להרגיש אותך בתוכי, " לחשה נערת מסאז אירוטי בקריות
Ищете качественные окна в Тюмени? Посетите сайт https://okkna.ru/ и вы найдете производителя широкого ассортимента продукции, а также установку и ремонт окон высокого качества. Широкий выбор энергоэффективных конструкций. Профессиональный ремонт и установка от опытных мастеров. Узнайте на сайте стоимость всех услуг.
На сайте https://down-web.ru/ у вас появится возможность скачать ресурс в режиме реального времени. Этот комфортный, надежный сервис поможет максимально оперативно скачать все, что нужно. Все файлы будут загружаться максимально быстро, аккуратно и безопасно. Вы сможете протестировать этот сервис прямо сейчас. Для того чтобы понять, как правильно пользоваться сервисом, почитайте инструкцию. Также вы почитаете и о том, что представляет собой скачивание сайта и для чего нужно его скачивать. Здесь рассматриваются и способы скачивания портала.
Viziteaza site-ul https://betwave.ro/ ?i vei gasi o lista cu toate cazinourile online din Romania, precum ?i recenzii ale acestora. Va prezentam cele mai bune condi?ii de la cazinou cu retrageri rapide. Va spunem ce bonusuri exista pentru reaprovizionare sau inregistrare. Cum sa alegi cel mai bun cazinou online pentru tine - cite?te pe site!
На сайте https://t.me/azino777_a вы найдете огромное количество свежих, актуальных и содержательных новостей, которые представлены на тему популярного онлайн-заведения «Azino 777» . Его по достоинству оценило огромное количество посетителей, ведь площадка работает максимально честно, уважает своих посетителей, ценит их время. Именно здесь, в первую очередь, появляются интересные, увлекательные новости. Вы узнаете о них первым. На этом канале публикуются промокоды, бонусы для более зрелищной игры.
На сайте https://koch-market.ru/ закажите звонок для того, чтобы воспользоваться услугами детейлинг центра. Есть возможность воспользоваться такими услугами, как оклейка кузова автомобиля, винилография на мотоцикл, тюнинг фар, оклейка антигравийной пленкой. Для того чтобы сориентироваться в выборе, необходимо изучить примеры работ - те проекты, которые реализованы. Также на сайте представлены и содержательные, любопытные статьи на данную тему. Все специалисты, работающие в компании, отличаются большим опытом.
На сайте https://organ-hall.ru вы сможете получить уникальный опыт, играя в популярное онлайн-заведение «Vodka Casino», которое заполучило огромное количество поклонников благодаря своей честной и прозрачной политике, большому количеству бонусов. Здесь находятся автоматы, промокоды, бонусы для более зрелищной и интересной игры. Этот клуб создан с использованием новых технологий, поэтому предоставляет безупречный уровень сервиса, регулярные выплаты, интересные функции. С этим заведением вы сможете позволить себе больше!
На сайте https://t.me/rahvalskiy_team воспользуйтесь возможностью заказать такую популярную услугу, как продвижение в Нижнем Новгороде и по любому другому городу. В компании работают лучшие, проверенные и талантливые специалисты, которые подберут для вас оптимальный вариант для того, чтобы ваш бизнес стал востребованным. Сотрудники изучат рынок, а также подберут наиболее уместную и работающую стратегию, которая обязательно вам подойдет. Воспользуйтесь комплексными рекламными услугами. Они обойдутся недорого.
Fasvek предлагает кровельные материалы высочайшего качества. Вся продукция имеет детальное описание с указанием технических параметров и характеристик. Прежде чем сделать заказ, ознакомьтесь с ними. Цены доступны каждому. Многие люди остались довольны сотрудничеством с нами. https://fasvek.ru - здесь представлены наши работы. Вы сможете узнать, что дает контролита применение. Специалисты компании Вектор - истинные профессионалы своей работы. Если необходима помощь, оставьте на портале ваш контактный номер, и мы в ближайшее время вам перезвоним.
© 2026 Cuget Liber. Toate drepturile rezervate.