SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei
Sursa de Sănătate logo
Sarcina

533329 vizite

25-11-2015

2772 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

Sarcina este unul dintre cele mai emoţionante, impresionante şi fericite momente din viaţa viitoarei mămici. A creşte în interiorul său o nouă viaţă, a da naştere unui copil reprezintă nu numai o continuitate naturală şi firească a vieţii şi evoluţiei speciei, ci şi un cocktail de emoţii şi transformări unice. De aceea, dincolo de transformările fizice ale gravidei, sarcina presupune şi transformări hormonale, psihice şi emoţionale.

Pentru viitorii părinţi nerăbdători şi curioşi vom prezenta în continuare evoluţia sarcinii pe săptămâni, atât în ceea ce priveşte transformările gravidei, dar mai ales dezvoltarea şi evoluţia fătului.

TRIMESTRUL I DE SARCINĂ

Primul trimestru de sarcină se calculează de la momentul ultimei ovulaţii până la finalul săptămânii 12 de sarcină. Pentru multe mămici, mai ales pentru acelea care se află la prima experienţă maternă, trimestrul I de sarcină poate părea cel mai important, emoţionat şi dificil deopotrivă. Este perioada în care află vestea ce mare, în care în sufletul ei încolţeşte sentimentul matern, gândul că va fi mamă.

De asemenea, primul trimestru de sarcină din această adevarată călătorie prin săptămânile de sarcină este extrem de important pentru felul în care se dezvoltă mica fiinţă care a prins viaţă în burtica mamei. Este foarte important, mai ales pentru cele care vor deveni mame pentru prima dată, să ştie la ce să se aştepte, ce provocări şi greutăţi se ivesc pe lungul drum al sarcinii.

Săptămâna 1 ...............Săptămâna 7

Săptămâna 2................Săptămâna 8

Săptămâna 3...............Săptămâna 9

Săptămâna 4.............. Săptămâna 10

Săptămâna 5.............. Săptămâna 11

Săptămâna 6............. Săptămâna 12

Săptămâna 13

TRIMESTRUL II DE SARCINĂ

Această perioadă este cunoscută şi sub numele de trimestrul de miere, datorită experienţelor şi transformărilor uluitoare prin care vor trece atât mama cât şi copilul. Trimestrul al doilea de sarcină începe din saptămâna 14 şi este calculat până în săptămâna 27.

Cele şapte săptămâni sunt cele mai frumoase, relaxante şi cu emoţionate. Poţi spune deja adio semnelor supărătoare ale sarcinii, cum ar fi greaţa, oboseala, anxietatea sau toanele, iar în locul lor se reinstalează buna dispoziţie şi, mai ales, pofta nebună de sex (datorită libidoului extrem de crescut).

De asemenea, este perioada în care afli şi cum vei decora camera bebeluşului, în roz sau în albastru.

Săptămâna 14............... Săptămâna 21

Săptămâna 15............... Săptămâna 22

Săptămâna 16............... Săptămâna 23

Săptămâna 17............... Săptămâna 24

Săptămâna 18............... Săptămâna 25

Săptămâna 19............... Săptămâna 26

Săptămâna 20............... Săptămâna 27

TRIMESTRUL III DE SARCINĂ

Este ultima etapă a emoţionantei călătorii spre destinaţia finală: a fi mamă. Dacă trimestrul II a fost unul relaxant, plăcut, să ştii că în această perioadă lucrurile se vor schimba. Odată cu aproprierea termenului, devii tot mai agitată şi grijile şi teama încep să te copleşească.

Emoţiile marii întâlniri cresc cu fiecare săptămână. Dacă ai o sarcină cu probleme, cu risc de avort, cu fiecare săptămână care trece devii tot mai liniştită. Bebeluşul este suficient de paternic pentru a face faţă unei naşteri premature, chiar dacă la început va avea nevoie de îngrijiri şi sprijin medical de specialitate, mai ales pentru a respira.

CITEŞTE ŞI: Naşterea prin cezariană, o alegere personală sau o necesitate?

Pentru gravidă fiecare zi devine tot mai obositoare şi chinuitoare. Ai luat deja câteva kilograme în greutate, însă adevărata creştere abia acum începe. Burtica ţi se va umfla ca un balon, gleznele şi ele se vor umfla iar varicele vor deveni supărătoare. Sânii deja măriţi vor lua şi mai mult în dimensioni însă vor deveni tot mai grei deoarece vor începe să producă lapte/colostru.

De asemenea, la începutul trimestrului III de sarcină vei merge la un control medical amănunţit. În cadrul acestei vizite, se va avea în vedere:

Săptămâna 28

Săptămâna 29

Săptămâna 30

Săptămâna 31

Săptămâna 32

Săptămâna 33

Săptămâna 34

Săptămâna 35

Săptămâna 36

Săptămâna 37

Săptămâna 38

Săptămâna 39

Săptămâna 40

Taguri articol: sarcina bebe

Comentează aici

2564 comentarii

18 martie 2025
Westbrtok
Unlim Casino

Всем хорошего дня. Хотим пригласить вас на канал об Unlim Casino! Здесь вы узнаете о всех преимуществах Unlim Casino, приветственных бонусах и эксклюзивных предложениях. В качестве подарка вас уже ждут 100 фриспинов за регистрацию! Анлим казино предлагает безупречный сервис и безлимитные выплаты. Присоединяйтесь, чтобы быть в курсе свежих новостей о мире азартных игр. Найти в телеграм нас можно по ID: @unlim_casino или перейти по ссылке: https://t.me/unlim_casino

18 martie 2025
Lesepnamoli
Vavada casino online

На сайте https://dubinkaitem.com/ почитайте про онлайн-заведение «Вавада» и пройдите регистрацию для того, чтобы ознакомиться с огромным количеством развлечений, включая слоты и многое другое. Среди преимуществ заведения выделяют то, что оно отличается наличием лицензии. Программное обеспечение является лицензированным. Используются только уникальные и проверенные технологии безопасности. Если появились вопросы по поводу игры, то всегда можно воспользоваться службой поддержки. В онлайн-заведении вы сможете не только сорвать крупную сумму, но и заполучить приятные эмоции.

18 martie 2025
Vancewow
Vancewow

Glory Casino

18 martie 2025
JicagrdBum
Your Ultimate Casino Knowledge Hub

https://casinofunbox.com/ is an informational site that provides information about online casinos, gaming strategies and industry trends. You can find interesting information about bets and strategies that allow you to win significant amounts. Full reviews of online casinos collected in interesting articles.

18 martie 2025
FukumeyZom
Грузоперевозки в Минске

Грузоперевозки в Минске заказать на сайте https://gruzavoz.by/ это удобная возможность быстро и недорого получить услуги по лучшим ценам! Мы предлагаем: грузовое такси, вывоз мусора в Минске, мотоэвакуатор, утилизацию мусора, дачные переезды, квартирные переезды, офисные переезды, услуги грузчиков. Работаем по всей Беларуси. Подача машины в течении 30 минут. У нас машины разного тоннажа и объема. Работаем с физическими и юридическими лицами. Все наши услуги и цены на сайте!

18 martie 2025
ThomasDot
Доставка цветов в Томске премиум качества

Большой выбор и отличное качество – то, что нужно! доставка цветов

18 martie 2025
Murdorerara
Коллекционер антиквариата

На сайте https://xn----8sbaaajsa0adcpbfha1bdjf8bh5bh7f.xn--p1ai/ вы получаете возможность оценить антиквариат в режиме реального времени. Это можно сделать по фото. Частный коллекционер Станислав Бабкин сможет выехать в любой регион страны. Оплата производится именно таким способом, как вам удобно. Вы сможете продать по высокой цене такой антиквариат, как: картины, иконы, фарфор, серебро, золотые медали. Вся продукция оценивается независимым экспертом и устанавливается честная цена. Сделка является конфиденциальной.

18 martie 2025
Nigeselot
Инвестиции в проверенный бизнес

Сайт TALARI https://talari.ru/ - это возможность грамотно инвестировать во франшизы, готовый бизнес и бизнес-идеи. Посетите портал, и вы найдете все возможности для выгодного инвестирования. Удобный поиск по каталогу, широкий выбор выгодных бизнесов, соответствующий вашим интересам и целям, а наши профессиональные консультации позволят вам принять правильное решение!

18 martie 2025
Zisobbic
Криптовалюта Solana инвестиции

Желаете больше знать о криптовалюте Solana (SOL)? Зайдите на сайт https://sol.coinwatchtoday.ru/ и узнайте полноценную информацию - история, новости, торговые идеи, криптобиржи и торговые инструменты, которые позволят вам с выгодой инвестировать или торговать c Solana (SOL). Ведь Solana — это высокоскоростная блокчейн-платформа для децентрализованных приложений и смарт-контрактов с главным достоинством - удобство для пользователей.

18 martie 2025
Brianwak
Международная логистическая компания

На сайте https://baltikstar.su/ свяжитесь с компанией для того, чтобы заказать профессиональные транспортно-экспедиционные услуги. Все задачи будут решены максимально быстро, в указанные сроки. Предприятие «Трансинтегрити» считается ведущим в своей сфере и гарантирует быструю доставку всего груза. Применяются самые уникальные и инновационные технологии, которые позволяют получить нужный результат. В обязательном порядке подбираются особые решения под потребности заказчика. На все услуги установлены привлекательные цены.

1...200201202...257

Articole recomandate

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662215 vizite | 57223 comentarii

Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială Mătasea de porumb poate reduce glicemia și tensiunea arterială

143338 vizite | 26793 comentarii

SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei SARCINA PE SĂPTĂMÂNI - totul despre evoluţia copilului şi a gravidei

533329 vizite | 2772 comentarii

Top 5 articole

Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate? Care sunt condiţiile pentru a deveni coasigurat la sănătate?

1433241 vizite

Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani" Noul sindrom care face ravagii printre copii. "Se manifestă foarte des la copiii cu vârste între 1 şi 12 ani"

1003765 vizite

Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate Căpşunile, o adevărată porţie de sănătate

671790 vizite

Cum scăpăm de durerea în gât Cum scăpăm de durerea în gât

662215 vizite

HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016 HYDRA Deluxe SPA - tratamentul must-have al verii 2016

580271 vizite

înapoi sus Vezi varianta de desktop
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.